Comentariile membrilor:

=  Mai sunt solutii?	Lesenciuc Teodor [06.Aug.09 00:22]
Mda, "Jalea Viului"... in primul rand doua cuvinte despre personala ta: foarte buna. apoi mai multe cuvinte despre subiect: eu eram mic pe vremea mineriadei, si sunt de acord cu tine, e un cuvant rusinos la adresa natiunii noastre. Dar, daca-mi amintesc corect, acei mineri s-au dus la Bucuresti (nu ma intereseaza Iliescu sau Cozma) si au zdrobit oasele unor oameni nevinovati, ba chiar au si omorat o parte din ei. Corecteaza-ma daca gresesc, cum spuneam eram mic pe atunci. Nu pot avea mila sau vreun alt sentiment favorabil pentru acele brute, pentru niste criminali. Stigmatul e bine meritat. inca vreo cateva cuvinte: cat despre minerii de azi si dramele lor, le simt durerea. Intr-o oarecare masura toti traim in conditii asemanatoare, chiar daca nu chiar asa periculoase. E adevarat ca cei de la putere isi bat joc de ei, dar oare nu-si bat ei joc oare de noi toti? Accidentele miniere, bolile profesionale, saracia, slaba educatie, da toate astea sunt acolo. Cum facem ceva pentru a schimba asta? Care ar fi solutia? Eseul tau prezinta frumos situatia dar nu spune nimic despre solutii. Mai sunt solutii? Oricum, o lucrare ce merita citita, L.T.
=  Pentru orice problemă există soluții	Vali Slavu [06.Aug.09 06:14]
Teodor, Îți mulțumesc pentru că, așa cum reiese din comentariu, ai citit cu atenție textul meu. Îți mai mulțumesc și pentru reacția ta destul de blândă. Atunci când scriam textul, mă gândeam că, odată postat pe Agonia, cei ce cunosc Valea Jiului prin prisma rușinoaselor mineriade, vor avea reacții mai puțin pașnice. Nu voi reuși să reabilitez eu cu câteva cuvinte imaginea minerului de azi și nici nu mi-am propus acest lucru. Dacă s-ar putea întocmi o evidență a celor care au participat atunci la mineriade, sunt sigură că marea lor majoritate nu mai lucrează azi în minerit. Sunt aceeași creduli care s-au lăsat orbiți de mirajul ordonanțelor și și-au vândut dreptul la muncă. Mă uitam uluită atunci la televizor și, deși Valea e mică, și cunosc multă lume, nu am văzut nici un om cu scaun la cap printre „revoluționari”. Nu e pădure fără uscături; uscăturile și-au urmat liderul fără rezerve, iar oamenii serioși au făcut pe dracu-n patru să rămână acasă. Textul meu se vrea a fi o prezentare a situației din Valea Jiului, nu mi-am propus să vin cu soluții. Dar dacă tot ai întrebat… Fiica mea a fost vara trecută în Bavaria, o zonă foarte asemănătoare Văii Jiului. Relief asemănător, depresiune înconjurată de munți, fostă zonă minieră. Din ce am înțeles eu, când s-au închis minele, zona a renăscut ca pasărea Phoenix, devenind în scurt timp una din cele mai importante zone turistice ale țării. Minele s-au transformat în muzee, iar frumusețea Alpilor și ospitalitatea bavareză atrag un număr impresionant de turiști. Ei, așa stau lucrurile în Germania; să revin cu picioarele pe pământ (românesc). Deci, o posibilă soluție pentru Vale ar fi turismul. În urmă cu ceva vreme, când era domnul Băsescu ministrul transportului, s-a început construcția unui drum către Herculane. Am fost de curând acolo, drumul este extraordinar, s-a investit în el muncă și bani. Singura problemă e că n-a mai apucat să răzbată în partea cealaltă. Și cum lucrurile neterminate la timp nu se vor finaliza niciodată, nu cred că voi ajunge vreodată pe acest drum la Herculane. Atâta timp cât la mijloc sunt anumite interese, e greu de crezut că mai sunt speranțe pentru Vale. Poate în viitorul îndepărtat. Până atunci, Dumnezeu cu mila.
