Comentariile membrilor:

+ tren	Monica Manolachi [16.Jan.10 14:54]
Un tren retro (“locomotiva cu aburi”) și totuși modern prin întrețeserea condiților, personal și expres în același timp. Poezia poate fi și un cadru, o mască (persona), mai greu sau mai ușor de purtat, unde sau dincolo de care absența ontologică (“altă formă de viață”) se reconfigurează continuu, iar aici se conturează destul de clar ideea asta. Clownul, fratele geamăn, trece din compartiment în compartiment animându-i pe pasageri, strâmbându-se în spatele tău (are Simon Armitage un poem cu clown foarte simpatic), pentru ca în cele din urmă să ia cu el toată sărăcia.
=  Place	Valeriu Dinca [16.Jan.10 17:37]
Monica înainte de a arunca steluțe verzi, învață să scrii românește și comentariul să aibă ceva cât de cât logic și motivat.Poezia îmi pare a fi foarte greu de citit.Conjuncția-să-duce la un mod agasant de repetiție care zic eu strică farmecul poemului.Condiția poetului ridicat la rang de sublim este vașnică dar superb intonată de autoare.Un poem frumos scris de o autoare inteligentă, îndrăgostită de imagine.Felicitări!
=  Poezia lunii, poezia anului	Liviu-Ioan Muresan [16.Jan.10 17:24]
Carmen, am citit și recitit textul. E cea mai bună poezie pe care am reperat-o anul acesta. Rar recitesc poezia cu voce tare, rar mă simt pe scenă exprimîndu-mă publicului. E super! Aici e vorba de inspirație. Felicitări! LIM.
=  carmen-manuela macelaru -titlul?	Nache Mamier Angela [16.Jan.10 19:51]
un sir lung de definitii a poetului Absolut "cel mai" ,"cel mai" în toate sensurile ,regnurile,cel mai adulat,asteptat,aplaudat... pledoaria curge ca un fluviu greu de domolit,repede si care nu mi se pare deloc o "locomotiva cu aburi" ci mai degraba un "avion cu reactie",anuntând o evolutie a poeziei care se regenereaza ,renaste din propria-i cenusa la infinit aceasta fascinatie o inspira ,tensiunea inspiratiei este extrema ,cosmica titlul deci nu mi se pare bine ,ales caci da o "lentoare" care nu se potriveste cu tonul "speed" al acestui text frumos
=  f	laurentiu ion [16.Jan.10 21:11]
e un text f slab, cheap. mi s-a facut sila, citindu-l, sorry.
=  .	laurentiu ion [16.Jan.10 21:32]
sa spun si de ce nu. nu stiu, poate in ultima vreme, sunt eu nesimtit - dar cum as putea digera expresii precum: pielea să i se schimbe în funcție de foșnetul clopotului tras de mirese/ am nevoie de un poet personal să fie vitrina ambulantă să nu aibă unghii și să stea la fereastră mușcând din oameni copilul cu un singur leagăn etc - frizeaza ridicolul, sunt idioate, nu-mi exprima nimic. si ma deranjeaza enorm commul monicai, mai mult, faptul ca a spus ca are si Armitage un poem cu un clown. sunt atatia autori care au scris cu si despre clowni, deci pliz, gandeste-te la altul. Armitage scrie prea bine sa fie mentionat sub textul asta. mai sunt ridicole si alte commuri, gen am citit cu voce tare, pe scena etc. gosh! pai va spun eu, ca daca acest text s-ar citi, undeva, pe o scena, spectatorii or ar adormi, or ar rade de tampeniile spuse aici.
