Comentariile membrilor:

 =  Nae!
Laurentiu Ghita
[05.Nov.09 13:01]
Mă bag și eu acum în seamă,
Ca să mă critice toți durii,
Dar asta nu-i o epigramă
Din cele scrise de Bunduri!

 =  Presupus (presupus)
Gârda Petru Ioan
[05.Nov.09 13:18]
Artă, de-i făcută-n lege,
Poezie, altfel spus,
Ce se scrie și-nțelege
De la un IQ în sus.

 =  Corectie
Gârda Petru Ioan
[05.Nov.09 13:19]
Raspuns (presupus)

 =  Nadă
nicolae bunduri
[05.Nov.09 14:17]
Starea epigramei(sondaj de opinie)

Unui absolvent de seamă
(Din Brașov nu din Strehaia)
Când i-am spus de epigramă...
M-a-ntrebat sfios:-Ce-i aia?
n. bun

Mă bag și eu acum în seamă,
Ca să mă critice toți durii,
Dar asta nu-i o epigramă
Din cele scrise de Bunduri!
Laurentiu Ghita

Epigrama-i treabă grea
Și sondajul la-ntâmplare
Dar constat că-n "plasa" mea...
Pică și un pește mare.
n.bun

 =  Eu sunt stimați telespectatori
Gârda Petru Ioan
[05.Nov.09 15:04]
Ghiță, nu te-omoare chinul,
Cată și-nțelege bine
Că-n povstea cu rechinul
Este vorba despre mine.

 =  Plevușcă
Florin Rotaru
[05.Nov.09 15:25]
"Că-n povstea cu rechinul
Este vorba despre mine."
(GPI)

Ajuns-am, Doamne, să mă-nchin
Uimit de marea blasfemie
Că astăzi, fioros rechin,
Se crede orișice scrumbie...

:)

 =  De acord cu nea Bunduri
Florin Rotaru
[05.Nov.09 15:33]
Se vede clar, ca-ntr-un ceaslov
(Catrenul de mai sus reclamă)
Că oamenii de prin Brașov
Habar nu au de epigramă

 =  Ce de pescari!
Laurentiu Ghita
[05.Nov.09 15:43]
Remarcăm și o fărâmă
De idee redundantă:
Noi toți pescuim la râmă
Numai Nae dă la poantă.

 =  La Brașov
nicolae bunduri
[05.Nov.09 15:55]
Se vede clar, ca-ntr-un ceaslov
(Catrenul de mai sus reclamă)
Că oamenii de prin Brașov
Habar nu au de epigramă
Fl Rotaru

La Brașov

Sub creasta Tâmpei de aramă,
În toamna ce s-a instalat,
Habar n-avem de epigramă...
Cum nu avea nici Cincinat!
n.bun

 =  Excepții care confirmă regula
Florin Rotaru
[05.Nov.09 16:08]

Ne amintim cu încântare
De Cincinat (a câta oară?)
Dar știm cu toții - cu o floare
Nu se prea face primăvară

 =  Atamanul, rechinul și hamsiile
Gârda Petru Ioan
[05.Nov.09 16:09]
Epigrama-i treabă grea
Și sondajul la-ntâmplare
Dar constat că-n "plasa" mea...
Pică și un pește mare.
n.bun - Atamanul

Ajuns-am, Doamne, să mă-nchin
Uimit de marea blasfemie
Că astăzi, fioros rechin,
Se crede orișice scrumbie...
(Florin Rotaru)

În lumea peștilor hazlii,
Mă mulțumeam să fiu Bibanul,
Oricum, cu mult peste hamsii,
Dar dacă zice Atamanul...

 =  Primăvară nu se face cu o floare...nici cu un Florin
nicolae bunduri
[05.Nov.09 16:32]
Ne amintim cu încântare
De Cincinat (a câta oară?)
Dar știm cu toții - cu o floare
Nu se prea face primăvară
Florin Rotaru

La statuia lui Cincinat

Sub bustul lui-o floare rară-
Ce uneori îti dă fiori,
Ca să se facă primăvară
"Aducem" și noi... niște flori!
n.bun

 =  Atenție la nea Ion
Ruse Ion
[05.Nov.09 19:43]
Ghiță, nu te-omoare chinul,
Cată și-nțelege bine
Că-n povstea cu rechinul
Este vorba despre mine.
GPI
Ajuns-am, Doamne, să mă-nchin
Uimit de marea blasfemie
Că astăzi, fioros rechin,
Se crede orișice scrumbie...
(Florin Rotaru)

Peștișori, scrumbii, guvizi
Adesea îmi înoată-n trenă
Și-i simt în jurul meu avizi
Să-mi ia statutul... de balenă.

 =  atenție la mâță
Lidia Batali
[05.Nov.09 22:11]
De aur peștișori făloși
I.Q-ul tare vă pocnește,
Și de veți fi mereu geloși
O mâță o să prindă pește.

 =  Absolventul ca absolventul...
Sorin Olariu
[05.Nov.09 23:28]

Am constatat, de bunaseama,
Un lucru ce ne lasa tristi:
Ca-n plus, ce-ar fi o epigrama,
N-o stiu nici multi epigramisti.


 =  laitmotiv
Laurențiu Orășanu
[06.Nov.09 07:23]
De câte ori i-arăt tigaia,
Sau, ies din pijamaua ternă,
Iubita mea - fată modernă
Mă-ntreabă, laitmotiv: Ce-i aia?

