| = . | nica mădălina [19.Jul.09 14:18] |
| lupta cu forma e o tema valida, insa ecartul dintre felul in care s-a facut deja si felul in care o tot regasesc pe aceasta pagina de autor nu e suficient incat sa permita spargerea nici a formei, nici a formelor deja existente ale luptei cu forma. de aceea asist mereu aici la un exercitiu de stil ca o roadere in gol, ce nu depaseste mai mult decat regreseaza. asa si in acest text, a carui matematica, oricat si de oricate ori data peste cap, are acelasi efect si un singur rezultat, cunoscut oricum a priori. | |
| = Să nu vă lăsați înșelată... | Yigru Zeltil [19.Jul.09 14:36] |
| Adolescența este o continuă transformare, și cu poezia mea (eu fiind adolescent, după cum poate v-ați dat seama) situația stă la fel. A mă menține mereu într-un câmp al experimentelor este poate o manifestare a unei stări primordiale... Stagnarea, cristalizarea este detestabilă, în raport cu o eternă tinerețe a textului aflat mereu în lucru, în "laborator", mereu neterminat, mereu dornic de un impuls creator chiar și din partea cititorului... Acestea fiind zise, nimeni nu vă obligă să-mi citiți textele dacă ele vă displac. Yigru Zeltil | |
| = .... | nica mădălina [19.Jul.09 14:39] |
| opera deschisa e una si joaca avand finalitate exclusiv intrinseca e alta. prima lasa loc si mesajului, oricat de absurd sau non sensic, cea de a doua se epuizeaza de la primele experimentari. nu este deci vorba de placut sau displacut. | |
| = Și cine a spus... | Yigru Zeltil [19.Jul.09 18:57] |
| ...că este ceva rău în asta? Încercați să invalidați poemul (sau experimentul, dacă vreți), dar ați încercat să vedeți prin "ochelarii" unui copil, care nu se orientează după stil, tehnică etc., ci după ce simte? E un exercițiu ce mă ajută să fiu mai indulgent, mai iubitor față de cei din jur... Yigru Zeltil | |
| = "plus amintirea plictiselii trecute" | liviu ofileanu [19.Jul.09 20:46] |
| "plus amintirea plictiselii trecute", e cel mai tare vers din tot ansamblul, mi-amintește de un absurd prezentat de Borges, "cum ar fi să te gândești că te gândești la faptul că te gândești la ceea ce te gândești că gândești"... Despre poem: amintește de asocierile inedite ale lui Stănescu dar aici ludicul suprarealist e rafinat și sintagmele enumerate sunt metafore bine alcătuite. Desigur, arta asta se autoexilează pe o insulă, în genul marilor exploratori, dar cum o golește de simboluri, va reveni "înapoi", luând în vizor alte coordonate spațiale sau psihice. Cu stimă, liviu ofileanu | |