| + acatist | Vasile Munteanu [18.Oct.09 11:04] |
| exceptâd "timpanele lui Dumnezeu" (nu pot reprezenta), am citit o poezie pe cât de gravă (sugerată de marșul funebru al pianului) în sentiment, paradoxal, pe atât de plină de vitalitate ca atmosferă ["ploaie" + "am fugit să o prindem" (sublim)], semn că boala este a trupului, nu a spiritului, aici decadentismul (ca la Bacovia, de exemplu) având caracter umanizator; dar un uman izolat de lume, o insulă plasată în atemporal, ieșită de sub semnul finalității (nimic nu se întâmplă), în care viul este sugerat de cele trei determinări fundamentale ale ființei: iubirea (interior), boala (exterior) și teama (liantul dintre ele). cu plăcerea lecturii, Vasile Munteanu | |
| = poem de zile mari | florian stoian -silișteanu [18.Oct.09 12:58] |
| Ioana Negoiescu e o mare poeta.Clar si raspicat iar cine nu va lua in seama va fi rusinat de sine. Nu/mi sta in fire sa umblu la pantece nu.mi sta in fire sa perii sa ma dau aproape de cunoscut de frate de iubita dar nici nu pot abtine sa nu atrag atentia. Ioana Negoescu de nu va fi chemata in instantza lumii care necuprinde va fi nedrept.Ea trebuie judecata si pusa pe soclu.Discursul poetic al poeziei semnate de aceasta fiinta e un totalmente labirint care are o singura iesire...secreta. Ioana Negoescu se indreapta spre marea poezie.Fratilor nu e de joaca nu bat campii nu laud nu mint ci numai strig pana cand se intampla iubirea.Felicitari Ioana si nu numai pentru acest poem ci pentru intregul poeziei pe care il incerci. | |
| + . | nica mădălina [18.Oct.09 13:54] |
| recunosc, mă așteptam la variațiunile pe aceeași temă și cu aceleași mijloace, la perpetua reiterare a aceluiași mesaj, pe același ton, în același registru semantic și cu aceleași tehnici stilistice și de decupare ca în mai toate textele tale. lucru pe care l-am precizat aproape constant când am ales să las semne la textele tale. de data asta ceva se întâmplă, însă. decupezi momente care chiar se leagă într-un excurs de sine stătător, într-o povestioară în care există acțiune, impresie, expresie, stare. eviți patologizarea și redundanța elementelor prin care să desenezi tabloul și să redai, când sugestiv, când frust, starea subadiacentă. deși medicamentele rămân, spitalul rămâne, pentru a lega poate cu discursul general din textele tale, acum se vede, încă din primele versuri, autonomia a ceea ce urmează să spui, nici confesiv, nici plângăcios, în restul poemului. și nu l-ai lungit cât să gliseze, ca lacrima, în altă lacrimă, ceea ce le face pe toate să fie la fel. autonomizarea asta a textului în raport cu toate celelalte ale tale, atâtea câte le-am citit, fără a rupe însă orice punte cu ele (personajele sunt aceleași în continuare), o susțin azi prin intervenția aceasta. o încurajez și aștept, dacă o fi să fie, ducerea ei și mai departe și chiar mai adânc. sau înalt. nu e o autonomizare doar embrionară în acest text, ci e puternică prin simplitatea formulării, cu excepția timpanelor și a substantivului neîntâmplare, pe care l-aș vedea înlocuit cu mai simplul "ceea ce nu se întâmplă", evitându-se astfel dâra de stănescianism. | |
| + . | emilian valeriu pal [18.Oct.09 14:20] |
| Am vrut sa las semn mai de dimineata si vad ca altii mi-o iau inainte. "Mi-au luat singe. Mi-au luat singele" e o poezie in sine. Il stiu si pe gyuri si mai ales pe mi_re_la, pe acel preot(stii tu care) pe baiatul care a sarit in aer cind facea contrabanda cu benzina. Atit de mult in atit de putine cuvinte. Inseamnca ca te-ai mutat in cer tu. Si probabil ploua in altul. Si mai stiu si secretul acestui text. Medicamentele nu mai vindeca. Doar se vind. Nu-i asa? | |
| = mmm... | ioana matei [19.Oct.09 00:54] |
| nu știu...mie totul îmi pare a fi aici...mult prea spus... deși, dacă mă gândesc mai bine...iartă-mă ioana!...oare ce știu eu despre poezie?...nimic...sau...mai nimic!... | |
| = i. | ioana negoescu [19.Oct.09 00:54] |
