| = Stingere | George Pașa [15.Sep.09 21:42] |
| Nici eu nu+l cunosc pe domnul profesor, doar din ceea ce scrie. Mai este personajul Profesorul, cred că la el te referi.Ggara poate fi un element comun mai multora, dacă este cumva ultima. Straniu vis, n-aș spune chiar premonitoriu, sau cine știe?! În paragrafele finale este și cheia. Dar este la înghițitorul care încercuiește gara. În rest, deșertul, treptele, "jumătățile Magritte", geamantanele, gutuile, umbrela sunt elemente pe care le-am mai întâlnit în ceea ce scrii. Îți mulțumesc pentru dedicație/ invitație, însă mă îndoiesc de faptul că aș mai fi visător. Dar poate mai este loc și pentru "așteptânzii din gară". | |
| = "așteptânzii din gară". | Maria Gheorghe [16.Sep.09 04:54] |
| La o cafea, toti devenim putin visatori… numai sa-i citim in urmele gandurilor… ai observat ce copac adapostea, ca o umbrela, Terasa? N-am stiut cum sa ma adresez, si-atunci, am tras cu ochiul in cartea deschisa............ M-a bucurat ca ai venit... cine sa stie, poate, la statia urmatoare, ne vom intalni la o cafea, pe o Terasa la Montréal sau la Puchenii Mari... cred ca nu te indoiesti de ce as alege eu... si, poate, imi vei «dezlega» nodul «stingerii»... «Nod în așteptare, între ochi și punct» | |
| = Cred că era teiul lui sau castanul meu | George Pașa [16.Sep.09 22:56] |
| Am știut că mi te adresezi, dar am fost puțin autoironic. De ce, totuși, majusculele? Puteai spune mult mai simplu: "profesore", cred că era în regulă. Cicatricea de pe geamantan cred că ar putea corespunde uneia din suflet, de pe chip. Sau (de ce nu?) profesorul ar putea fi o cicatrice minusculă pe fața lumii. Oricum, spațiile despre care vorbești țin de reprezentările tale, pe care le respect. "Stingerea" aceea despre care vorbeam este propria-mi reprezentare despre ceea ce intuiam dincolo de rândurile tale. Sau poate ține de propriile-mi premoniții. Tu scrie, chiar dacă nodul va rămâne în așteptare până punctul va trece dincolo de... | |
| = «Castanul meu» | Maria Gheorghe [17.Sep.09 04:12] |
| Ma bucura revenirile... au ceva din caldura unei amintiri care, indiferent de trecerea «verii», ramane la fel de verde... Despre «profesore», iti spun doar ca imi pare mai mult decat pejorativ... ca si «doctore», «pictore», «poetule»... « poete » e atceva, nu crezi?... tot asa cum «Domnule Profesor» mi-aduce la masa, la o cafea, un dascal... Crezi ca l-as astepta pe Godot, daca ti-as spune ca mi-ar placea sa scrii o poveste poetica despre «castanul meu», cel senin, parfumat si naiv… si sa-i dai o ploaie peste haina lui verde cu nervuri curajoase... o ploaie-aversa de flori, ca niste braduti roz… dinspre alb, inspre rosu(!?)... | |
| = Filmul a rămas în septembrie | George Pașa [06.Nov.09 23:41] |
| În gară e tot septembrie, deși castanul deja și-a pierdut și "petele" roșii. N-aș vrea să promit nimic, însă e posibil ca în gară să fi rămas numai... ultimul tren. Iar "povestea poetică" a profesorului să rămână, de cum, numai pe coala albă a sufletului. Fără cititori... Culmea, cred că leii aceia erau chiar lei. | |
| = Erată | George Pașa [06.Nov.09 23:42] |
| "de acum" | |
| = George, | Maria Gheorghe [25.Nov.09 19:32] |
| știi și tu că cine se scuză se acuză... și, totuși, spun că abia acum am văzut "revenirea" ta. Domnul Profesor îmi scria mereu cu roșu pe "caietul de compuneri», să nu mă las tentată de confuzii. Nu știu cum să înțeleg «povestea poetică» a profesorului, și nici "cușca" cu lei... simbolistica mea vine de pe țărm, unde totul e altfel decât pare oriunde altundeva... Eu sunt tentată mereu de "cele de bine" și, nu de puține ori, învinge "îngrijorarea". Mulțumesc pentru vizită și, înca o dată, scuze pentru întârziere. Oricum, ușa e deschisă, poate ai văzut, n-are nici clanță... Sper ca în gară să fie tot septembrie, acela care-i de bine... cât despre "ultimul tren", poate-i doar o confuzie... ș-apoi, nu suntem decât pe tărâmul viselor... | |
| = Pustiul va înghiți totul | George Pașa [20.Jan.10 10:58] |
| "Ultimului tren" nu i-am atribuit sensul arhicunoscut. Te rog să mă scuzi pentru confuzia creată. Sigur, în acest text, nu este decât lumea visului. De aceea, ar fi absurd să confund personajul cu omul real. Leii sunt la locul lor. Chiar dacă mai blânzi. | |
| = George, | Maria Gheorghe [21.Jan.10 04:46] |
| n-ai de ce sa te scuzi. cred ca fiecare, in parte, avem o « destinatie » arhicunoscuta a «ultimului tren»... pentru mine, «ultimul» a insemnat, nu de putine ori, «primul» si, deseori, «unicul»... si nu cred ca trebuie sa lase loc la vreo interpretare, decat dinspre «conul pozitiv»... « ondulatiile » firii omului sunt «aller-retour» cu un singur bilet, care nu stiu daca-i cel de ducere sau cel de intoarcere... e doar de «unica folosinta»... la vise nu ma pricep, dar mi se implinesc, in vecinatate, cand cu aspiratiile mele, cand cu vocatia... ratarile tin de accidentele realitatii... chiar mi-ai facut o surpriza (placuta), revenind... | |