| + pentru "uitare" | Elia David [22.Jul.05 09:10] |
| Un text excelent - o idee, care, daca ar fi mai vehiculata, l-ar inspaimanta, in paradoxul ei, pe omul care traieste pentru sinele sau, hranindu-l cu emotii alterabile... Tu spui "uitare de sine", mie imi place termenul de "golire de sine", cand, dincolo de ceea ce crezi ca esti, ramane Ceea Ce Este. Mi-a placut mult scrierea ta, echilibrul intre idee si continut, frumusetea cuvantului... Sper sa-mi fac timp sa citesc si ceea ce a ramas necitit din pagina ta... | |
| = pentru ... neuitare | Alina Livia Lazăr [22.Jul.05 10:09] |
| "Nemaiștiind cine ești, să fii acel spațiu al generozității virtuale care este conștiința, să-ți recucerești candoarea, să recuperezi starea de grație căreia i-ai fost promis." Am copiat fraza ca sa stii cu ce idee plecai de aici. De data asta am citit numai o data. Nu renunt la ideea publicarii eseurilor Corneliului intru neuitarea lor. Cand ma voi face mare, voi vorbi cu sponsorii. Pana atunci anunt iar editorii ca meriti alt nivel de acces ! prietenesc, Livia | |
| = Se poate acorda un nivel la cerere sau la propunere? | Maria Prochipiuc [22.Jul.05 15:42] |
| Am citit și eseul și alte scrieri de pe pagina ta, e adevărat că unele sunt flozofice așa cum îmi place uneori să mă înfășor și eu , am citit și poeme și... și totuși consider că ești unul dintre cei care poți avea nivelul pe care ți-l dorești să poți contura anumite texte. Nivel necesar din punct de vedere tehnic și nu numai. Eu doar lansez acest lucru, restul rămâne la aprecierea editorilor, dacă consideră că poți fi de nivelul 105. Mulțumesc editorilor pentru înțelegere! Am vrut să propun în forum, dar probabil neflosind pana acum nu am reusit să mă descurc, nu știu dacă este indicat aici sau nu, eu totuși încerc... | |
| = precizare | Maria Prochipiuc [22.Jul.05 15:45] |
| Nicodată nu citesc comentariile abia după ce postez comentariul meu fac acest lucru se pare că sunt a doua persoana cu o astfel de cerere, atunci înseamnă că nu am gândit doar eu și e de bine. Să ne revedem pe texte cu tot binele | |
| = reverențe | Corneliu Traian Atanasiu [10.Dec.18 14:27] |
| Elia, fără tine aș rămîne cu cerul întunecat și fără audiență. Chiar mă întrebam pe ce meleaguri îți faci veacul. Pagina mea, goală de mine, se însuflețește de trecerea ta. Ține-te bine de idee, să nu fie prea lunecoasă. Mă bucur că mi-am găsit și primul sponsor virtual! Cînd intri tu aici se revarsă 'un puseu de metafore copile'. Aștept să te faci mare, Alina. E șansa mea. Demersurile tale, Maria, sînt salutare și n-ar fi exclus să țină cont cineva de ele. Mulțumesc și rămîn o gazdă care-ți va simți oricînd aroma trecerii. | |
| = Corneliu, | ioan peia [22.Jul.05 19:26] |
| Mai întâi doresc să-mi exprim marea admirație pentru fluența discursului tău și profunzimea ideilor expuse. Lectura textelor tale sunt, pentru mine, o sărbătoare. Acestea fiind spuse, sper ca din capul locului poziția mea să fie clar delimitată. Acum rog a-mi permite să-mi exprim câteva nedumeriri și îndoieli, vizavi de cele expuse mai sus, fără a avea nici cea mai vagă intenție polemică. *** Vorbești de conștiință ca "generozitate virtuală" și de faptul că, în "reverie, în contemplație", conștiința de sine se pierde. Trecând peste stranietatea sintagmei "generozitate virtuală", nedumerirea de care vorbeam mai sus, vine din următoarea încheiere logică: conștiință, înseamnă cu-știință... Ori a te pierde în reverie, presupune a-ți pierde starea de percepție spontană, a-ți anula nu numai simțurile ca atare, dar și veghea lor sintetică. Înseamnă a nu mai fi aici ca entitate bio-spirituală strict delimitată, înseamnă a te dizolva în neant. A fi acolo... Acolo, unde? Personal nu am mare simpatie pentru filozofia brahmanică, dar mi se pare mie că ar semăna un pic cu acea contopire a atmanului în brahman. Acesta-i primul lucru care mi-a venit în minte. Dar, chiar dacă nu-i așa, e ca și cum ai spune: mă simt extraordinar, EU-CONȘTIENTUL - altfel cine ar rosti starea de grație? - pentru că nu mai știu că sunt, pentru că mă contopesc cu "conștiința pură, liberă, impersonală"... Ceea ce mi se pare absurd ca formulare logică. Cu alte cuvinte: eu care știu că nu știu că nu sunt, mă aflu