| = Vasile Munteanu | Ottilia Ardeleanu [01.Nov.09 09:20] |
| "de la virtuos la ticălos e o diferență de fapte mărunte" - iată esența. Consider că este real, adevărat. Mi-a plăcut foarte mult. Numai bine, Ottilia Ardeleanu | |
| = lucrurile simple | Chiripuci Cristian [01.Nov.09 10:48] |
| Cand totul se intampla "invers" este bine sa pui accent pe lucrurile simple. | |
| = . | nica mădălina [01.Nov.09 10:51] |
| salut schimbarea modului de articulare a discursului, asadar constructia si tonul, care, evident, au reclamat alt tip de gestionare a caramizilor stilistice. nu ca m-as fi indoit de capacitatea de a varia, dar e reconfortant sa o vad pusa in text. e o anume fluiditate acum care lipsea din poemele tale in genere, e o incordare suportabila acum, o gravitate spusa mai firesc, in sfarsit. | |
| = Discursul? | Valeriu Dinca [01.Nov.09 17:22] |
| De la sublim la banal este un pas foarte mic, era să intru în beznă dar m-a luminat-pleci să trăiești și ajungi să mori-discursul oricum ar fi el nu cred că folosește poeziei.Așază-te, găsește-ți calea!Am citit câteva lucrări de ale tale și printre ele am găsit poezie, deci exiști.Succes! | |
| = . | Vasile Munteanu [01.Nov.09 20:41] |
| mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre. domnule Cristian, când totul se întâmplă "invers" (după cu spuneți) este bine simplifici lucrurile cu accent. Mădălina: nu este vb despre nici o schimbare, vei mai găsi astfel de texte în pagina mea (dacă vei căuta, desigur), a, încă ceva, "în sfrșit"-ul cui sau a ce? d-le Dincă: e bine că ați reușit un astfel de pas. sau nu? | |
| = lecția despre virtute | Cătălin Al DOAMNEI [02.Nov.09 11:57] |
| ceea ce face, până la urmă diferența, este modul de a trăi acele fapte mărunte, în chip virtuos, sibilinic... | |
| = semn | marian vasile [02.Nov.09 12:00] |
| Nu pot să nu remarc metafora cu lipsa coarnelor care aruncă “autobiografia” dincolo de un simplu poem în proză. Prietenii știu de ce întotdeauna spovedaniile sunt morfologii ale încăierării. | |
| = ... | ioana matei [02.Nov.09 18:54] |
| îmi place această simplitate complexă a mărturisirii de sine...da "amintirile se pierd odată cu dinții" de lapte...iar iubirea se atinge mereu cu doar cu ochii deschiși...distanța dintre virtuos și ticălos (doua mari absențe în lumea ei!) e...vioara... | |
| = . | Vasile Munteanu [03.Nov.09 07:12] |
| mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre. posibil să ai dreptate, Cătălin; dar, când vine vorba despre însingurare, îl prefer pe Kafka. morfologicul meu prieten, imperialule Marțian, chiar mi-am zis: "gura păcătosului..." nu știe ce este adevărul; coarne să fie, deși ar fi bine să nu confuzi subiectul cu obiectul; nici absența cu prezența. Ioana, poate cu ochii deschiși spre înăuntru; sau poate fiecare om e un caz, supus - cum altfel - cauzalității. încă o dată, mulțumesc pentru prezență. | |
| = da...desigur... | ioana matei [03.Nov.09 19:47] |
| "fiecare om e un caz, supus - cum altfel - cauzalității."...dar unei cauzalități denlanșată (cum altfel?) decat de o... *necesitate* intrinsecă...eu cred că iubirea se află... peste tot...dar (ai dreptate!) e mai ușor de atins din(l)ăuntru...afară...oare de ce uneori "ochii deschiși" devin o figură de stil?... și eu mulțumesc pentru prezență... | |
| = figura de stil | Adrian Constantinescu [04.Nov.09 03:50] |
| eu voi fi mai mult decat concis..foarte interesant si atractiv...amintirile se pierd odata cu dintii...totusi, desi imi place, cred ca e doar o figura de stil..nu se pierd decat cele placute...cele, hai sa zicem cariate, se pierd cam greu si dor, dor a naibii | |