=  De cugetat!	Atropa Belladona [06.Aug.09 07:06]
Am citit cu interes textul, trimite la reflectii. E bine de cugetat inainte de a pune etichete. Multe dintre aspectele prezentate de tine, Vali, imi erau cunoscute, fratele mamei mele a fost miner in Petrila, pana l-a rapus silicoza. Om aprig, cinstit, inteligent si harnic, pentru nimic in lume n-ar fi pus mana pe bata impotriva unor oameni nevinovati! Mi-a daruit multe clipe frumoase si pline de intelepciune. Intelegi, deci, ca am rezonat cu textul tau. io
=  Re- De cugetat!	Vali Slavu [06.Aug.09 07:15]
Ai dreptate. Cu atât mai greșit e să pui etichete colective. Te asigur că mai sunt în Vale oameni precum unchiul tău. Doar că nu are nimeni interesul să promoveze o imagine favorabilă a zonei și a oamenilor. Mulțumesc de citire!
=  felicitari pentru curaj	ion burhan [06.Aug.09 07:31]
În primul rând trebuie sa apreciez curajul tau de excepție în abordarea acestui subiect,astazi,chiar de Ziua Minerului.Da, trebuie sa reevaluam corect trecutul, asa cum a fost, cu bune si rele si sa incercam sa iesim din cercul prejudecatile pripite care blocheaza orice perspectiva de-a evalua corect realitatea.Demersul tau e unul de normalitate si e salutar.Nu trebuie sa discriminam semeni de-ai nostri pentru ca cineva a facut candva ceva rau.In fond,din perspectiva crestina,fiecare raspunde de faptele lui. Desigur,acei mineri care au ,,vizitat,,Bucurestiul au facut mult rau societatii romanesti in ansamblu,Romania pierzand pe plan extern un castig de imagine substantial.Faptul ca erau,,setati,,sa reprime orice persoana cu aer de intelectual(,,-Da-i la cap ca acolo are gargauni!),spune multe despre cei care i-au manipulat ca pe niste papusi de cârpe.Noi stim cine au fost dusmanii dintodeauna ai intelectualilor si nu ne mira continuarea unor reflexe apartinand unui sistem totalitar care si-a schimbat doar firma. Eseul tau sparge o tacere jenanta despre un trecut ale carui rani inca mai dor si tatoneaza opinia publica despre ridicarea damnarii si a rusinii de pe o meserie care nu trebuie identificata cu ceea ce au facut acele brute. iN SPATELE LOR STA MEREU O CLASA POLITICA IPOCRITA CARE FACE TUNELURI LA CAPATUL CARORA NU SE VA VEDEA NICIODATA LUMINA,PENTRU CA TUNELURILE VOR RAMNE MEREU NETERMINATE.
=  Re- felicitari pentru curaj	Vali Slavu [06.Aug.09 07:45]
Nelu, în primul rând se cuvine să fac niște precizări. Vreau să știe cei ce vor citi textul că ideea de a scrie despre acești oamenii este a ta. La fel și titlul mi l-ai sugerat tot tu. Mă așteptam la un asemenea comenariu, dat fiind faptul că nu ești străin de viața grea a minerilor și ești un bun cunoscător al manevrelor politice la care au fost supuși. Îți mulțumesc, bunul meu prieten, pentru sfaturi și încurajări!