=  Carmen-Manuela Măcelaru	Ottilia Ardeleanu [16.Jan.10 22:04]
Un poem care se citește fără respirație. Cum să fie un poet? "să-și numere zilele până dă de gustul femeii frumoase să nu bea apă și nici de mâncare să nu ceară", "în jurul lui să roiască mulți licurici la căderea cuvintelor să meargă în vârful degetelor ca și când ar fi altă formă de viață". Deosebit! Ottilia Ardeleanu
=  revenire	Monica Manolachi [16.Jan.10 23:47]
Revin aici cu niște reflecții mai amănunțite pe unde m-am poticnit: “pielea să i se schimbe în funcție de foșnetul clopotului tras de mirese” – expresia “în funcție de” lângă “foșnetul clopotului” nu-mi sună nici mie bine... “foșnetul clopotului” pare o asociere frumoasă între rochia miresei și dongul clopotului, o suprapunere de sunete... apoi, revenind la începutul secvenței, este vorba de piele sau de culoarea pielii?... a, dar poate să își schimbe și pielea, că doar avem de-a face cu un clown, cu măști... “să stea între gratiile...” ... sau după? ... nu mi-e clar cum stă între gratii... deși, dacă mă gândesc mai bine, ar fi posibil. “clocotind ca spuma de poezie după un Dumnezeu citadin” ... am strâmbat din nas la spumă... spuma clocotind îmi inspiră ceva pozitiv într-un context maritim, montan, etc... o spumă citadină acceptabilă ar fi cea de bere, de capucino etc... dar aceea nu clocotește... ar mai fi spuma din oala cu mâncare, spumă pe care uneori o îndepărtezi cu lingura :-) ... evident, poate fi înțeles versul și ca un ceaun în care fierbe tot ce este mai bun, iar spuma aceea care dispare la fel de repede cum se formează spune multe... până la urmă, nu-i chiar așa rău. “să se hrănească cu șobolani”... pentru a evita cacofonia, ce spui de să se ospăteze cu...? Încă ceva, azi dimineață am ezitat puțin pe motiv că enumerările sunt pe alocuri puse cu furca din punct de vedere ideatic. Pe de altă parte, trecerea de la una la alta poate fi un tip de estetică, însă eu una simt și nevoia unei structuri discursive și conceptuale flexibile, pe care să fie articulate imaginile. Legat de Armitage, l-am menționat fiindcă mi-am amintit de el. Nu am avut în minte o încercare de a compara. Din punctul ăsta de vedere, sunt foarte circumspectă în toate sensurile. Dacă, Laurențiu, te gândești la influențe și la neliniștea produsă de ele (am văzut că te preocupă), marea artă este să fii mai bun decât cine te influențează. Eu aș merge mai degrabă pe ce și, mai ales, pe cum, nu pe cine.
=  .	laurentiu ion [17.Jan.10 00:35]
Probabil, Carmen nici nu a auzit de Armitage, eu sper ca da; apoi, cred ca sunt putini cei care l-au citit si inteles, deopotriva. Dar asta e neimportant, in contextul asta. Ceea ce mi s-a parut mie ciudat a fost faptul ca ai surprins indeaproape din trasaturile poemelor lui Armitage, in primul comm. - si chiar s-a subinteles ca ai facut o asociere. Mie, textul mi se pare sobru, lipsit pana si de sarcasmul sau simplitatea lui Armitage (trasaturi presupuse de tine). Spui "modern" - nu, nicidecum - mai mult, afectat pt. ca dezvolta niste ipostaze penibile (cea a poetului, a copilului, a mamei etc vs. atat de uzatele elemente: globule, somn, limbi, stomac, uter, tren, demon, unghii, scoici samd) si sa nu mai spun de repetitia obsesiva si obositoare a lui "sa", care deja nu mai face parte din seria smart modern tricks. Si ar trebui sa stiti asta; sau poate va incita numai gandul de a face pe extaziatii cand cititi asemenea texte. Dpdv expresiv, e nul, nu-mi exprima nimic, desi la un moment dat, am avut senzatia ca se sustrage elegantei rococo spec. Veronicai Valeanu (spre ex., aici: "să scrijelească pereții cu Luna de Ramadan" si nu numai). Nu ma preocupa influentele. Nu stiu daca stii, insa atunci cand iti place un autor si ajungi sa cumperi tot ce a scris, nu prea mai constientizezi cum scrii, pentru ca esti atat de atras, incat totul ti se pare normal, adica ai certitudinea ca lucr. isi urmeaza cursul normal.