| = . | Vasile Munteanu [04.Nov.09 05:59] |
| Ioana: în cazul meu, vorbim de o absență printre cuvinte; într-o perioadă inflaționistă, acest lucru nu înseamnă nimic. Adrian: consider viața însăși o figură de stil; crezi că, în cazul unui membru amputat, acela care doare este golul (lipsa/ absența)? mulțumesc pentru lectură și semnul despre. | |
| = raspuns | Adrian Constantinescu [04.Nov.09 16:08] |
| cu siguranta, de laun moment dat incolo, cele care dor sunt golul..lipsa..gandul ca afost si nu va mai fi...acel altfel...acea modificare involuntara...poate chiar amintirea, constientizarea unui "a fost". | |
| = Încadrare | Tudor Cristea [04.Nov.09 19:25] |
| "am plecat pe munte și am ajuns în oraș. am plecat la școală și am ajuns pe maidan. am plecat în deșert și am ajuns la mare. am plecat la liceu și am ajuns la cârciumă. am plecat la mănăstire și am ajuns în patul uneia. am plecat la facultate și am ajuns în armată. am plecat să mă spovedesc și am ajuns într-o încăierare." E singurul pasaj interesant dintr-un text cam dulceag. El demonstrează că autorul a făcut o eroare de încadrare: textul său putea fi o bună proză (dar cu elminarea secvențelor siropoase și înlocuirea lor cu altceva). Zău, chiar mă interesa, ca epică, felul în care s-au întâmplat toate astea - cele din citat. Altminteri, riscând să-i supăr pe comentatorii care au creditat textul, acesta nu e deloc poezie. | |
| = arta a fost și va rămâne un domeniu conex | Vasile Munteanu [04.Nov.09 20:08] |
| domnule Cristea: o critică a poeziei este (sau ar trebui să fie) înainte de toate un simptom al contemporaneității, iar nu o realizare pur estetică; și afirmând acest lucru vă dau dreptate: și eu aș fi la fel de curios dacă ați spune ce ESTE această poezie (am argumente că este poezie), iar nu ce această poezie NU este (și nici nu a pretins a fi); reiese de aici că autorul nu a săvârșit nici un fel de eroare, textul este încadrat corect; acela care se află în eroare este cititorul (în cazul de față dv) care citește prozaic un liric pe care îl acuză de dulcegărie în lipsa atribuirii corecte de valori semantice (sugerez să căutați în aceste dulcegării perifraza); și îmi permit să afirm acest lucru tocmai pentru că nu procedați la o analiză a textului (asupra căreia și eu aș fi din nou la fel de curios), ci emiteți simple păreri cu pretenție de axiomă; în definitiv, de ce nu, aveți tot dreptul; dar acest lucru nu înseamnă că aveți dreptate. în apărarea mea am să încep prin a spune: cum realitatea imediată poate fi completată (a se reține, completată) cu rezultatul acțiunii materiale, tot astfel realitatea creativă (de orice natură) poate fi amplificată prin imaginație și sentiment); când se întâmplă ca acest tip de imaginar să fie nu mai puțin obiectiv decât realitatea materială, atunci indubitabil existența însăși este poezie (caz în care orice ați gândi dv despre poezie pentru mine ar putea să nu însemne nimic); cum spuneam, acesta este un punct de pornire; dacă vă încumetați la a spune ceea ce textul este, apoi de aici decurg lucrurile; și încă ceva - nu întâmplător am amintit unui antecomentator de Kafka; intuiți/deduceți de ce? oricum, vă mulțumesc pentru lectură și pentru insolita prezență. | |
| = Nu e literatură! | Tudor Cristea [04.Nov.09 20:45] |
| "în apărarea mea am să încep prin a spune: cum realitatea imediată poate fi completată (a se reține, completată) cu rezultatul acțiunii materiale, tot astfel realitatea creativă (de orice natură) poate fi amplificată prin imaginație și sentiment); când se întâmplă ca acest tip de imaginar să fie nu mai puțin obiectiv decât realitatea materială, atunci indubitabil existența însăși este poezie (caz în care orice ați gândi dv despre poezie pentru mine ar putea să nu însemne nimic); cum spuneam, acesta este un punct de pornire; dacă vă încumetați la a spune ceea ce textul este, apoi de aici decurg lucrurile; și încă ceva - nu întâmplător am amintit unui antecomentator de Kafka; intuiți/deduceți de ce?". Nu vă supărați, dar nu înțeleg ce vreți să spuneți în cele de mai sus. Mie-mi plac lucrurile clare. Confuzia din teorie se imprimă în practică. Să fiți sănătos și mulțumit de ceea ce scrieți! Dar vă spun încă o dată, limpede: textul pe care-l discutăm nu e poezie. Când am spus că e proză, am vrut să fiu delicat. Nu e nici proză, nu e nimic. E ceva mimetic și fără nicio valoare. Nu mă simt obligat să vă demonstrez de ce lucrurile stau cum vă spun. Orice om de bun-simț își dă seama de asta. | |
| = medice cura te ipsum | Vasile Munteanu [04.Nov.09 20:55] |
| vorba lui Moromete: "pe ce vă bazați"? dacă textul de mai sus este ceva mimetic, caz pe care îl accept bucuros în condițiile unei analize pertinente (așa cum v-am invitat să procedați), atunci pseudocomentariul dv ce este? de acord, nu sunteți obligat să demonstrați nimic (adimțând că ați avea ce), atunci nu văd motivul pentru care ați simțit nevoia să... cometați (deși, repet, intervenția dv nu întrunește condițiile unui comentariu); mai mult, la o invitație politicoasă de a desființa cu argumente un text (atrăgându-vă atenția că acestea sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire), dv cum reacționați? faceți recurs la... bunul simț?! eu mă abțin să spun cine de ce anume dă dovadă. cred că ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat. | |
| = și nu în ultimul rând | Vasile Munteanu [04.Nov.09 21:41] |
| ați afirmat: "(...) nu înțeleg ce vreți să spuneți în cele de mai sus. Mie-mi plac lucrurile clare. Confuzia din teorie se imprimă în practică. Să fiți sănătos și mulțumit de ceea ce scrieți!" teoria de mai sus (în cea mai mare parte) este o trimitere (parafrază - m-am lăsat ispitit de asocierea parafrază/perifrază) la doi autori consacrați (unul român, N. Balotă și unul german... - intuiți/ deduceți care); am optat pentru această modalitate de a vă răspunde pentru a demonstra: i) marile gândiri (mă refer la cei doi autori) interferează și ii) când te aventurezi să îți dai cu părerea despre ceea ce scriu alții, e bine să citești mai mult decât scrii. sincer, eu măcar din mândrie auctorială aș da curs invitațiilor de mai sus; dacă am fost echivoc (nu cred, dar observ că pomeniți de o confuzie), haideți să le identificăm: primo) spuneți despre ce este vorba în text (semantic) și cu ce mijloace (estetic); secundo) identificați perifrazele și terțo) identificați autorul german la care face trimitere teoria; știți de ce? pentru că, în caz contrar, mie îmi este clar de ce nu înțelegeți ce vreau să spun; parcă spuneați că vă plac lucrurile clare... | |
| = parere | Dan Cârlea [04.Nov.09 21:42] |
| Eu am gasit multe elemente pe care le consider valoroase aici. Indeosebi finalurile stanteaza trairea in mesajul relaxat de dinainte. "de atunci nimic nu a mai fost întâmplător" - dupa inlantuirile rautatilor pe care le avem cu totii la o anumita varsta, mi se pare ca enuntul da greutate de poem mesajului. "oriunde aș fi plecat ajungeam invariabil în altă parte" "pleci să trăiești și ajungi să mori" Daca ar fi dupa mine, pentru o eventuala publicare as renunta la prima strofa, as relucra partea "Ai crede că cruzimea" fiindca suna usor rau acel "ca cruzimea", in fine cam atat despre minusurile pe care le vede subiectivismul meu acum. E un poem cu iz filozofic nederanjant. Despre discutia cu ce e poezie si ce nu e poezie, cred ca e bine sa o lasam... | |
