| = Toată admirația pentru scrierea aceasta! | Maria Prochipiuc [04.Apr.05 10:20] |
| Am citit cu mare atenție scrierea ta, da, e ceva care îmi amintește de o întâmplare din vara trecuta când un telefon în noapte suna disperat, venea de pe alte melegaguri, de undeva de unde căpșunile cresc ca în poveste, la capătul celalalt al firului o voce plăpânda dar sigura pe ea întreba dacă nu cumva o femeie cu mâinile ca de sfântă și chipul de icoană a poposit aici la mine. Surprinderea era destul de mare fiindca nu mă așteptam că acel cineva să poată crede că femeia cu chipul de neliniște, cu dorul de ceva deosebit putea măcar să facă gestul să se oprească pentru o clipă în mijlocul liniștii mele aparente. Cunoscusem o femeie de genul celei descriese de tine într-o lună numită a lui februarie, era diferită de cea pe care o descrii tu, era pornită tot așa ca și tine să-și caute un loc anume, tot așa spunea și ea că e prima dată când părăsea cuibul( atunci era prima dată), căuta altceva care să-i împlinească gândurile clădite uneori pe iluzii, căuta un EL, nu știa că acel EL locuia chiar în ea (ce a urmat după, poate voi scrie și eu cândva sau poate îi voi spune direct când va apărea din nou). E o realitate pură, așa simt eu, iar darul descrierii îmi este cunoscut, numai că nu știu ce si cum te îndepărtează din când în când spre alte drumuri. Te aștept aici! Nu uit că ai fost primul meu îndumător aici pe poezie, că tu mi-ai arătat cu spirit de ajutor atunci când ceva nu erea bine. Nu știi cât de mult m-ai ajutat, nu știi cât de mult îți simt lipsa. Te astept si cu alte scrieri, surprindere mare am văzut ca au disparut si textele... | |
| = stea! | Vlad Catalin [04.Apr.05 13:14] |
| Exceptional. Asa de frumos si de lin curg cuvintele tale, Nicolae. Si dialogurile si intamplarile..., totul. Ca imagini mi-au placut mult: M-a privit o clipă pe sub ochi și s-a așezat turcește în inima mea. si Un abur ieșea din pământ…O furnicuță alerga după mâncare. I-am scăpat câteva firimituri în cale. O pasăre alearga după o muscă. Trăim toți cu ce ne dă pământul sau pădurea. Poate daca linistea ar avea glas asa ar glasui. Stii tu, Nicole, de cate ori mi-a trecut prin cap gandul eroului tau? Nu stii. Dar obligatiile lumesti ma tin mereu in prima linie, trebuie sa lupt, sa merg mai departe. Asa e scris... Probabil pana intr-o zi cand ma voi trezi si eu cu 'semnul' pe frunte. Un text ingrijit si frumos. Felicitari din toata inima. st | |
| = Impresionant | Elena Marcu [04.Apr.05 13:51] |
| Text de pus la rană, pe suflet, în minte, nu-i doar text... | |