=  .	laurentiu ion [17.Jan.10 00:42]
Si cat despre asocierile cu alti autori - reprezinta modalitatea prin care un cititor intelege textul respectiv, de aici, putand chiar sa-si dezvolte si propriul concept ref. la tema abordata etc, deci sunt ok, atat timp cat sunt si de bun simt; ca atunci cand spunem ca afara ploua, e frig si urat, doar pt. a ne exprima starea - deci, cautand un corespondent
=  tot pe aici	Monica Manolachi [17.Jan.10 02:34]
Poate că n-am menționat mai detaliat ce înseamnă „întrețeserea condițiilor”... Să o iau de la început. Sintagma acesta de “poet personal” n-am mai întâlnit-o în altă parte până acum. În general, un poet personal este ceva asemănător cu autorul căruia îi cumperi toate cărțile, un autor de suflet, să zicem. Aici însă este ceva diferit, mult mai viu. Cu autorul îndrăgit căruia îi cumperi cărțile te poți întâlni sau nu, vorbești cu el sau nu, petreci un timp împreună sau nu. Aici, poetul personal este tot timpul cu tine și, totuși, nu tot timpul, fiindcă e cu mască (persona); face parte din corpul tău și este o proiecție a propriei imaginații. Toate condițiile definitorii enumerate se nasc în spațiul acela aproape imperceptibil dintre chip și mască. Laurențiu, nu știu, poate ai citit în grabă, dar sunt aici lucruri demne de luat în seamă. Nu-mi place să dau copy-paste, dar voi selecta ceva ce-mi place: “să fie când alb, când negru, când o tablă de șah” – adică nu plicticos, “să se arunce de la etaj în toate direcțiile” – adică să-și asume riscuri, “să fie fratele meu, orașul cu limbile de viespe” – adică aproape în vremuri de restriște, “să fie uterul și locul de veci nesăpat” – să aibă spirit de sacrificiu, “să fie atât de sărac încât să-mi fure și moartea de pe frânghie” – să te dai sărac și să furi moartea cred că nu e nici pe departe un lucru la care se aruncă oricine etc. Par simple, dar nu sunt. Ține și de percepția și deschiderea fiecăruia. Nu mai insist. Mă voi repeta, Armitage nu are legătură cu textul lui Carmen decât prin faptul că a scris și el un poem pe tema clownului, citit de mine recent. Nimic mai mult. Îmi este neclar și, la urma urmei, chiar indiferent de ce te-a deranjat faptul că mi-am amintit. Cât privește lecturile, sunt miliarde de titluri în lumea asta, într-o groază de limbi, pe care nu le-am citit. Ei și?... Eu zic să nu ne construim idoli aiurea, oricât de mult ne-ar plăcea ce face unul sau altul. Din ce scrii, sunt de părere că ar trebui să te cam preocupe influențele... Cum adică nu mai conștientizez? Doar nu-s mașină automată. Eu sper mereu în firicelul de conștiință, în bun simț, așa cum spui și tu, chiar și în cazurile extreme... Oricum, îmi place că ești înfigăreț!... :-)
=  buna dimineața	Carmen-Manuela Macelaru [17.Jan.10 05:30]
monica, mulțumesc pentru stea, am corectat "în funcție", disonanța aceea, "între gratii" e vorba de două râduri de gratii, iar colocotind ca spuma de poezie îmi place, sincer, m-am gândit la supă, eu nu obișnuiesc să îmi explic ideile din simplu motiv că nu pot. culmea din neant redactorul de la o revistă literară după ce a citit acest text mi-a dat un e-mail să îl publice, nu dau nume dar crede-mă pe cuvânt. mulțumesc pentru reveniri în mod deosebit. valeriu, așa m-am gândit și eu sunt supărătoare expresiile "să fie", "să aibă", "să...", dar astea sunt mijloacele de exprimare în limba română, dacă mă opream din scris poticnită în gramatică nu mai prindeam ideile. lim, am să recit poemul și am să pun și link pe