| Vasile, e o mare surpriză prezența ta. Comentariul tău pertinent și la obiect mă încântă. Mulțumesc. Florian.......Mulțumesc Mădălina, sunt foarte încântată de ceea ce ai constatat. Sper să fie o schimbare. De fapt noi toți evoluăm într-o direcție sau alta. Eu nu fac excepție. Mulțumesc mult. Emil, tu mă știi bine, dar mă comentezi rar. Probabil că numai când merit :) și îți mulțumesc din suflet pentru asta. | |
| = ioana | gena gurau [19.Oct.09 01:03] |
| eu nu știu substratul și nici nu e nevoie să ajung acolo. la mine a ajuns direct și puternic asta: "după amiază gyuri a cântat la pian. nu se înțelegea nimic. muzica lui se trântea de pământ. îi simțeam oasele grele trosnind în timpanele lui Dumnezeu." ...cu tot cu timpanele alea...:)) poate nu mai trebuia să intervin, dar am vrut să specific ce tocmai am zis. (mergînd pe un anumit trend, am cam găsit visul meu din noapte asta, știi? :)) ) | |
| = eri am văzut în curte o ploaie care semăna cu a mea | Adrian Diniș [19.Oct.09 14:09] |
| Da, asta e vocea ta. Numai dacă ai auzi-o de mai multe ori, dar până la urmă așa e cu toții cred. E un poem ff. puternic, care îmi place pentru că îți apropie ploaia. O face a ta. | |
| = io. | ioana negoescu [19.Oct.09 22:41] |
| Ioana, nu cred că e prea spus. Niciodată în psi lucrurile nu se prea spun. mulțumesc de citire. te mai aștept cu drag. Gena, să știi că gyuri e un personaj cheie, e nebunul naiv, e cel care știe totul pentru că nu știe nimic, e cel care în candoarea lui e cel mai aproape de Dumnezeu. Adrian, ar fi greu să găsești vreun text de-al meu fără ploaie...mulțumesc mult. | |
| = ploaie în luna lui octombrie.. | farcas george stefan [22.Oct.09 11:52] |
| O poezie senzațională. Subliniez celor două halucinații (cadoul și cântrecul lui gyuri) împăcarea cu ploaia(care are deseori darul de a spăla diferite lucruri) și momentul de trezire sumbra, când muzica se trântește la pământ. O nebunie genială. O genialitate nebună. | |
| = uuuhhaaa | mihai amaradia [23.Oct.09 23:18] |
| astea sunt poemele care-mi plac cel mai mult astea nepretentioase care spun pana la cer si inapoi de doua ori pe atat.vrumoase vesti povesti placut din prima | |
| = da | Mâncu Gabriela [25.Oct.09 23:37] |
| asa da! un text cu imagini superbe! remarc in mod special: "muzica lui se trântea de pământ. îi simțeam oasele grele trosnind în timpanele lui Dumnezeu." si preferata mea: "nu spun că se întâmplă ceva. tocmai de neîntâmplare mi-e teamă." as incerca totusi sa scap de cuvantul asta "singuratate". ai spus prea frumos totul ca sa bagi asa la sfarsit un cliseu... e pacat! se intelege ce si cum, nu tre sa ne dai mura'n gura ! placut mult! mai trec! | |
| = O efigie | Valeriu Dinca [27.Oct.09 14:14] |
| Tot timpul în octombrie plouă, chiar și în curțile închisorilor noastre, chiar și când moare un suflet, plimbător pe piane. Dacă îl iubim pe Dumnezeu de ce să nu iubim și limba română. Să fi trecut atâta timp de când am învățat că după punct urmează literă mare? Poemul tău-o efigie-felicitări! | |
| = nebuniu | Cojocaru Ramona [29.Oct.09 01:26] |
| Jurnal post-dumnezeu-sa-l-ierte. Mi-a placut foarte mult fragmentarea discursului prin sughiturile de plans usor nebuniu. | |
| = ieri am văzut în curte o ploaie care semăna cu a mea... | diaconescu diana [01.Nov.09 18:22] |
| ...cred ca e fraza care, mi-a placut cel mai mult...cred ca e imaginea care te face pur si simplu sa te opresti si sa recunosti ploaia aceea...si sa strigi..."dar, seamana perfect cu ploaia care era a mea!" si sa cauti in interiorul tau starea aceea de adulmecare a ploii prin toti porii, cu toate tamplele, cu narile...si cel mai tarziu, cu cuvintele, pe care le-ai rostit tu aici, ceva mai devreme: | |
| = timpanele lui Dumnezeu | Cătălin Al DOAMNEI [04.Nov.09 17:37] |
| uneori extravaganta postmoderna tine loc de orice altceva, dar ma-ntreb ce ar spune Kierkegaard citind acest text dedicat singuratatii... | |