| = . | Vasile Munteanu [04.Nov.09 22:02] |
| mulțumesc, Dan, pentru lectură și pentru semnul despre. nu, nu iau în calcul publicarea (sper să returnez avansul la timp :) ); dar, chiar dacă m-aș decide pentru asta, tot nu aș renunța la s1 (pentru simplul motiv că acolo a fost plasată structural); despre finisare, da, ai deplină dreptate, așa cum am recunoscut în câteva rânduri, toate textele mele au nevoie de finisare, dar, asta e, m-am împăcat cu ideea, nu sunt un șlefuitor, sunt un aventurier - iubesc prea mult absurdul și imperfecțiunea. încă o dată, mulțumesc pentru prezență. | |
| = . | nica mădălina [04.Nov.09 23:22] |
| vasile, mă refeream la în sfârșitul zilei mele respective, dar și la cel al zilelor în care textele pe care le citeam sub semnătura ta erau preponderent din cealaltă mare zonă discursivă specifică ție. nu contest, clivajul acesta între lirismul din poemele "neautobiografice", spațializate prin franjurare în versuri, respectiv poeticul din textele cu formulare mai directă și mai puțin metaforizată, spațializate prin paragrafare, nu e nou în pagina ta de autor. numai că în textele recente, atât cât le-am citit, nu mai dădusem de un text din "familia" acestuia. poate am complicat mai rău ceva ce, spus simplu, chiar ar fi limpezit. dar dacă tot ai întrebat... | |
| = . | Vasile Munteanu [04.Nov.09 23:50] |
| mulțumesc, Mădălina, pentru precizare; eu îmi cer scuze, recitind, îmi dau seama că răspunsul meu poate părea abrupt; la rândul meu, îmi propusesem tot ceva simplu: precizarea că acest text nu este singular. încă o dată, mulțumesc pentru prezență. | |
| = Domnul meu, | Tudor Cristea [04.Nov.09 23:57] |
| Pun capăt discuției. Daca sunteți încântat de ceea ce scrieți, foarte bine! Eu nu sunt obligat să vă aduc niciun fel de argumente, altele decât cele aduse. N-am nici timpul necesar și nici nu consider că merită. Observ, însă, că nu le cereți același lucru celor care vă laudă. Sunteți un om fericit!!! Să fiți sănătos! | |
| = este și acesta un mod de a răspunde | Vasile Munteanu [05.Nov.09 00:01] |
| sau cum ar spune un sofist: aha eu spun invers: aha (dubla valoare a lui A) | |
| = Respirație | Tudor Cristea [05.Nov.09 00:27] |
| Dragă Vasile Munteanu, Precizez că toate observațiile mele se bazează exclusiv pe textul postat aici. Nu v-am citit niciun alt text. Și nici n-am auzit, până acum, de dvs. Fără a-mi putea reproșa acest lucru. Așadar, tot ce am afirmat în legătură cu înzestrarea dvs. poetică e generat doar de acest poem. Vă promit, însă, că voi citi și alte texte (numărul lor depinzând și de valoarea acestora - consideratză subiectiv, cum vă place să credeți; Arghezi spunea că în literatură e ca la piață: nu ești obligat să consumi tot burduful de brânză, e suficient un vârf de cuțit ca să-ți dai seama de calitatea acesteia). Voi preciza impresia pe care mi-au făcut-o chiar aici. Eu obișnuiesc să trag aer în piept după momente precum acesta. M-aș bucura să mă contraziceți prin ceea ce scrieți. | |
| = . | Vasile Munteanu [05.Nov.09 00:48] |
| domnule Tudor Cristea: singurul lucru pe care l-am reproșat a fost acela al negării fără analiză, fără argument(are); cred că putem cădea de acord că orcine poate spune despre un text ceea ce textul respectiv nu este; dar foarte puțini despre ceea ce textul este; și, așa cum am precizat, ați spus despre acest text că: nu este poezie, nu este nici măcar proză, nu este literatură - credeți-mă, nu mă ofensează astfel de afirmații; dar nici nu le pot considera valide în lipsa unei justificări teoretice; iar acest lucru nu s-a săvârșit; desigur, și eu m-aș bucura să mă contraziceți prin ceea ce comentați, făcând dovada unui spirit pătrunzător. evident, nimic personal. oricând disponibil unei dezbateri, Vasile Munteanu | |
