| = despre | RaduLucian [02.Feb.02 15:59] |
| am ales sa-ti raspuns aici.. fiindca textul tau e o continuare a altor ganduri. ar trebui sa incep prin a spune "fericirea e-un lucru marunt". si ar trebui sa continui incercand sa iti explic ca asa cum realitatea nu e o poezie (breaking news:) nici poezia nu e realitate. as putea sa te consolez spunandu-ti sa nu te ingrijorezi, fiindca tot ceea ce facem atunci cand scriem tristi, este sa profitam de vibratia pe care ne-o da tristetea ca sa scriem, ca sa scriem cu suflet... tot ceea ce facem este sa profitam si atat... as putea sa iti mai spun ca scriem texte triste doar pentru ca nu suntem in stare sa pronuntam aceleasi cuvinte, sau macar aceleasi idei, in fata persoanei care ar trebui sa le auda de la noi, sau, atunci cand suntem in stare sa comunicam, aceia care ar trebui sa asculte cuvintele noastre se ascund, se ascund in distante, se ascund in minciuni, se ascund in fraze care incep si se termina cu "n-ai cum sa intelegi". as putea sa iti mai spun multe alte "posibilitati", dar e in zadar, fiindca sunt sigur ca ai gasit in tine raspunsurile, si sunt sigur de asta fiindca am gasit toate raspunsurile in textul tau, raspunsuri pe care credeam ca doar eu le stiu... :) cat subiectivism... asa e ? dar daca e acelasi subiectivism, la o scara mai mica, devine obiectivism. matematic. toate astea sunt lucruri pe care le-am mai spus, pe care le-am mai gandit si pe care le-am mai cautat la altii, si pe care am renuntat sa le mai gasesc. toate astea sunt lucruri despre care mai toti spun "da, cat de tare ma regasesc in cuvintele tale" si e atat de fals! findca nu se regasesc! nu regasesc decat definitiile a tot ceea ce ar vrea sa fie, a tot ceea ce uneori chiar cred ca sunt si nu vor fi niciodata. poate ar mai fi ceva... discutabil, dar absolut. subiectiv, dar absolut. o afirmatie simpla: "sunt fericit cand sunt trist" | |
| = pt. Radu Lucian | Nora [02.Feb.02 17:38] |
| Prpbabil ca devin de-a dreptul enervanta...:)))Nu vreau sa distrug din temelii mitul fericirii...dar...Oare...chiar suntem fericiti atunci cand suntem tristi?!...de fapt...ce-o insemna cu adevarat sa fim fericiti?! Suntem atat de diversi si atat de..."altfel" fiecare dintre noi...incat ajung sa cred ca exista atatea fericiri si atatea moduri de-a o simti...cati oameni exista...fericirea...e atat de relativa...dar...sunt sigura ca exista:) Nu-i asa?!;):) | |
| = da | RaduLucian [02.Feb.02 18:43] |
| :) intrebi daca nu e asa ca exista fericire ? desigur, exista. macar fiindca fericiti sunt cei saraci cu duhul... la fel de relativ... intrebi daca nu e asa ca esti sigura ? asta doar tu stii... dar din ceea ce scrii tind sa cred ca esti sigura... | |
| = ... | Myrall [02.Feb.02 19:25] |
| Stii, cred intr-adevar ca poezia este un strigat disperat al unei lumi sau al unui sambure de adevar care zace in interiorul nostru si pe simtim nevoia sa-l aducem in afara. Scriem atunci cand contradictiile cu realitatea devin prea mari, cand acel sambure se simte amenintat... cand ne e frica sa nu murim un pic... este un fel de autoconservare, un mod de a respira prin tine insuti... In scurtele stari de fericire omul se simte in armonie cu tot, n-are motiv sa strige... fericirea se propaga prin ea insasi, n-are nevoie de alte mijloace. Fericirea este egoista din punctul de vedere din care o vezi tu, dar lucrurile nu sunt totusi radicale. Da, probabil ca exista atatea fericiri si atatea moduri de a simti fericirea cati oameni exista... si, da, cred ca poti gasi uneori fericirea si in tristete. Eu sunt fericita cand scriu. De fapt e o stare amestecata de fericire si de tristete. Sunt trista fiindca mi-as dori ca acea lume sa prinda viata, sa o aduc in realitate... si fericita sa descopar de fiecare data lucruri noi, despre mine, despre lume si ceilalti, fericita de a-mi crea pe aceasta cale o punte de legatura..., de a-mi intersecta lumea cu ceilalti... Sunt fericita de fiecare data cand citesc si descopar ceva extraordinar in oameni... e ca si cum am trai o experienta comuna... | |