evoca.com, dar peste câteva zile, sunt ușor bolnavă, asta pentru că tot mi-ai dat ideea. angela, m-ai făcut să rând, cu avionul cu reacție, când am pus titlul m-am gândit că poetul meu personal ar putea fi și o locomotivă cu aburi. ai dreptate cu lentoarea, poate revin la titlu, aștept sugestii de la cititori, deși dacă mă gândesc bine ar fi trebuit să scriu ceva în legătură cu poetul personal ca să meargă în context cu locomotiva cu aburi. poate mai scriu o vaiantă. ottilia, dacă stăteam să scriu mai mult de 30 de minute la poem începeam să șterg, așa că am riscat și am postat starea pură, nu are nicio modificare. laurențiu, ești amabil când spui ca poemul e idiot, e mai mult de atât, este exact ca un mankurt(vezi wiki, că sigur nu ai auzit) fără nume, torturează. așa trebuie să fie și poetul personal ca un mankurt să facă ce îi dictezi. luminița, mulțumesc pentru recomandare, mă bucur că ai apreciat genul astă de poezie onirică, adevărata evadare decât până la supermarket și înapoi. pentru poetul personal, "dacă tot vii, să vii și cu mașina de oase poate facem un poem împreună/ dăm muzica tare, punem pumnii sub pernă/ fulgii vor pocni de parchet până vom împlini vârsta străzilor pustii" mulțumesc pentru comentarii mcm
=  Ajustare	calota rodica [17.Jan.10 15:06]
Daca poemul este de factura onirica,nu am ce-i reprosa,nici macar aparenta bulimie de conectori;am remarcat excelenta conditie artistica a autoarei:poetul "sa fie atat de sarac incat sa-mi fure si moartea de pe franghie",o adevarata acrobatie stilistica pe sarma ghimpata a logosului.De aici,dar si de la dimensiunile monologului comandat sau decomandat se trag toate neajunsurile: e nevoie de luciditate si in reverie!Concentreaza si continua,succes!
=  semn...	Petruț Pârvescu [17.Jan.10 19:52]
*** dincolo de controverse, retin>fratele meu geamăn să fie flămând și bâlbâit în jurul lui să roiască mulți licurici la căderea cuvintelor să meargă în vârful degetelor ca și când ar fi altă formă de viață
=  mda, frumoasă locomotivă	silviu viorel păcală [17.Jan.10 20:04]
cu toate că unele versuri sunt cibernetice, pufăie spectaculos prin viața poetului. Cu stimă!
=  de ce sa va certati	Mihai Constantin [18.Jan.10 00:01]
sub un text ataaaat de prost? chiar si ca "locomotiva cu aburi", parafrazand titlul - adica ceva care tracteaza un sir de lucruri identice (vagoane) - un astfel de text nu sta in picioare: e o insiruire de versuri egale, identice, cum spuneam. ce aduce "să fie atât de sărac încât să-mi fure și moartea de pe frânghie" in plus fata de "să înghită săbii și să scoată flăcări pe nări"? nimic. (am luat la intamplare versurile astea. se pot lua alte 2 din aceeasi categorie) o enumeratie (cel mai la indemana procedeu stilistic) de metafore (cel mai utilizat procedeu stilistic pe acest site) egale una cu alta, fara a fi identice, si majoritatea penibile. o compozitie reusita este aceea din care scotand un element sau la care adaugand un element se strica echilibrul, armonia, expresivitatea etc. din acest poem se pot scoate fara frica versuri, sintagme, cuvinte si nimeni nu le-ar observa lipsa. ar fi chiar mai bine :) ar fi mai putin kitsch / cm patrat
=  bună dimineața	Carmen-Manuela Macelaru [18.Jan.10 05:55]
