| = Țânțarul | Gârda Petru Ioan [10.Dec.18 14:27] |
| Urme de sânge - Micul vampir rătăcit Și iar am ucis... | |
| = întâlnire prin haiku | Călin Sămărghițan [29.Sep.09 10:20] |
| Sunt haiku-uri ce sparg tiparele, dar, bineînțeles, ele se păstrează în limitele acestui gen. Primul haiku are o puternică amprentă vizuală și îmi pare cel mai sugestiv. Din spatele amândurora răzbate o puternică trăire interioară, tragic-melancolică în primul caz, nevinovat-ignorantă în cel de-al doilea, dar cu efect deplin. A fost totdată un bun prilej de a străbate câteva din scrierile domnului E. Matzota, o poezie de un expresionism foarte pronunțat. Sper să ne mai întâlnim cu poezia domniei sale. Proza sa SF am amânat-o până după scrierea acestui comentariu. | |
| = L-ați lovit de moarte, dar mai poate fi salvat! | Magdalena Dale [30.Sep.09 16:04] |
| Domnule Matzota, Vă rog să mă scuzați, dar cu toate ca ideea este frumoasă, pot să spun că dumneavoastră cu aceste două tristihuri ați ucis…. haiku-ul. Nu este vorba ca nu este un haiku convențional care să respecte regula 5-7-5, dar nu are nimic din valorile estetice specifice haiku-ului. Nu știu cât sunteți de familiarizat cu estetica haiku-ului, dar ceea ce m-a frapat în primul rând la dumneavoastră este acest titlu Și iar am ucis…. Nu prea se potrivește spiritului nipon care trebuie să fie în armonie cu natura. Desigur se întâmplă multe tragedii in natură, dar ele trebuie doar sugerate. Puterea de sugestie și de reflecție contează foarte mult într-un haiku. Ultimul tristih are sugestie în primul vers pușca fumegândă. Asta presupune că ea tocmai a fost folosită și s-a întâmplat o tragedie. Câinele în schimb este vesel. Aici aveți contrast și sugestie, dar nu aveți niciun kigo (referire sezonală). Să presupunem că este un haiku în formă liberă. În cazul acesta vă propun următoarea variantă: Pușca fumegând… doar câinele alergând tot mai vesel Dumneavoastră după primul vers ați pus punct. În lirica de inspirație niponă nu se pune punct, deoarece la ei nu există punctul ca semn de punctuație. M-am oprit la al doilea tristih deoarece primul vers suferează și are un contrast puternic. Viața așa cum este ea, pentru unii sfârșitul pentru ceilalți viața merge mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. În primul tristih spuneți totul pe față, fără să sugerați nimic. Orice haiku după ce este citit trebuie să-i pună cititorului întrebări ascunse în sensuri diverse. Eu când citesc un haiku mă întreb ce a vrut să-mi transmită autorul cu această observație asupra naturii. Atunci are valoare un haiku. El nu este o simplă constatare. Pleacă de la o observație și se leagă de ceva mult mai profund. Vă rog să mă scuzați, poate nu reușesc eu să mă fac prea bine înțeleasă cu ceea ce vreau să spun. Multe informații despre cum se scrie haiku (în eventualitate în care vă place acest gen de poem) le găsiți căutând cu google. Veți găsi foarte multe în engleză dar înțeleg că pentru dumneavoastră nu este o problemă. Veți găsi și lecții de haiku pe internet, evident tot în engleză. Lumea internațională a haiku-ului nu este foarte mare. El este promovat în special în U.S.A. unde se predă chiar în școli. M-am întors de curând din U.S.A. și pot să vă spun că am fost uimită de importanța pe care o dau ei haiku-ului, considerându-l un modus vivendi, cum de altfel este și pentru mine. Sper că nu v-am supărat cu aceste rânduri. Am intervenit doar din dorința de a nu se înțelege greșit: că orice cuvinte scrise sub formă de tristih pot fi considerate haiku. Cu prietenie, Magdalena Dale | |