| = pomul gata de fruct. | Robert Selesneri [02.Oct.05 19:06] |
| Dreptul de a fi...sau a nu fi autor...îl primești când intri în vre-o beție de la unioniști...șina de tren care a prins viață,...genialitatea jupuiată ca un animal în lagărul german,...dreptul intelectual,...autonomie de stradă,...sentimentul cald al trenului ce nu mai vine,...totul e gol până și omul,...jocul cu trenulețul pe-așa o căldură...Inima stomacală,... Superb, Maestre...Îți acord titlul de Pom al Veșniciei...cu mere coapte și zemoase...Ce căldură, Doamne, pe timp de iarnă caldă...Cu respect, Misticul. | |
| = Un semn. | Ana Suter [02.Oct.05 19:06] |
| Cei care au urechi de auzit si ochi de vazut sa auda si sa vada! Un poem dens si plin de semnificatii. Rima ii face tocmai bine iar senificatiile sunt multe si ar putea fi interpretat in zeci de feluri. Insa mie mi se pare ca are un final care respinge felul de a fi al celor slabi, al celor care se pierd pe drum si se intreaba la ce bun sa te mai ridici cand toate sunt la fel? Creatia te poate chinui si, se pare, ca totul este lasat pana la urma in voia sortii "zambeste si plangi, te ridica e-amiaza,/ trenul tau de pe urma nici astazi nu vine. " "saruta-ti o mana si-apoi ti-o jupoaie,/ in dreptul de-a scrie e dreptul de-a pierde,"...sunt o multime de avantaje si dezavantaje in a crea...precum sanii de femeie, cateodata folositori, alte ori doar placuti. Intotdeauna nebunia de a crea iti da cele mai seducatoare sfaturi, insa niciodata moartea nu va fi din cauza asta. Ma inclin. | |
| + silviu dachin | Anca Anghel Novac [25.Feb.05 17:26] |
| Am remarcat si eu: "ce moi sunt peroanele-atunci cand sunt goale" " in dreptul de-a scrie e dreptul de-a pierde" Un poem cu rima despre gari, nostalgia peroanelor si pierderi. Aparent un subiect rasabordat pentru ca exista o constata obsesie a garilor in poezia romaneasca. Totusi, poezia se sustine prin ea insasi, e originala, e puternica. Acel prim vers e dezastruos de frumos, te sfasie: "ce moi sunt peroanele-atunci cand sunt goale" | |