=  despre mineri	Dorian Duma [06.Aug.09 09:36]
Din pacate, "mineriadele" vor ramane in istoria post decembrista a Romaniei. Iar "blazonul" minerilor nu va putea fi sters in generatiile care au apucat mineriadele. Din pacate, fratele meu, care era student la Ion Mincu, a luat o bataie sora cu moartea de la mineri. Urmand sa fie un viitor intelectual al Romaniei. Din pacate, si-a intrerupt facultatea in anul trei, a plecat din tara si a devenit cetateanul altei tari. Din fericire, a reluat de la inceput facultatea de arhitectura in acea tara si acum e doctor in arhitectura. Intelectual al acelei tari. Din pacate, a ramas si acum cu sechele ale mineriadei. Din pacate, am doi veri primari, mineri in Valea Jiului, participanti la mineriada din 13-14 iunie. Viata lor e exact cea pe care ai descris-o si pe care, intr-un fel, si-o merita. Ei si acum traiesc cu convingerea ca partidele politice sunt vinovate de evenimentele de atunci, studentii si intelectualii. Tatal meu a fost miner in Valea Jiului. Petrosani. Fratele lui a fost miner. Bunicul meu a fost miner in Valea Jiului (munca fortata) a murit de silicoza. Cred ca nu pot fi banuit ca am ceva cu minerii. Dumnezeu sa-i ocroteasca. Si sa-i ierte. Insa, asa cum spuneam, istoria nu-i va uita.
=  Re- despre mineri	Vali Slavu [06.Aug.09 09:52]
Știu că a fost o experiență traumatizantă pentru cei care au simțit pe pielea lor (la propriu) mineriadele. Mă bucur că fratele tău s-a realizat profesional, dar e păcat că, datorită unor astfel de conjuncturi, țara pierde oameni de valoare.
=  Vali	Florin Rotaru [06.Aug.09 10:02]
Un text bine scris, fără a cădea în capcana pateticului, fără a încerca neapărat să justifice atitudini și acțiuni, sau să ofere soluții. Episodul cu fetița a cărei zi de naștere este umbrită de parastasul tatălui este emoționant, fără a avea aerul unui șantaj sentimental. Inserțiile din Imnul minerilor sunt foarte sugestive, bine alese, punctând și susținând textul. Dincolo de mesaj, apreciez această personală ca un eseu reușit. p.s. Cred că ai undeva o greșeală de acord, la un subiect multiplu - plânsul și tânguirea... face parte.
=  Florin,	Vali Slavu [06.Aug.09 10:12]
Îți mulțumesc pentru aprecieri. Așa este, nu am căutat să demonstrez nimic, am vrut doar să prezint situația așa cum e ea văzută de aici. P.S. Corectat. Rușinică mie!
=  Vali, felicitări!	Dan Norea [06.Aug.09 10:22]
Felicitări pentru că ai scris textul, pentru cum ai scris textul și pentru faptul că, deși cu inima strânsă, l-ai postat. Știu că la București n-au fost toți minerii. Dar au fost prea mulți, stigmatul nu poate fi evitat, va rămâne în istorie asupra întregului corp mineresc. Ce e mai trist este că nici astăzi nu își dau seama ce rău imens le-a făcut Iliescu. Lor și întregii țări, pe care a reușit să o dezbine, îmbinând metodele antice (dezbină și stăpânește) cu cele comuniste (lupta de clasă). Minerii au fost dintotdeauna o categorie oprimată, de plâns și deplânsă de toată lumea, vezi "Germinal", "Singur pe lume"... Dar azi, minerii din Valea Jiului au "reușit" să ajungă o categorie hulită. Nu le mai plânge nimeni de milă. E păcat că, după ce vor dispărea încet-încet, singura amintire despre ei va fi una urâtă - mineriadele.