| = Lectură | Tudor Cristea [05.Nov.09 10:26] |
| Am promis că vă citesc și m-am ținut de cuvânt. Am parcurs ultimele zece poezii postate (începând cu "necălcat"), trei texte din 2004 ("Jurământ de primăvară", "Moartea ca un șifonier", "O, îngeră..."), două din 2006 ("Sonata triostețe...", "Cărucioare cu uger") și alte două din 2008 ("Corul incisivilor", "Flori de 100"). Am citit de asemenea articolul privind prezența lui Virgil Diaconu la cenaclul Euridice, ca și abundentele și tăioasele comentarii pe care acesta le-a provocat. Recunosc că pare puțin, având în vedere că dvs. ați postat peste 1500 de poezii. S-ar putea, totuși, ca textele postate să fie prea multe. Mă limitez la a exprima o impresie generală și la a face, aici, doar o critică de gust. Aveți sensibilitate, aveți în dvs. o revoltă ce se cere exprimată, dar nu mi se pare că v-ați creat un stil personal. Nu știu dacă ați tipărit cărți. Dacă nu, v-aș propune să încercați să alegeți din cele 1500 de texte doar o sută și să vedeți cum stau ele împreună, dacă nu se repetă stări, atitudini, sintagme, imagini și, mai ales, dacă se încheagă în ele, reunite, o (pardon!) viziune. Mi se pare că, deși v-ați rugat la Nichita, nu v-ați "înstănescianizat" pe deplin. Încă. Aveți, însă, verb polemic și ar trebui să vi-l puneți în valoare, fie în articole, fie în texte de critică literară. Chiar schimbul de replici dintre noi ar fi un argument. Mi-a făcut plăcere să schimbăm impresii/ idei. Mă voi mai uita prin textele dvs. | |
| = . | Vasile Munteanu [06.Nov.09 07:53] |
| domnule Cristea: în primul rând, țin să vă mulțumesc pentru faptul că, în ciuda crizei generale pe care o parcurge omul contemporan, ați găsit timp (deși sunt convins că "ați luat timp din altă parte", lucru pentru care cu atât mai recunoscător sunt) să lecturați câteva dintre textele mele. în al doilea rând, regret că acest (posibil) dialog a început sub auspicii nu tocmai favorabile, dar am să fac o mărturisire: recursul la autoritate (indiferent de nume) nu are nici un câștig în fața Cuvântului (mai ales a cuvântului scris); personal, nu recunosc decât trei autorități: Cuvântul (estetic), Dumnezeu (epistemologic) și Soția (psihologic). în al treilea rând, observațiile dv (pe care le găsesc pertinente), suportă câteva precizări: i) din motive personale, nu (mai) iau în calcul publicarea; parcurgem o etapă în care arta, în general, poezia, în particular, s-a dezis de valorile "absolute" (nu mai este nici măcar "imitație", în sens platonian); de aici și inflația aceasta de biografism și de voalare frustă a imediatului și a realului brutal; probabil manifest o formă de blazare impardonabilă, dar mi-e lehamite de "fenomenul publicistic" precum cetățeanului onest de revoluție; orice concept (nomina) superior dpdv estetic este privit ca o formă de autism; tot ce se scrie astăzi descrie, dar nu denumește, nu exprimă - în ultimă instanță, este inutil, este prea mult; particip exclusiv la această formă de literatură (virtuală) deoarece îmi satisface nevoia de comunicare și, deopotrivă, îmi satisface criteriul negării oricărei autorități (cu excepția celor sus-enunțate). ii) aveți și nu aveți dreptate în ceea ce privește stilul; da, nu am un stil "formal", dar aceasta deoarece nici nu doresc și nici nu caut unul; pe de o parte, încerc să evit încremenirea în proiect, manierismul; pe de altă parte, modelele mele literare sunt "sinteziștii"; prin urmare, pe cât posibil, las ideea să-și reclame forma, iar nu forma să potrivească ideea precum patul lui procust lungimea trupului; nu, nu aveți dreptate că, totuși, nu există un stil; am căutat (fără pretenția reușitei depline) să "stilez" (a se citi personalizez) conținutul (stilistic, semantic, logic, gramatical, structural șamd) iii) sugetia dv de a extrage un număr limitat de texte nu este deloc rea; în realitate, textele (mă refer la acelea pe care le consider publicabile și, desigur, la acelea care sunt postate) sunt cuprinse într-un triptic: poezie urbană, poezie rurală și poezie filozofică (sau, după cum îmi place mie s-o denumesc, "poezia din câmp", adică acea poezie în care nu este vb despre și... și..., ci despre nici..., nici...); evident că devălmășia în care sunt postate textele pe site presupune un efort acerb din partea cuiva pentru a le grupa și citi ca atare (efort la care nici eu nu aș fi dispus în cazul altui autor). iv) referitor la "înstănescianizare", cred că ați scos din context (mă refer mai ales la datare) textul cu pricina; de regulă, astfel de texte (la mine) au caracter strict comemorativ. și, nu în ultimul rând, și cu asta închei, nu agreez polemica (dar nici nu mă dau la o parte, dovadă că foarte rar veți găsi astfel de implicare din partea mea la un text care nu îmi aparține); prefer dezbaterea (din păcate, foarte rar spre deloc practicată de utilizatori). cu mulțumiri pentru atenția acordată, oricând cu plăcere, Vasile Munteanu | |
| = aporii | Tudor Cristea [06.Nov.09 21:26] |
| "personal, nu recunosc decât trei autorități: Cuvântul (estetic), Dumnezeu (epistemologic) și Soția (psihologic)". Cu asta m-ați cucerit! Mai ales cu partea a treia a precizării, în care mă regăsesc. Și care denotă umor, ceea ce reprezintă, cel puțin pentru mine, o formă de elevație intelectuală. Sigur, dacă e vorba de umor autentic, nu de scălâmbăială. Pe de altă parte, e bun și recursul la autoritate. Exclud cazul de față. Poate m-am grăbit. E drept că, efectuând un timp mai îndelungat exercițiul critic, poți ajunge să ți se acorde un credit al diagnosticului care nu mai trebuie justificat. Căci în literatură e ca și la doctor. Dacă e bun, îl crezi pe cuvânt. Am să vă spun o anecdotă. Cândva, prin 1987 sau 1988, N. Manolescu a scris despre un volum de versuri al meu. Încerca să acrediteze (fără să facă demonstrația pe care mi-o pretindeți mie) ideea că eu aș FACE versuri mai bune decât confrați ai mei mai talentați și că poezia e pentru mine un violon d'Ingres. Prin urmare, "sunt critic" (așa cum mi-a precizat un amic care a citit articolul). Eu am fost foarte nemulțumit de verdict. Dar am primit mai multe telefoane de felicitare, pentru că scrisese despre mine Manolescu. Sunt convins că el însuși considera că ar trebui să fiu încântat, mai ales că spunea că aș fi "om inteligent și cultivat". Așa ne deformează practica scrisului. Dar să știți că intuiția lui n-a fost de neluat în seamă. Deși chiar acum mă intrigă ideea că aș FACE versuri mai bune decât confrați ai mei mai talentați. Au trecut 20 și ceva de ani de la această afirmație, și nu pot rezolva aporia: cum să FAC eu versuri mai BUNE decât cei care sunt mai talentați ca mine? Păi, dacă fac versuri mai bune, înseamnă că eu sunt mai talentat decât ei! Deși am înțeles ce voia să spună el: că nu m-am "înstănescianizat". Și n-am înțeles-o acum, după ce am citit textul dvs. despre Nichita, ci de multă vreme. Eu nu am nebunia unui poet veritabil, îmi controlez prea mult textele. Ca să fii poet mare, trebuie să fii chiar și absurd, chiar și ridicol, chiar și caraghios. Dar într-un mod sublim. E o chestie! Pe care e greu s-o rezolvăm. Nu-i așa? | |
| = Nelămurire | Ruse Ion [08.Nov.09 09:29] |
| Domnule Munteanu, sincer, mi-a plăcut dar ca un novice ce sunt, am unele nelămuriri. Cacofoniile din text sunt intenționat plasate, e vreo chestie poetică pe care eu nu o-nțeleg sau e pur și simplu o scăpare? Exemplific: "Ai crede CÃ Cruzimea se amplifică din nimiC. ACcidental am ucis". Toate cele bune! Ion Ruse | |
| = . | Vasile Munteanu [08.Nov.09 15:06] |
| domnule Cristea: uneori, în vis sau în stare de contemplare, îmi vine în minte imaginea unui vehicul care străbate în mare viteză dimensiuni de neimaginat; atât de neimaginat, încât îmi spun că ecuația figurativă dintre acela care conduce (subiectul) și ceea ce este condus (obiectul) nu poate fi descifrată decât prin mișcarea întregului; ceea ce, recunosc, momentan nu pot extrage în termenii unui anume tip de limbaj; măcar pentru simplul motiv că un astfel de raport de identitate să nu spun că dezumanizează, dar depersonalizează; iar acest lucru se întâmplă cel mai des atunci când refuzându-mă lumii, gonesc sute de kilometri pe mizerabilele șosele ale admirabilei noastre țări, iar, ajuns acasă, în curte fiind, amân să cobor de la volanul propriei mașini; pentru a fi funcțioanlă, mecanicii (perefecțiunii) îi lipsește întotdeauna gradul de dezordine cuprins în elementul uman; v-am povestit aceasta pentru a spune în manieră personală că am înțeles ceea ce-mi exemplificați și că aveți dreptate, însă exclusiv în ceea ce vă privește; încă o precizare: atunci când am nominalizat treimea mea axiologică (Cuvântul, Dumnezeu, Soția), nu am avut deloc intenția "scălâmbăielii" [(altminteri, aș fi glumit așa: și Soția (a mea și a altuia)]. domule Ruse: desigur, dreptate; textul corect arată astfel: "cum să crezi despre cruzime că se amplifică fără temei. accidental am ucis"; dar am găsit această formulare mult mai slabă ca sens, am preferat exprimarea frustă (fără a fi mulțumit de aceste cacofonii - asumate, după cum se poate vedea, fiind singura frază care începe cu literă mare). mulțumesc amândurora pentru prezență. | |
| = precizare | Tudor Cristea [09.Nov.09 00:33] |
| Ați înțeles greșit observația privind "scălâmbăiala". Era una de ordin general, așadar nu vă privea deloc. Dar absolut deloc. | |
| = omul este supus greșelii | Vasile Munteanu [09.Nov.09 12:56] |
| era o posibilă concluzie dat fiind faptul că survenea unor propoziții consecutive și punea punct unei teme conținute în enunțurile respective; în fine, e bine că am părăsit zona echivocului, îmi asum eu această interpretare greșită. | |
| = dumnezeu de negăsit | Mihail Bîrsan [10.Nov.09 21:26] |
| filosofia asta și aberațiile de lingușeală de mai sus ar merge aruncate la gunoi, dacă trăiești viața tuturor și urmezi calea lor nu vei ști să desparți lumina de întuneric, viața de moarte și nu vei afla niciodată adevărul niciodată când pleci în patul uneia, spre cârciumă sau te bați pe maidan nu vei da de dumnezeu doar nu e o piatră de care te poți poticni?! | |
| = . | Vasile Munteanu [10.Nov.09 22:39] |
| și cine știe să despartă lumina de întuneric și viața de moarte? și cine află vreodată adevărul? credeți-mă, domnule Bârsan, și de un coș de gunoi te împiedici la fel ca de oricare tom de filozofie; și știți de ce? mă gândeasc la faptul că ceva nu se hrănește cu/din nimic; cum bunăoară textul acesta din comentariul dv și/sau comentariul dv din textul acesta. aveți dreptate, e plină lumea de gunoaie; și pe mult prea mulți îi hrănește iluzia că ei sunt aceia care aruncă (subiect), nu aceia care sunt aruncați (obiect). oricum ar fi, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |