Comentariile membrilor:

 =  schimburi
Laurențiu Orășanu
[23.Jun.09 07:24]
Sunt schimbul trei pe trotuar,...
(Colo)

Îți amintești? De vrei, nu vrei,
Eu tot nu uit, când vremea trece,
Erai, de mult, în schimbul trei,
M-am nimerit în schimbul zece.

Calimero

 =  Dar...
Vali Slavu
[23.Jun.09 07:36]
Puteam să fiu cinstită, dar...
Avem în viață multe „dar”-uri.
(Constantin Colonescu)

Nu-i cinstită vrei să zici?
Doar știu și copiii mici
Vorba aia: "Dacă dai,
Dar din dar se face Rai".

 =  A fost mult de lucru-atunci
Constantin Colonescu
[23.Jun.09 07:41]
Te știu, ești Domnul X,
Și te-am servit acasă,
Că ai venit la fix
În pauza de masă.



 =  Dar din dar te duce-n rai
Constantin Colonescu
[23.Jun.09 07:51]
"Vorba aia: "Dacă dai,
Dar din dar se face Rai".
(Vali Slavu)

Eu pe mulți i-am dăruit,
Cum sunt darnică din fire,
Cu plăcere și iubire.
(Unii de-aia-au și murit.)



 =  întâi
Laurențiu Orășanu
[23.Jun.09 08:07]
Înainte de a intra în schimb

Mi-ai spus direct: Tot ce se poate,
Figuri știu zeci de mii,
La mine, mai întâi de toate,
E cinstea, ca să știi.

Calimero

 =  Un singur dar
Gârda Petru Ioan
[23.Jun.09 08:42]
Pe ochii mei,
Să-mi moară fanii,
Fac tot ce vrei,
Dar scoate banii!

 =  Hainele de lucru
Constantin Colonescu
[23.Jun.09 18:38]
În schimb în fiecare zi
Eu intru regulat,
Dar zece zile-acu’ vor fi
De când nu m-am schimbat.



 =  A ei cinstire
Constantin Colonescu
[23.Jun.09 18:48]
"La mine, mai întâi de toate,
E cinstea, ca să știi."
(Calimero)

Băiete, stai, rămâi,
Că ne-nțelegem noi:
E cinstea mai întâi,
Necinstea– mai apoi.



 =  După faptă și răsplată
bodea emil felician
[23.Jun.09 23:31]
Pe ochii mei,
Să-mi moară fanii,
Fac tot ce vrei,
Dar scoate banii!

Gârda

Mă iubea nespus, nebuna,
Și, fiind înfierbântată,
Îmi cerea, să-i dau, întruna,
Apă plată...apă... plată!

Emil


 =  Schimb reciproc
Laurentiu Ghita
[24.Jun.09 09:40]
Eram crud, fără habar,
Și n-o cunoșteam deloc,
Eu i-am dat, rapid, un dar,
Ea mi-a dat un streptococ.

 =  Remarc contrastul
Constantin Iurascu Tataia
[24.Jun.09 09:59]

Mă iubea nespus, nebuna,
Și, fiind înfierbântată,
Îmi cerea, să-i dau, întruna,
Apă plată...apă... plată!
(Bodea Emil Felician)

Prin matura judecata
Eu doresc sa-ti dau de stire:
Apa ei ai spus ca-i plata
Poanta ta e-n schimb subtire

 =  Bonus
Constantin Colonescu
[24.Jun.09 10:17]
Eu i-am dat, rapid, un dar,
Ea mi-a dat un streptococ.
(Laurențiu Ghiță)

După cum aflași îndată
După ce făcut-ai treaba,
Ora este contra plată,
Streptococul– pe degeaba.

Bonus

 =  Eu îl remarc în felul meu
bodea emil felician
[24.Jun.09 12:17]
Prin matura judecata
Eu doresc sa-ti dau de stire:
Apa ei ai spus ca-i plata
Poanta ta e-n schimb subtire

(Tataia)

M-am pornit, pe-acestă cale,
Să constat, că-mi dai de știre,
Că povestea de iubire
Nu-i de glumă la matale.

Emil

 =  Dragoste molipsitoare
Vali Slavu
[25.Jun.09 09:01]
Trup de gazelă, ochi de smoală,
Te bagă cu-ai ei nuri în boală.
Pe zece de la ea din sat
Deodată-n boală i-a băgat.

 =  Boala și bolnavul
Constantin Colonescu
[10.Dec.18 14:27]
Trup de gazelă, ochi de smoală,
Te bagă cu-ai ei nuri în boală.
Pe zece de la ea din sat
Deodată-n boală i-a băgat.
(Vali Slavu)

Nu i-au găsit de leac săracul
Când fost-a el bolnav de dor,
Dar medicina-i știe leacul
Acum când e bolnav de-amor.

Vali, bună epigrama! Ți-aș recomanda numai să schimbi începutul primului vers, unde accentul cade aiurea pe “de” în loc să cadă pe “trup” așa cu ar fi normal.





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0