=  Subscriu și eu favorabil	Constantin Iurascu Tataia [06.Aug.09 10:29]
Vali, de cînd mi-ai destăinuit intenția de a scrie un eseu privind soarta mineritului și a minerilor, ca segment al societății copleșit de tot felul de prejudecăți și de judecăți pripite am intuit că vei da la iveală un material de mare valoare socială și artistică. Se cunoaște că ai dus viață printre acești robi ai subteranului datorită muncii cărora s-au pus bazele industrializării României și a dezvoltării țării pe baze moderne.Datorită muncii lor îngrozitor de grea și abrutizante am izbutit să electrificăm țara, să încălzim de bine de rău chițimiile noastre de la blocuri, să se furnizeze o parte din energia necesară producției de bunuri. Așa cum a fost concepută în acei ani, de copiere a aberațiilor unui sistem social utopic denumit socialism. Azi tot ceea ce s-a încropit de bine de rău în acei ani huliți de o parte din contemporanii noștri a fost prefăcut în nimic, s-a demolat sistematic ceea ce se făcuse mai bine și urmașii lacomi ai foștilor activiști au înstrăinat tot ce era bine făcut și au delapidat nepedepsiți bruma de avere ce o acumulase amărîtul nostru de popor. Subscriu întru totul la comentariile cuminți ale preopinenților, îndeosebi la judecățile mature ale lui Ion Burhan. Iar așa numitele mineriade, termen născocit de trepăduși ce făceau pe gazetarii în acea vreme, au fost cum bine se știe, niște manevre perfide ale unor parveniți politici dornici de căpătuială. Eseul tău este un act de curaj și totodată o evocare emoționantă a lumii de desmoșteniți ce au lucrat în minerit. Ceea ce a văzut fiica ta în Bavaria am avut prilejul să văd și să mă conving din vizita ce am făcut-o lui fiu-meu ce s-a stabilit în Wales, locul marilor frămîntări de pe timpul lui Margaret Thatcher: azi e o zonă minunată în care în locul munților de steril scos de sute de ani prin minerit vezi peste tot coline înverzite și împădurite iar populația actuală duce o viață normală și echilibrată. Te felicit pentru curaj și de asemenea pentru harul cu care ai elaborat acest eseu.
=  Trist dar adevărat	Vali Slavu [06.Aug.09 12:54]
Dane, După greva din ’77, pentru a preîntâmpina o nouă răbufnire, au început să fie infiltrați printre mineri oameni de încredere ai regimului, păstrându-se situația sub control. Astfel, o bună vreme, minerii nu au mai îndrăznit să se opună. După revoluție, s-a mizat tocmai pe acea dorință mocnită a lor de a-și spune oful cu bâta. Despre psihologia minerilor participanți la acele evenimente se pot spune multe. E clar că și-au urmat liderul fără să se gândească la consecințe, mai ales că se știau de partea puterii. Și-au urmat pur și simplu instinctul de turmă. Mulțumesc pentru trecere!
=  Mai e mult până departe	Vali Slavu [06.Aug.09 13:12]
Tataie, Popasul dumneavoastră pe pagina mea mă onorează. Vă mulțumesc! Ca fiică a Văii Jiului, născută și crescută aici, am cunoscut și o altă față a oamenilor și a locurilor. Constat cu regret că imaginea de azi este total schimbată. Această imagine e greu de remediat. Din păcate, situația din Bavaria și Wales, nu se va regăsi prea curând în Valea Jiului. Atâta timp cât în joc vor fi diferite interese, nu se va îmbunătăți situația.
=  Noroc Bun!	Florentina-Loredana Dănilă [06.Aug.09 17:28]
În perioada mineriadelor, eram studentă, în București. Nu m-am dus în locul lor de adunare, datorită structurii mele care-mi dictează să evit nu pericolul, ci zgomotul, violența, vulgarul... Deci nu știu ce s-a întâmplat acolo. Totuși, treceam aproape zilnic printre ei, în drumul meu dintre cămin și facultate, care avea o scurtătură, prin Gara de Nord. Acolo erau înșirați mineri din loc în loc, cu bâte, mă rog, cu tot arsenalul. Deși era lesne de observat că noi eram viitori intelectuali (măcar după mapele pe care le târam după noi), n-am avut „onoarea” s-o încasez. În schimb, una dintre colege, al cărei tată era primar în unul dintre sectoarele capitalei, a fost ciomăgită. Nu pentru că tatăl ei era primar (asta n-aveau de unde să știe minerii), ci pentru că purta o sacoșă cu PNȚCD și chipul lui Ion Rațiu:) În orice caz, nu ei au fost de condamnat, ci aceeia care i-au îndemnat la astfel de fapte, ba încă le-au mai și mulțumit. Cât despre munca pe care-o prestează (sau mă rog, o prestau)în subteran, tot respectul! Mi-a plăcut cum ai scris articolul, Vali, deși el prezintă o realitate dureroasă. Acum vreun an cred, am văzut la Tv un reportaj despre Valea Jiului. Am plâns și n-am putut dormi. E mare păcat... Așa cum, fără să știi, am plâns pe drumul către Slobozia după ziua în care ne-am întâlnit la Constanța și mi-ai povestit într-o doară că acei copii pe care îi aveai în tabără nu știau ce să cumpere cu banii, în afară de gume și suc, pentru că nici măcar nu știau ce sunt toate produsele expuse. Mă tem, însă, că plânsul meu n-ajută pe nimeni. Eu nu mai vreau să am de-a face cu tine, decât dacă mă faci să râd. Glumesc:) Te felicit și eu pentru articol, dar nu pentru curaj. De ce curaj e nevoie să scrii asta într-o țară liberă, cu libertatea cuvântului garantată? Sau poate mă înșel?
=  Re- Noroc Bun!	Vali Slavu [06.Aug.09 17:47]
Dragă Florinel, Nu mă așteptam ca acei care citesc textul meu să fi avut de-a face pe viu cu acele mineriade. Iată că și tu ai amintiri neplăcute din acea vreme. Păcat că imaginea Văii Jiului este asociată unor asemenea fapte rușinoase. Așa e, poate fiind obișnuită ca eu să public epigrame, ți se pare ciudat ca azi să vin cu un text diferit. Dar am considerat că e de datoria mea să scriu despre aceste adevăruri. De mâine trec iar la lucruri mai neserioase. :) Mulțumesc, suflet sensibil, pentru trecerea ta pe aici !
=  În numele adevărului	Florentina-Loredana Dănilă [06.Aug.09 18:17]
Vali, eu am spus destul de clar că nu am fost afectată direct de mineriade. Nici oamenii ăia nu se luau de oricine, dacă nu erau provocați în vreun fel. Treceam la mai puțin de jumătate de metru de ei, dar îmi vedeam de ale mele (am fost unul dintre tâmpiții care se duceau la școală, la examene, laboratoare, etc., atunci când alți studenți pierdeau vremea prin piața Universității). Cî nu știu la ce mi-a folosit, asta-i altceva. Nici nu consideram că trebuie să-i ocolesc pe mineri, să-mi schimb traiectoria de zi cu zi datorită lor, dar nici nu i-am provocat (fie și numai cu priviri ostentative). Acea colegă ȘTIA ce face, când și-a luat chipul lui Rațiu la purtător. Eu am fost odată mușcată de câine, dar nu din vina bietului animal, care a făcut ce știa să facă. Ci din vina mea, care am nesocotit cunoștințele pe care le aveam despre aceste animale minunate. Am făcut două greșeli consecutive, deși și eu știam ce fac și care ar urma să fie rezultatul. Voila! Acum să ne-nțelegem, nu iau apărarea nimănui. Cu atât mai puțin a celor violenți. Dar fiecare dintre cei care au trăit anumite evenimente deține o parte de adevăr. Și acela trebuie spus. Dacă mă duceam în Piață, probabil altul era adevărul meu:)
=  Re- În numele adevărului	Vali Slavu [06.Aug.09 18:27]
Draga mea, Așa e întotdeauna cu adevărul, e relativ, depinde din ce unghi privești lucrurile.
=  Să nu juri strâmb	Mihai Robea [06.Aug.09 22:28]
o Personală care spune ceva despre nenorocirea unora, cine ar putea-o cuprinde? Dacă măcar o parte a celor care clamau prin balcoane ar fi coborât printre oameni și nu le mirosea urât, nu se mai întâmpla nici o "mineriadă".
