| = *** | Marina Nicolaev [25.Aug.09 01:22] |
| Un ritm cadențat crescendo al silabelor în jurul torentelor interioare, acolo unde doare cel mai mult prin absență, rană vie, profundă, fără vindecare: "ghemul contorsionat al inimii lui pieptul meu fără scut pe drumul împânzit de făpturi" Finalul e atât de trist, totul e ireversibil: Timpul, Viața: "nici nu e timp în prea multe să crezi nici să mai fugi de sub bolțile reci spre-un mănunchi vaporos de livezi" ... Așa-i. Nu mai e timp... | |
| = si nu este putin sau rar .............. | ciutura carmen luminita [25.Aug.09 11:13] |
| cand vreau sa ma adun, cand simt greutatile mari de carcera agatate de picioare , vin si citesc pe ANGEGAB, nu pot cita unul sau doua versuri , totul este coplesitor,"puterea mugurilor","torentele verzi",multumesc,L | |
| = marina+luminita | Nache Mamier Angela [25.Aug.09 13:44] |
| marina, lectura ta este inimoasa si pune degetul pe rana! cu prietenie luminita, angegab vine de la angela gabriela (prenumele mele ) oricum ,esti mereu binevenita pe pagina mea,caci simtirea ta generoasa ma inspira | |
| = ... | Silvia Bitere [25.Aug.09 15:30] |
| Angela, m-au săgetat în piept versurile și mi-au străpuns coastele: "cât de tereștri îmi spun cum din toate cu ce am mai bun nu mai conjur luminișuri" Silvia | |
| = silvia bitere | Nache Mamier Angela [25.Aug.09 17:20] |
| silvia, comentariul meu m-a "strapuns" deasemenea prin acuitatea sa,pentru care tin sa îti multumesc calduros forta trairilor duce la asemenea"strapungeri" cu prietenie | |
| = lirismul | Liviu-Ioan Muresan [25.Aug.09 19:33] |
| la el acasă, nu se poate să nu te cuprindă, să nu te convingă, să nu te oblige să recunoști poeticul versurilor. Și da, văd/împreunate tâmple de bărbați și femei, o aplecare asupra făpturii umane cu toate cele ce decurg de aici. Chiar și acel mănunchi vaporos din final. LIM. | |
| = lim | Nache Mamier Angela [25.Aug.09 22:18] |
| merci mult pentru lectura"vaporoasa" a acestui poem | |
| = Sub cerul albastru fecund | Virginia Popescu [27.Aug.09 14:57] |
| "am libertatea să iubesc o floare o carte un câmp ori un țânc viața prea scurtă fruntea-n mocirlă ori rouă" Angela își construiește poemul în numele libertății de a iubi ceea ce ne oferă această viață atât de scurtă, dar care capătă o înaltă valoare prin dragostea față de tot ce e frumos și nobil. Suntem duali, fruntea ne e mânjită de mocirlă dar aspiră spre roua stelară. Suntem ființe de pământ dar în noi arde scânteia divină. Un poem al meditației despre condiția umană, despre multiplele sensuri ale vieții. | |
| = virginia | Nache Mamier Angela [27.Aug.09 16:22] |
| comentariul tau este just draga virginia si sintetizeaza ideile în care cred multumesc cu amicitie | |