Calimero

 =  Parturiunt montes...
Constantin Iurascu Tataia
[06.Nov.09 21:27]

Curs de ihtiologie

Epigramiști taxați ca buni
Dori Bunduri să-i ațâțe,
Se cred rechini, scrumbii, moruni
Iar ei sunt doar banale fâțe.

 =  De dimineață lângă lac...
nicolae bunduri
[07.Nov.09 09:40]
= Ce de pescari!

Remarcăm și o fărâmă
De idee redundantă:
Noi toți pescuim la râmă
Numai Nae dă la poantă.
(Laurențiu Ghiță)

Pescarul de ...amatori

Eu,la prezentări răspund
Când pe lac se-ntinde guta
Și cu "poanta" dau la fund...
Însă "peștii"-s duși cu pluta.
(n.bun)

 =  "Pe NV"
nicolae bunduri
[07.Nov.09 10:09]
Am constatat, de bunaseama,
Un lucru ce ne lasa tristi:
Ca-n plus, ce-ar fi o epigrama,
N-o stiu nici multi epigramisti.
(Sorin Olariu)

Despre epigramă

Epigrama mă îndeamnă
Să expun ce am de zis:
"Barzii", dac'ar știi ce-nseamnă...
Mulți s-ar mai lăsa de scris!
(n.bun)


 =  Confratilor
nicolae bunduri
[07.Nov.09 10:23]
Epigrama(catrenul) "Starea epigramei" mi-a fost inspirat de o studenta in anul 4(patru) la ASE, in tren la venirea din Rm Valcea.Eram doar cu ea in compartiment(nu va ganditi la alte alea) si din vorba, in vorba am zis ca vin de la un concurs de epigrama. Am intrebat-o daca a auzit cate ceva despre epigrama si...jur ca nu stia nimic .Atunci ce sa mai zici de "omul de pe strada"?...

 =  "La pescuit"
nicolae bunduri
[07.Nov.09 10:44]

Epigramiști taxați ca buni
Dori Bunduri să-i ațâțe,
Se cred rechini, scrumbii, moruni
Iar ei sunt doar banale fâțe.
(Tataia)

În capul meu acum tresaltă
Un paradox de te crucești:
Când ies cu bățul meu pe baltă
La fâțe...mă feresc de pești!
(n. bun)

 =  Conjugală
nicolae bunduri
[07.Nov.09 10:56]


De câte ori i-arăt tigaia,
Sau, ies din pijamaua ternă,
Iubita mea - fată modernă
Mă-ntreabă, laitmotiv: Ce-i aia?
Calimero

Soața în bucătărie,
Cu poziția inertă,
De tigaie nu prea știe...
Dar la "talere"-i expertă.
(n. bun)

 =  De antologie!
Anda Andrieș
[07.Nov.09 11:03]
În capul meu acum tresaltă
Un paradox de te crucești:
Când ies cu bățul meu pe baltă
La fâțe...mă feresc de pești!
(n. bun)

Tare-mi place cum grăiește,
N. Bunduri... șugubăț,
L-am văzut cum dă la pește
"C-o năframă-n vârf de băț"!

Excelentă replica dvs. maestre!

 =  Ușurință
nicolae bunduri
[07.Nov.09 11:06]
= atenție la mâță

De aur peștișori făloși
I.Q-ul tare vă pocnește,
Și de veți fi mereu geloși
O mâță o să prindă pește
(Lidia Batali)

Cu pescuitul e cam greu
(O știe și cârligul meu)
Dar epigrama-i jucărie...
Și mîța știe să o scrie.
(n.bun)

 =  Precauție
nicolae bunduri
[07.Nov.09 11:31]
Tare-mi place cum grăiește,
N. Bunduri... șugubăț,
L-am văzut cum dă la pește
"C-o năframă-n vârf de băț"!
(Anda Andries)

Când mă duc la un dezmăț
Am în capul meu un crez:
Pun și eu ceva pe băț...
Ce să-i faci...mă protejez!
n. bun

 =  Impact final
bodea emil felician
[07.Nov.09 13:36]
Când i-am văzut grupând, aici,
În bancuri peștii mici și mari,
Mi-am spus că toți acești voinici
Nu sunt decât doar bieți... pescari.

Emil

 =  Ce cred eu
bodea emil felician
[07.Nov.09 14:15]
Când îi spunea, ce-i epigrama,
Ea își văzu de ale gurii
Dar, cred că alta era drama:
Nu se mira de N.Bunduri !

Emil

 =  Pe studente trebuie să le întrebi altceva
Sorin Olariu
[07.Nov.09 19:03]

Pentru tine-mi pare rău,
De aceea vreau să-ți spun
Că studenta aia, zău,
Te luase de N.Bun.

PS:

Stai liniștit. Și mie mi-au spus și îmi spun încă mulți așa-ziși intelectuali:
- A! Tu ești ăla care scrie integrame?
Iar eu de obicei le răspund:
- Da, eu sunt. Dar știi cumva cum se numesc ăia care scriu integrame?
- Hmmm, stai să mă gândesc... cumva epigramiști?
- Nu, ăia scriu epigrame.



 =  Studenta din tren
nicolae bunduri
[07.Nov.09 19:40]
Pentru tine-mi pare rău,
De aceea vreau să-ți spun
Că studenta aia, zău,
Te luase de N.Bun.
Sorin Olaru

La studenta cu belea,
Mintea nu-i mergea chiar strună
Că era așa de rea...
Și era așa de bună!!!
n.bun




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !