| + noi vom ști că e deja luni | zabet mihai [05.Jun.05 22:09] |
| Trăirea absurdului ar fi, după Sartre și Camus, autentica trăire a existenței. Absurdul a luat rând pe rând, în filosofia existențialistă, aspectul angoasei la Heidegger, al absenței orcărei rațiuni valabile de a trăi la Sartre, a incoerenței condiției noastre la Camus, a eșecului fatal la Jaspers. La tine trage spre Naum rău de tot. Ceea ce este un lucru admirabil – după umila mea părere, este cel mai mare poet suprarealist român. Nu pot să plec fără să las o făclie. cu drag, mihai | |
| = intrebare | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| sunt curios ce sta la baza pre_textelor. nu-mi spune ca dragostea sau dorul, ai fi prea subiectiva sau previzibila ca sa zic asa. imi plac, dar sunt curios asa mai in detaliu daca intelegi ce vreau sa spun. in unele te repeti un pic, si sunt si cateva elemente/simboluri/imagini care le iei la periat de vreo cateva ori, dar uite ca ai tu stilul asta totusi sa tragi o mica limita vizibila intre texte. | |
| + De rest se ocupă groparul | Florian Silisteanu [05.Jun.05 22:55] |
| Ca un pirat am strabatut valurile acestui poem Am fost prins la cumpana dintre zile. Asa m/am nascut eu cel bolnav de umbra acestui spital al carui director are mormantul latrat.Asa de repede se desfasoara ața acestui text de viață atât de repede incât am uitat să dau suta portarului ce ține socoteală cadavrelor ce sunt aruncate in crematoriul cotidianului. Mă predau acestui poem. O să scap. Și asta de nu se va întâmpla în chiar lunea aceasta atunci de la capăt pornesc.Așa am simțit să comentez duminica acestui absurd. De rest se ocupă groparul | |
| = o existenta in sine | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Sentimentul ca ai (de)scris o existenta in sine, nu un spital, nu o "duminica absurda", ci o exsitanta ca u teatru absurd, in care chinul nu se vede, nu se percepe, ci se simte in fiece rasuflare, in fiece ochi plecat in paminturi-morminte, in orice picatura otravita de moarte, ca si cum deodata totul poate fi traibil numai intr-o sfisiere interioara intensa. "Adică simt când mamele au sânii cuprinși de furia laptelui pentru fiii lor dispăruți fără urmă, simt cum se depun clipele ca niște stalagmite clădind un zid peste pacientul din salonul numărul unu care uitând cum îl cheamă își strigă tatăl cu numele unui mort, simt un fior cumplit când dau la o parte întunericul și tu rămâi în fața mea golit de mine cu toate rănile tale albastre. Știi, te puteam confunda cu un cer aspru." Re-animarea sa fie o posibila cale de re-facere a spiritului sau o alta cale deschisa sfisierii sufletului? Ma intreb. Admiratia mea pentru o scriitura de o profunzime umana rara in aste zile. Drag, Ela | |
| = un cer aspru | Corneliu Traian Atanasiu [06.Jun.05 10:58] |
| Chiar și absurdă, duminica rămîne cea a articulării stării urgente de fapt. Genul de sărbătoare austeră în care ai luciditatea să vezi ospitalitatea visată preschimbată în perpetuă spitalizare, în confuzia dintre sptitalul cel mic și ospiciul cel mare, dintre o incintă separată și cotropirea interiorității. "Nu mai vine salvarea. Voi raporta o noapte continuă. Voi scrie că luna s-a oprit în gâtul nostru aproximativ pe la miezul nopții." "Probabil am și eu ceva incurabil", dacă "chipurile doctorilor ni se par aleatorii. Zâmbetele cu incisivi perfecți îmi augmentează durerea." "Cu rănile albastre" trebuie să trăim totuși sub acest cer mai aspru. | |
| = deja luni | Dediu Dan [02.Oct.05 19:06] |
| Ioana,cred ca pre_textul de fata e unul dintre cele mai reusite din intreg ciclu.Intr-adevar,cum a zis si Mihai,cred ca are si ceva din suprarealismul lui Naum pe alocuri,absurdul kafkian si atmosfera macabra in prima parte a poemului care-mi seamana cu o scena din nush ce film vechi,parca a lui Hitchcock-titlul nu-l mai retin. In legatura cu simbolurile,ca a adus vorba si Claudiu,si-ti spuneam si eu la textul precedent unde cereai sa spun care sunt neinspirate.Eu n-am spus ca ar fi neinspirate,doar ca citindu-ti si altele,am vaga impresie ca te repeti atat la nivel simbolistic,cat si ca traseu ideatic,imagini uneori. Ca sa-mi spun parerea care ar fi neinspirate ar trebui sa le recitesc atent pe toate,si poate am s-o fac soon. Personal,I like very much pre_textele astea,osmoza dintre epic/liric uneori calculata pe o intindere maare,cum se intampla aici,alteori pe ceva mai scurt,lapidar,acolo parca aparand nitel mai mult ludic. Mishto tare partea asta"Spre seară te-am văzut ghemuit într-un fel de baladă. Coloana ta vertebrală mi se încolăcise pe suflet ca un cordon ombilical. Nașterile tale apoape la fel de dese ca morțile au un timp al lor, dispărut pentru ceilalți." | |
| = raport de gardă | ioana cheregi crișan [06.Jun.05 21:16] |
| Mihai, e greu să mă desprind de anumite influențe. deși cred că Gellu Naum e mult mai mult pentru mine. Mulțumesc! Caludiu, cum să-ți răspund eu acum? un amic mă sfătuia cum să-ți dau un răspuns evaziv. eu pot să-ți spun doar că nu știu mare lucru despre textele astea, dar se pare că ele vin de undeva și pleacă undeva, vorba ardeleanului... Florian Silișteanu, e o mare surpriză și o mare onoare să te regăsesc aici. dacă mai treci îți voi spune cum să treci de portar, de popă și de gropar...stai pe lângă doctor :) Ela, draga mea, tot am vrut să-ți spun că te simt extrem de deschisă spre viață de parcă ai avea o conștiință solară. realitatea e că trăim într-un spitalul de urgență în care duminicile se suspendă și nu se mai știe cu exactitate cine e pacient și cine e doctorul. desigur durerea nu-și ia nici o zi liberă...te mai aștept cu drag. Corneliu, acesta e singurul cer care ne-a mai rămas...îți mulțumesc! Dan, cred că ți-am spus deja. dacă îmi spui unde scârțâie mă ajuți. reluarea simbolurilor și mai ales a temei este inevitabilă în acest "ciclu" așa cum îi spui tu, deoarece este un întreg. îți mulțumesc mult! | |