| + superb | Lucian Mușet [26.May.05 18:52] |
| Am citit toată seria acestui "jurnal apocrif", iar acest număr 10 mi se pare extrem de reușit, nu că celalalte nu ar fi, dar acesta se mulează poate mai bine pe subiectivismul meu momentan. Minunată descriere a "Doamnei" ca "cel mai uman mister / veșnic traversând calea ferată / într-o lume fără caracter". Simbolistică atent așternută spre privirea cititorului de un veritabil poet. "eu mă închin / călătoriei tragice pe roate": surprindere a uneia din caracteristicile noastre intime, anume aceea a faptului că omul e o ființă a depărtărilor. Finalul este desprins parcă dintr-un scenariu suprarealist, răzbunător: "să vă ajung din urmă cu umbra mea o zi". Textul merită memorat. cu bine, | |
| = si când am început să comentez eram prima... | Maria Prochipiuc [26.May.05 18:56] |
| De câteva zile o umbră mă tot duce din urmă, simțeam prezența și suflu, dar de câte ori încercam să mi te închipui umă totul se destrăma în mii de umbre. Și drept razbunare dragă Mihai vreau să fiu nu lângă umbra ta ci sigur lângă tine acolo la Casa Pogor ( stii tu că eu nu stau liniștită cu mâninile) Asta a fost provocarea. Trec la versuri, le-am citit nu numai pe astea, dar vezi nu reușesc mereu să mă înfășor în statura cuvintelor tale, și acum îmi este frică să nu dau greș și ca să fiu mai sigur voi remarca ce mi-a plăcut cel mai mult: cel mai uman mister eu mă închin călătoriei tragice pe roate să vă ajung din urmă cu umbra mea o zi Încearcă să ne ajungi cu umbra ta doar câteva ore… în podul Pogor- Fiul. Nu uita ești așteptat! | |
| = bun apocriful | Emil Carageorge [26.May.05 21:34] |
| marturisesc ca nu am citit celelalte poezii din ciclu. aceasta, fara sa ma impresioneze, mi- a sugerat un artist destul de dezinvolt, priceput la imagini in general. calea ferata poate sugera multe, dar nu te izbeste in propria latura poetica. cel putin nu pe mine. ma duc sa caut si restul scrierilor tale. | |
| = gara pentru noi | qasman [02.Oct.05 19:06] |
| o poezie "personala" care incepe prin a exprima, in prima strofa, lipsa de caracter generala, dupa care, totusi, poetul accepta existenta unei exceptii, care este "Doamna", ce traverseaza vesnic calea ferata: "Doamnă cel mai uman mister veșnic traversând calea ferată". inchinarea facuta de poet calatoriei cu trenul culmineaza cu fuga acestuia dupa lumina rosie aprinsa la coada ultimului vagon: "din fastuoase gări mă iau bezmetic după lumina roșie-a vagonului din spate". urmeaza o defulare a iubitului care fiindca nu a prins trenul iubitei ia, bineinteles, trenul urmator simtindu-se totusi inca vinovat: "mă bântuie o aspră răzbunare". el nu-si pierde insa speranta de a o ajunge intr-o gara ipotetica pe "Doamna" sa: "să vă ajung din urmă cu umbra mea o zi". finalul este, astfel, unul fericit,"Doamna" isi vede si ea, in sfirsit, iubitul, care si el, dealtfel, recunoaste ca-si cam batuse joc de trenul urmator: "că-mi bat joc de trenul care vine în urma mea". este o poezie care incepe surprinzator: "nu", si se termina la fel: "să vă ajung din urmă cu umbra mea o zi", sustinindu-mi parerea ca doua trenuri pot ajunge, si la noi, in aceeasi gara. | |
| = niciodata ultimul vagon | Mihai Tita [27.May.05 19:18] |
| permanență la ultimul vagon... Poate ca nu reusim sa vedem ce e in spatele noastru din cauza acelei lumini rosii. Tocmai de aceea iubirea se intampla cand ne asteptam mai putin.. Poate atat de putin incat o pierdem si trecem pe langa ea.. tocmai cand ea rataceste pe acea cale a trenului, singura.. Imi place mult imaginea din prima strofa.. femeia mereu cu privirea spre orizont.. mereu la rascruce de lumi.. "veșnic traversând calea ferată". Finalul pentru mine este razbunarea pe toate iubirile gresite care ne-au furat timp.. care ne-au lasat iluzia unei lumini vesnice... Numai bine. Foarte frumoasa poezie. | |