într-o stare de absolută exaltare!! Antinomia pare evidentă. "Conștiința fericită a ființei", mai spuneți, și nu mă pot abține să nu observ: ce stare de fericire este aceea, ne-conștientizată? Și despre care ființă e vorba? Cea de aici, meschină,- cum mai ziceți - personală, supusă tiraniei egolatre a eu-lui sau cea care... care? Există un sine al conștiinței, absolut indiferent de purtătorul ei?! OK! Atunci cine mai este acest purtător? Voluntarul abject, înzestrat cu un regretabil liber arbitru pe care, hm! și l-a sădit singur în pântece, supunându-se cu o docilitate condamnabilă tiraniei instinctului de conservare? Dacă-i așa, atunci întreb: omul a devenit așa, pentru că i s-a năzărit lui, într-un revoluționar act demiurgic, să-și inventeze instincte, cărora să le devină sclav? Sunt ele inseminate de către forțe ale întunericului, care au sabotat tehnologia aplicată a Marelui Creator? Dacă-i așa, atunci să fiu iertat, dar Mai-Marele s-a dovedit jalnic de neputincios în lupta cu deșeurile propriei sale creații. Concluzia? Ne-am născut strâmbi, pentru că așa a fost și Tatăl-Nostru! A avut un ADN vicios! Și nu putem,- prin actul nostru de naștere - să ne abandonăm conștiința, nici măcar în somn, darmite în reverie. Și nu putem fi fericiți uitând. Fericiți sunt numai dobitocii, pentru că, nu-i așa! habar nu au ce se întâmplă cu ei! A nu ști, da, e un fel de stare de prostrație, căzută în putina cu melancolie a lipsei de identitate. Cine e conștient cu adevărat, nu se poate abandona îndobitocirii contemplative. Cine știe, suferă! Tot timpul. Ori, în atare situație, nu poți deveni imperturbabil, și, prin consecință, generos, apolinian, nu poți atinge "extazul ființei" (care? întreb din nou...), fără să începi a semăna cu un pensionar reciclat al azilelor de handicapați. Cine nu știe, nu există! Cine știe, nu poate fi fericit. Adică nu poate avea starea de exaltare bovină, în care simțurile schelălăie frumos în patru labe, la ușa seniorală a Eu-lui, care, momentan, le-a trimis la plimbare! Reveria nu-i altceva decât o invenție terminologică a psihanaliștilor, care cred că "ființa" se reduce la o singură reacție biunivocă: pacient - consultant. Aceasta ca aspect pur teoretic. Ca aspect laic, ca să zic așa, reveria este o invenție de rit elitist pentru aristocrații pârâți ai statului degeaba! Mă opresc aci, ca să nu cad în ibricul cu reverie! Cu stimă și fără dorința de a vă contrazice, ci numai aceea de a pune problema, Ioan | |
| = Un gând pentru uitarea de sine.... | Magdalena Dale [22.Jul.05 20:00] |
| "Un sine mai puțin interesat de soarta sa bicisnică, un sine dispus să nu acumuleze, ci să uite răul inerent vieții, ajută buna funcționare a conștiinței, îi asigură un regim de disponibilitate superlativă, capacitatea de a se abandona unei aventuri mai vaste și mai generoase, aceea a spiritului." Câți au curajul să abandoneze "identitatea meschină", să se debaraseze de balastul frustărilor de tot felul pentru a-și descoperi adevărata identitate? Îndemnul lui Cicero și care este gravat pe frontispiciul de la Delfi: Nosce te ipsum, este foarte greu de urmat și puțini au curajul să o facă! Cum spuneam în altă parte, plec din pagina ta mai bogată cu un gând. Magdalena | |
| = generozitate virtuală | Corneliu Traian Atanasiu [22.Jul.05 21:24] |
| Ioane (de cînd cu clonele nu prea mai știu sigur cum se numesc oamenii pe aici), eu nu folosesc un limbaj teoretic, cuvintele sînt mlădiate ca să folosească unor idei expresive, unei sensibilizări prin concepte vagi (dacă-mi e permisă o astfel de exprimare). Pentru că sînt prea multe lucruri delicate în ceea ce spui, o să încerc să le expun mai clar într-o revenire asupra acestei teme. Este vorba de o experiență cvasi-mistică pe care o încercăm cu toții din cînd în cînd chiar dacă nu îi dăm importanța pe care o merită. | |
| = voie bună ție, omule | Corneliu Traian Atanasiu [22.Jul.05 21:34] |
| Ai dreptate, Magdalena, e greu să te debarasezi de acea parte din tine, să o pui la colț ca să eliberezi centrul pentru ceva mai de soi. Unii susțin că înainte de formula amintită de tine, ceea ce implica deja o anume înstrăinare de sine, pe frontonul amintit figura formula mult mai limpede: voie bună ție, omule. | |