| + Gardul pe care-mi plimbam mîinile | Nicolae Popa [09.Dec.09 13:37] |
| Un poem de o claritate cristalină. Dar hai să luăm primele trei strofe: "Condamnarea mea în acest tablou cînd iarna e o frunză de sticlă cu buzele răscoapte după fiecare uitare" Să recunoaștem, nu citim chiar în fiecare zi așa ceva. Pe urmă: "mi-e teamă de spațiul în care mă vei reconstrui din oasele mele poduri devorîndu-și trecătorii venele într-un mănunchi de străzi pustiite și degetele de hîrtie îngălbenind marginile orașului" Apoi: "memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii" Și, de fapt, marea scufundarer în poezia acestui poem: "sub pleoape se scutura un praf greu așa cum devine sufletul într-un ochi de apă" Sfârșitul? Sfârșitul sună așa: "umbra e un călău așezîndu-mă între punctele cardinale din vis." Slabe, foarte slabe șanse ca acest poem să nu aibă o stea! Stea! | |
| = iarina-puritate | Nache Mamier Angela [09.Dec.09 17:05] |
| acest poem este traversat de o respiratie lirica ampla si eleganta poeta este prizoniera frisonului liric"iarna e o frunza de sticla" un suflu umanist duce la"oamenii/se transforma-n pasari de noapte/prin bratele noastre întinse" spatiul poeziei cere sacrificii într-o cetate oarba "unde se-ascund cersetorii poeti/lânga un pian fara clape" poezia este purificare,sanctificare,asceza nobila:"sub pleopae se scutura un praf greu/asa cum devine sufletul într-un ochi de apa" un final inspirat,într-o adevarata voce cosmica:"îmi las trupul sa cada:umbra e un calau aezându-ma/între punctele cardinale din vis" | |
| = sub pleoape(un pian fără clape) | Ioan-Mircea Popovici [09.Dec.09 18:31] |
| lîngă un pian fără clape ............ lîngă un pian fără clape timpul corăbier despărțind .................. prima amintire e un gard pe care-mi plimbam mîinile memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii știam oricît din mine sub pleoape se scutura un praf greu așa cum devine sufletul într-un ochi de apă | |
| = Iarina Copuzaru | Ottilia Ardeleanu [09.Dec.09 20:29] |
| Dragă Iarina, un vis care are puncte cardinale este clar "Condamnarea mea în acest tablou". Într-adevăr, un poem ca " o frunză de sticlă". Vezi prin el transformarea, reconstruirea... Și-apoi timpul în care "îmi las trupul să cadă umbra e un călău așezîndu-mă între punctele cardinale din vis." Frumos! Ottilia Ardeleanu | |
| = puncte cardinale | iarina copuzaru [10.Dec.09 13:53] |
| Mulțumesc tuturor pentru felul în care ați scos poemul din ascunderea lui. Și versurile, dar și înțelegerea lor (identificată uneori cu punctele cardinale) ne modelează (și ordonează) ființa. E o zi pe placul meu:) | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [10.Dec.09 15:23] |
| *** antologica, felicitari! Condamnarea mea în acest tablou cînd iarna e o frunză de sticlă | |
| = Domnule Petruț Pârvescu | iarina copuzaru [11.Dec.09 00:51] |
| , sunt încîntată de semnul lăsat. Și condamnarea pe care ați rostit-o e tot un semn... al interiorului poeziei. Vă mai aștept. | |