rodica, luciditatea în reverie este o chestiune foarte grea, depinde, o ai sau nu. silviu, mi-a plăcut expresia pufăie, mi-a amintit de vâsla indienilor Cree, care are pe o parte o panteră și pe cealaltă prada, un iepure care pufăie (se subînțelege pipă) și dacă tot sunt la capitolul astă uite și o profeție a indienilor Cree (completarea cu versul, nu le aprține): “Numai după ce ultimul copac va fi tăiat/ Numai după ce ultimul rău va fi otrăvit/ Numai după ce ultimul pește va fi prins/ Numai atunci vom descoperi că banul nu poate fi mâncat”….. “Numai după ce ultimul vers va fi scris/ Numai atunci vom afla pe cine am iubit” petruț, dincolo de controverse tot a ieșit ceva de citi, îți dau dreptate, poemul mai poate fi lucrat, îmi plac enumerările, nu consider că am abuzat de ele. mihai, admir perseverența de a-mi lăsa comentarii, uite că au trecut 6 luni, 1 an și îți răspund că îmi e milă de tine, deci “îmi e prea lene să caut prin zecile de poeme/ comentarii adresa de e-mail pe care mi-ai lăsat-o tot acum 6 luni, 1 an, Dumezeu mai știe, ia niște extraveral, bea un ceai cald cu miere, pune o felie de castravete pe frunte, “poezia mea dăunează grav sănătății” (ăsta e vers, îl am și la motto) și pe semne că așa cum ți-am mai spus lasă sechele, ce să mai citez: “sapă, sapă/ până dai de stele-n apă”, cam atât”. în altă ordine de idei, așa cum mi-a sugerat angela și poetul personal a fost de acord, am schimbat titlul. ca și la poemul „the morning sun” completarea o pun în pagina de comentarii și nu în text, deci, de aici a plecat titlul: se auzea un zgomot ciudat parcă cineva îmi bătea cu picioarele în inimă opresc muzica, sting lumina începuse să mi se facă frică se auzea și mai tare, telefonul suna „sunt jos, deschide ușa, abia pot ține telefonul” cobor în fugă scările nu mă așteptam să vină la o oră așa târzie pun cheia în ușă și stupoare stătea cu brațele ridicate deasupra capului avea în mâini cel mai frumos poem de dragoste era un bol imens, imens, strălucea ușor ca un balon plin cu povești prin el mă vedeam când eram mică și alergam pisica când mă cățăram prin copaci totul se derula slow motion ca un film de oscar când atingeam cu degetul balonul făcea valuri, valuri și atunci fetița care cotrobăia prin cuibare întorcea capul mirată după care își vedea de treburi când m-am trezit el era lângă mine florile în vază, ceasul pe noptieră deschid televizorul începuse decernarea globurilor de aur l-am trezit și l-am sărutat el torcea cu capul pe mine și spunea râzând: „acces interzis”, „acces interzis” aș fi vrut să mă uit mai mult la rochia bej a elisabettei canalis dar mi-a explicat că sub oasele mele este cea mai frumoasă rochie pe care a văzut-o vreodată îmi desface ușor pielea de la stren în jos de sub dărâmături ieșea un gaz pestilențial a făcut câteva fotografii când culcat pe burtă când urcat pe un scaun pe fundul toracelui zăcea ceva misterios, nepăsător era cel mai frumos poem de dragoste un bol imens, imens, strălucea când punea degetul făceam valuri, valuri până a țâșnit o fântână camera era inundată abia respiram mă uitam prin tavan după un colac de salvare noroc că balonul ne-a scos teferi și din moartea asta când m-am trezit se terminase decernarea globurilor de aur mulțumesc de comentarii
=  Slab	Claudiu Ionuț Boia [22.Jan.10 13:03]
Poate sunt un poet începător dar sunt un cititor cu experiența. Nu am nevoie de o „locomotivă cu aburi” ca să-mi tracteze creația personala, însă nici acest text nu are nevoie. Nu are greutate de loc. După cum s-a spus mai sus, orice enunț (ca să nu îi spun vers pentru că nu are versuri) poarte fi scos fără să se schimbe contextul. Dacă asta înseamnă poezie modernă, mă rog Divinului să mă renască în trecut.