| = "trezirea are un ochi stângaci" | Alexandru Gheție [09.Feb.10 09:38] |
| poezie a imaginilor reușite, a asocierilor stări - oameni/lucruri; am descoperit aici o scriitură sigură, fiecare metaforă e atent conturată, nimic nu e aruncat, totul e ... așternut, să spun, delicat și sensibil. e o tristețe mare aici, un regret care stăpânește versurile, e nostalgia în casa ei... "aici întunericul are tavan și are o lumânare pe masă" "urletul n-are nimic de spus" "liniștea are un nufăr în oglindă albește încăperea" "trezirea are un ochi stângaci nu m-am trezit la timp să ridic vreun zmeu alături de bunul meu" "oboseala are cârje" "temnița are copilă" mai citesc! numai bine, alex | |
| = com | Monica Manolachi [09.Feb.10 13:55] |
| (+) ... primul rând prinde ... pe spatele pozelor uneori mai scrie câte ceva ... îmi plac strofa cu urletul, cea cu nufărul, cea cu prezentul prins în cârlig, cea cu boala, cele cu temnița și copila și apoi până la final (-) ... marș și onoruri – e greu de pronunțat doi ș unul după altul ... „miros a cozonac amintirile mele” e prea static, nu mă duce prea departe, deși am și eu diverși cozonaci în memorie ... de unde și până unde ideea că în filmele americane se doarme cu lumina aprinsă? este o generalizare cam exagerată. au și ei filme în care se veghează sau se visează pe întuneric. dar poate ai vrut să marchezi ceva anume (+/-) ... rândurile cu zmeul și cu oboseala mă forțează parcă în niște fundături ... mă tot chinuiesc să-mi dau seama ce leagă toate aceste reflecții – titlul e bun, te poartă într-un cronotop ce încearcă să se despletească în ce urmează mai trec | |
| = ... | Daria Darid [09.Feb.10 16:01] |
| Domnule Ghetie, m-au bucurat cuvintele d-voastra ingaduitoare . va multumesc frumos . Domnisoara Manolachi, "pozele ingalbenite ca mainile bunicii" - cumva aceste poze tin locul caldurii si atingerii firave a bunicii mele .. - am sa renunt la "mars si onoruri" , imi pare o sintagma prea galagioasa pt atmosfera asta intima si nostalgica . presupun ca dintr-un bun inceput as fi dorit sa existe ceva/ cineva care sa-mi tina calea atunci cand intru in casa bunilor mei . din pacate , doar praf . - bunica mea vaea obiceiul sa lase cozonacul in "odaia buna" sa se raceasca ; noi, nepotii ne zgaiam la el prin geamul usii; asta fac si acum , ma zgaiesc la amintiri :) - in unele filme americane , copiii adorm cu lumina aprinsa , caci sunt niste rasfatati care se tem de mostrii pe care i-au tot intalnit in cele cateva ore cand timp s-au jucat la pc . sunt rauticioasa . nu, ideea era ca , in amintirile mele , se stingea lumina destul de devreme , un timp nu reuseam sa dorm , dar auzul respiratiei bunilor mei imi mangaia gandurile , imi domolea orice vis urat . - oboseala deriva din uitare . cu toate acestea , ma incapatanez sa sap in zidul memoriei , pana ce reusesc sa-i gasesc acolo , printre clipele alea fragede din copilarie . - as fi putut sa ridic un zmeu alaturi de bunul meu , sa sadesc un copac , orice . insa pe vremea aceea , nu reprezentau prioritati .. presupun ca niciodata nu pretuim ceva decat atunci cand nu mai are folos . toti avem regrete ... eu va multumesc frumos de trecere , o zi blanda amandurora va doresc ... | |