=  Re- Să nu juri strâmb	Vali Slavu [06.Aug.09 22:49]
Înțeleg că vezi mineriadele drept fenomene apărute ca urmare a indiferenței oamenilor, a refuzului lor de a se implica. E un punct de vedere pertinent. P.S. Nu jur strâmb. Nici măcar nu jur. :)
=  .	Mihai Robea [07.Aug.09 00:01]
trebuie să înțelegeți exact ce am spus. Doar că pentru unele lucruri rațiunea singură nu vă este de ajuns.
=  ! NUB CORON	ion burhan [08.Aug.09 00:05]
Vali,ma simt dator ,din respect pentru adevar sa precizez ca intregul merit pentru articol iti apartine integral si eu n-am facut altceva decat sa-ti stimulez, poate, putin, creativitatea. E adevarat, am rezonat cu acest subiect, fiindca am cunoscut si eu candva viata de miner, dar fara libertate, ca militar in termen, fiind repartizat aici cu alti indezirabili ai regimului fost, regim care continua si azi ,, cu palarie,, schimbata , mimand democratia. Cunosteam de la camarazii nostri de abataj cum a fost umilita in 77 dictatura comunista de acei oameni darji si dintr-o bucata si ne simteam si noi razbunati de toata suferinta pe care o induram ca tineri,dornici de libertate,constransi sa intre in maruntaiele pamantului,dupa numai 2 saptamani de instructaj.Unii dintre noi au pierit,altii am suferit accidente,majoritatea am tresarit ani in sir in somn de teama ca se surpa carbunele pe noi sau acel praf ucigator, ca faina de fin,numit borchis. Am fost martor de cateva ori, la intrare in sut, cand se scotea pe umeri cate un miner mort din galeria care avea scris la intrare, sub cele doua ciocane incrucisate, ironica lozinca-salut, NOROC BUN. Atat de mult am urat-o ,incat de fiecare data o citeam involuntar, de la coada la cap:!NUB CORON.Asa mi se parea, cel putin, ca suna cat de cat omeneste,suportabil,adica..Camarazii nostri civili imparteau cu noi ,,pita,,,ne aduceau alimente ,ne protejau sa nu intram in locuri periculoase, fara aer, unde , potrivit legendei, te chema ,cu cantari si dezmierdari amagitoare, VÂLVA, un fel de demon al minei , cu chip de femeie seducatoare. Mi-a fost, in acea zi blestemata a ,,excursiei,, la Bucuresti a minerilor o groaznica rusine amestecata cu consternare; acei oameni pe care-i stiam cat sunt de oameni erau cu totul transformati intr-o gloata de bestii dezlantuite, capabile sa ucida fara discernamant. Am banuit imediat ca cineva a umblat la creierul lor si nici nu exista indoiala ,cine.Desigur,minerii aveau in sange credinta intr-un lider carismatic si asta i-a pacalit. Cozma si-a jucat bine rolul dar n-a fost decat o unelta a unui regim neocomunist,care inca mai pastra vechi reflexe totalitare. La cateva ziel dupa ,,mineriada,,cum s-a consacrat denumirea acestei teribile manipulari de mase,am gasit la Titu, aruncata printre garaje,o casca neagra de miner, nou nouta si am inteles de catre cine au fost condusi. Multi din cei care alcatuiesc astazi asa zisa clasa politica, mai poarta, nevazuta , pe creier, urma de cascheta de miner nou-nouta, de unica utilizare. Deja nu mai crede nimeni ca asemena ,,mineri,, care se cred politicieni, ne vor aduce bucuria vederii luminitei de la capatul tunelului.!NUB CORON.
=  Re- ! NUB CORON	Vali Slavu [08.Aug.09 07:14]
Nelu, ceea ce ai relatat m-a emoționat până la lacrimi. Ce aș mai putea spune? Și mai zici că nu am pentru ce să-ți mulțumesc…