| = Vasile Munteanu | Ottilia Ardeleanu [17.Nov.09 10:41] |
| Iată, până la urmă, și rolul unei lanterne (nu numai al unei lumânări!) - cărarea spre scris! Mă bucur că pot să inspir… Parcă spuneam că-mi place cum scrii...?! Ottilia Ardeleanu | |
| = multe și nebănuite sunt... sursele inspirației | Vasile Munteanu [18.Nov.09 06:38] |
| permite-mi să-ți răspund printr-un citat: "omul e cea mai slabă ființă din univers. [...]. dar avantajul pe care universul îl are asupra sa acest univers nu-l cunoaște" (Pascal). există, pe de o parte, becul, bateriile, ansamblul în sine, tot astfel cum, pe de altă parte, polenul, stupul, ceara; dar cunnoașterea aparține meșteșugarului, respectiv prisecarului; și dacă ceva născut din altceva gândit se întoarce la forma primară, atunci "acest altceva" altceva este; de ce? pentru că își este identic sieși. deci nu poate fi și ceva și altceva. tot astfel și în cazul scrisului: cărarea e bătătorită de mulți, important este sinele. mie, de exemplu, nu îmi place cum scriu; am mai afirmat acest lucru: dacă aș scrie un text pe care l-aș considera perfect, m-aș opri din scris, nu aș mai scrie niciodată. mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = Vasile Munteanu | Ottilia Ardeleanu [18.Nov.09 10:58] |
| Vasile Munteanu, ești și foarte modest! Ai grijă de sinele tău! Eu voi lăsa doar niște urme. Și sunt de acord cu meșteșugarul, prisecarul, scriitorul... Ottilia Ardeleanu | |
| = vasile munteanu | Mihaela Roxana Boboc [18.Nov.09 12:23] |
| Începând cu acel vers: dacă nu visez mă sufoc, continuând cu viața din apropierea ta: aeroportul, luminile, mișcarea, contrastând puternic cu mediul tău unde nici trenul, nici poșta nu ajunge, nici măcar pescărușii, totul degajă o senzație puternică de izolare și intimitate, necesară stării de visare. Totul se întâmplă în altă parte, plecări-sosiri. În interiorul tău, se doarme, se cântă, se visează, se scrie, se adulmecă. Da, finalul: poemul este albul dintre litere, așa este, poemul este starea de dincolo de cuvinte: momentele de așteptare, încordare, sentimentele contrare, emoția, patima, jocul... Un poem despre necesitatea izolării, ca izvor al creației. Mihaela B. | |
| = . | Vasile Munteanu [19.Nov.09 06:43] |
| nici măcar, Ottilia, nici măcar modest nu sunt; atât, contradictoriu...; mulțumesc pentru revenire. mulțumesc, Mihaela, pentru lectură și semnul despre; înclin să fiu de acord cu tine - "capătul pământului" este acolo unde ne simțim astfel. încă o dată, vă mulțumesc pentru prezență. | |