Comentariile membrilor:

 =  Unei foste purtătoare de cuvânt
Gârda Petru Ioan
[17.Aug.09 09:16]
M-acuză mulți că sunt o bârfitoare,
- Cum nu există alta pe pamânt -
V-asigur pe parola de onoare:
Eu sunt o purtătoare de cuvânt!
(Ion Ruse)


Volubilă, cu tot avântul,
Luni-vineri îi purta cuvântul
Și cucerea cu zâmbetele.
Mai nou îi poartă sâmbetele.

Nea Ioane, eu aș zice așa:

M-acuză mulți că sunt o bârfitoare
Cum nu există alta pe pamânt;
V-asigur pe parola de onoare:
Sunt doar o purtătoare de cuvânt!

 =  Așa a fost
Ruse Ion
[17.Aug.09 09:52]
Petrică,în prima variantă așa a fost! Cum e a doua părere asemănătoare, revin. Mulțam pentru ajutor!

 =  Cu alte cuvinte
Laurentiu Ghita
[17.Aug.09 18:52]
Cin' s-a fript cu ciorba,
Suflă și-n iaurt,
Va să zică, scurt,
Tu ne porți cu vorba!

 =  Aproape m-ai ghicit
Ruse Ion
[17.Aug.09 19:42]
Cin' s-a fript cu ciorba,
Suflă și-n iaurt,
Va să zică, scurt,
Tu ne porți cu vorba!
(Laurentiu Ghita)

Eu sunt un dulce, nu-s ca ciorba
Și recunosc, așa mi-e felul:
Pe vreo câțiva i-am dus cu vorba,
Pe cei mai mulți... cu zăhărelul!


 =  Un dulcic, ce mai!
Laurentiu Ghita
[20.Aug.09 09:19]
Da, așa e, nene Ruse,
Ești un dulce, ăsta-i baiul,
Apă fiartă ni se-aduse,
Torn pe tine, gata ceaiul!

P.S. Poanta era altfel,dcaă o știi,taci și iartă-mă, daca nu,ți-o spune eu la ureche.

 =  La scară mare
Constantin Iurascu Tataia
[20.Aug.09 19:37]

(M-acuză mulți că sunt o bârfitoare
Cum nu există alta pe pamânt;
V-asigur pe parola de onoare:
Sunt doar o purtătoare de cuvânt!)
(Ruse Ion)

De-analzez cu mult discernământ
Acele bârfitoare-s rău mai mic;
Reale purtătoare de cuvânt
Sunt "Libertatea" plus "Cancan" plus "Click"


 =  Surpriză
Ruse Ion
[20.Aug.09 20:11]
De-analzez cu mult discernământ
Acele bârfitoare-s rău mai mic;
Reale purtătoare de cuvânt
Sunt "Libertatea" plus "Cancan" plus "Click"
(Tataia)

Tataia recunoaște-aici fățiș,
Deși-i un mare intelectual,
Din când în când, citește pe furiș
Și câteva ziare de scandal.

 =  Nimic pe ascuns
Constantin Iurascu Tataia
[20.Aug.09 21:44]

(Tataia recunoaște-aici fățiș,
Deși-i un mare intelectual,
Din când în când, citește pe furiș
Și câteva ziare de scandal.)
(Ruse Ion)

Mă tachinezi colegial
C-aș lectura cam pe furiș
Fițuici din alea de scandal:
Pe proști eu îi combat fățiș.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !