| + rugaciune soptita | zabet mihai [15.Apr.05 12:53] |
| E o rugaciune soptita de un farmec deosebit. Spusa undeva departe de ochii lumii... E un soi de invatatura din aceea care nu este derivata dintr-un curs regulat de instructie, ci vine din eruditie, din citirea cartilor. | |
| = Apocalipsa | razvan rachieriu [15.Apr.05 13:57] |
| Absorbim toata mizeria orasului in care traim si din ea creste in viscere gestatia raului. Suntem "ca un ghem de carne si semne" care se desfasoara in linia sinuoasa a vietii. "Cataclisme perfide" care se deschid intr-o apocalipsa redefinita dupa standarde moderne, coexista cu "requiem-uri" ale firii care nu si-a pierdut speranta. "In somn oboseli cu degete lungi" apuca visul si il arunca in haznaua cu mirosuri pestilentiale ale temerilor existentiale pangarite de incestul abisului asupra inaltimilor. Din cuvinte transfigurate in limbaj poetic sa facem leagane , iar din cuvintele goale de sensuri sa facem sicrie. "Tot mai greu in mijlocul acestei gropi" subzistam impreuna cu animalele deghizate in oameni, cu poeme - "temple albe" peste ruinele fiintei. | |
| = daca nu tac, spun ce cred... | Silvia Caloianu [15.Apr.05 14:16] |
| e o rugaciune a ta, desi la personale, afisata in public, spre a auzi pareri... nu m-a impresionat. defel. daca e ceva ce ar fi de retinut, din starea aceasta ta, ar fi "strîng în dinți cataclisme perfide" - afirmatie nesustinuta, neincadrata senzitiv in context... cred insa ca ai avut nevoie sa zici anume asa, fara pretentia de a starni senzatii... | |
| = decit tu | maria balan [15.Apr.05 20:11] |
| eu cred in sinceritatea monologului tau interior, revelator, imi inchipui, pentru un anume moment si o anume stare. "putrezind o gestatie in mine" nu e semnul unei dezagregari, nici al unui esec, ci al unui impas nefatal. templul alb in ruine spune ceva despre forta celui care l-a cladit. sunt convinsa ca poemul tau e unul important, pare marturia unui travaliu interior (inner work) care si-a incheiat etapele febrile, trecand mai departe.eu vad in poemul tau atat de personal un simbol al transformarii."temple albe-n ruine" evoca simbolul distrugerii ca izvor al devenirii. | |
| = ... | Dana Stanescu [15.Apr.05 23:59] |
| Imi place forma poeziei tale. Cat despre stare, imi aduce aminte de Iona si singuratatea lui. Ruga ta pare sa se loveasca de niste pereti invizibili. | |
| = Trei poeme in unul | Stanica Ilie Viorel [16.Apr.05 01:44] |
| intrepatrunderea cugetului- ocean care poarta sicrie care isi asteapta mortii,dar in care poemele tac ca niste corabii cu panzele coborate...si fizicul-durerea ce poarta agonia firii pe drumul pe care si altii si-au purtat suferintele. concluzia naste singuratatea- oriunde ar fi, cuget ori fizic subiectul isi simte singuratatea cu forta omului neinteles. cititorul poate alege: zramantarea tacerilor ce-asteapta sa fie spuse, ratacirea durerii, ruga... cu drag Tego | |
| = vă mulțumesc | Virgil Titarenco [18.Apr.05 09:13] |
| dragii mei, mulțumesc de vizită în general mi-am cam propus să nu mai răspund imediat, decît în situații necesare tocmai pentru a inflama artificial numărul vizionărilor Mihai, thanks man... Razvan, ai imaginație, e bine Silvia, mă faci să zîmbesc dacă tu crezi că eu altă treabă decît să îmi pun rugăciunile pe internet, dar e ok Maria, iată un cititor de care mă voi "teme" Dana, da, interesantă asemănarea.. cine știe Tego, da, singurătatea... | |