| = „Dumnezeul salariaților-storși-de-vlagă-și-înfometați ” | Florentina-Loredana Dănilă [11.Mar.10 19:59] |
| Daniela, până să citesc acest text, să știi că nu mi-aș fi imaginat că o sărmană iahnie de fasole poate face asemenea ravagii prin conturile oamenilor:). Mi-a plăcut întregul text, dar cel mai mult partea în care ai imaginat conversația cu nesimțitoarea doamnă bucătăreasă ce nu s-a sinchisit să apară la geam pentru a salva un biet slariat stors de vlagă și înfometat. Niște nerecunoscătoare, domne, gospodinele astea care au timp de gătit, pe seama oamenilor muncii. Căci - nu-i așa? - cineva mai trebuie să și muncească, pentru ca ele să-și permită să frece pisi... iahnia! Pasajul în care descrii felurile tale preferate de mâncare m-a făcut să salivez, de-a dreptul. Și mai suntem și-n post, Doamne iartă-mă! :)) | |
| = Florentina | Goea Maria Daniela [11.Mar.10 21:01] |
| Dragă Florentina, mulțumesc pentru citire și comentariu. Textul este o nevinovată glumă dulce-amăruie, pornind de la un fapt real - exact așa s-a întâmplat în acea seară de toamnă. Nu am intenționat, nicidecum, să ironizez instituția gospodinei, din contră, să o pun în antiteză cu situația salariaților, a oamenilor transformați - de către rigorile rapacei societății moderne - în roboți. Toată ironia este adresată acestei stări de fapt - muncim orbește și, la un moment dat, nici nu mai știm pentru ce... Ca în povestea celor doi bătrâni care se judecă la tribunal de zeci de ani, timp în care au uitat de la ce au pornit cearta :) Mulțumesc pentru trecere, o seară bună îți doresc! | |
| = yamm | Roxana Sonea [13.Mar.10 04:37] |
| Ce usurinta la scriere :) Felicitari! Cred ca o carte de bucate ar da bani grei pe un asemenea promotor al foamei! :)) | |
| + Lecție de viață | Rodean Stefan-Cornel [13.Mar.10 11:05] |
| Mi-a plăcut mult textul de mai sus, pot spune chiar că m-a impresionat. În primul rând, tema abordată (aceea a paradoxului că, cu cât muncim mai mult ca să ne fie mai bine, cu atât ne lipsim mai mult de unele bucurii mai mari sau mai mici ale vieții, ceea ce duce implicit la îndepărtarea nostră de acel "bine", de obiectivul de a fi fericiți) este de mare actualitate, atât pentru societatea în care trăim noi acum, cât și pentru condiția umană, în general. În al doilea rând, citind rândurile de mai sus, se constată că nimic nu este scris în plus, nimic nu este pus întâmplător într-o anumită parte a narațiunii, se observă o structurare foarte riguroasă a materialului. În acest sens, remarc, trecerea graduală de la o introducere mai "rațională" (foarte necesară), la o descriere a vieții personale cu ușoare note afective, pentru ca în miezul narațiunii să se atingă punctul culminant din punct de vedere emoțional, acela al dialogului imaginar cu gospodina care gătea celebra iahnie de fasole cu afumătură. În fine, exact atunci când trebuia (în opinia mea) apare și finalul moralizator, cu prezentarea paradoxului de care spuneam. În al treilea rând, subliniez modul plăcut în care curge narațiunea, exprimarea simplă (nu simplistă) și directă, acuratețea limbajului folosit. În al patrulea rând, lecturarea textului lasă un gust plăcut "dulce-amărui", dulce de la sensibilitatea cu care autoarea își spune "păsurile" și amărui de la umorul cu care face haz de necaz, în stilul clasic "râsu-plânsu". În fine, meritul principal al autoarei este arta cu care reușește să folosească un pretext banal (al surmenajului și foamei) pentru a ne da o lecție de viață, pentru a filozofa, pentru a ne îndemna să reflectăm mai mult la anumite valori. Avem nevoie de asemenea texte, chiar dacă s-ar putea găsi unii detractori care să spună că este "filozofie de doi bani", că textul este "naiv", că nu are valoare literară în sine ș.a.m.d. Sincer să fiu, sunt și aspecte care nu mi-au plăcut (nu agreez deloc titlurile în limbi străine și trimiterile la zodii), iar eu l-aș fi încadrat la "personale" dar nu argumentez prea mult în acest sens și nici nu aș vrea să mă angajez în vreo dispută pe aceste teme, deoarece sunt aspecte subiective. Și pentru că tot veni vorba de aspecte subiective, mă prevalez de prevederea din regulamentul site-ului, că acordarea unei steluțe de apreciere este un gest subiectiv, lăsând aici, pe acest text, cu riscurile de rigoare, un asemenea semn... Cornel Rodean | |
| = Re - Roxana Sonea, Domnul Cornel Rodean | Goea Maria Daniela [13.Mar.10 19:51] |
| Roxana, Îți mulțumesc pentru trecere și felicitări! M-ai făcut ză zâmbesc cu sintagma "promotor al foamei" :) Mă măgulește aprecierea ta despre ușurința la scriere, înseamnă că textul curge bine. Nu pot să afirm că scriu dintr-un condei, din contră, revin de multe ori pe text și îl "pigălesc". Tu știi foarte bine că nu este ușoară construirea unei proze. Îți doresc numai bine și succes în continuare! Cu prietenie, Dana Goea Domnule Rodean, M-ați copleșit, pur și simplu. Încep prin a vă mulțumi, din tot sufletul, pentru citire, pentru comentariul amplu și pentru steluță! Am citit de mai multe ori veritabila exegeză pe care, cu generozitate, ați făcut-o a textului și m-a uimit capacitatea de analiză pe care o dovediți - aveți un real talent de critic literar. Ați surprins toate aspectele esențiale, în modul cel mai corect cu putință. Într-adevăr, este un text muncit și construit cu atenție. Toate povestirile mele au un clu, o morală, sunt un fel de "povești cu tâlc". Îmi place ca atunci când cititorul închide cartea, la sfârșitul lecturii, să rămână pe gânduri, măcar câteva clipe. În cazul povestirii de față, subiectul gastronomic este, așa cum foarte exact ați sesizat, un simplu pretext pentru a denunța atât dezumanizarea cronică înspre care se îndreaptă omenirea, strivită sub mecanisme și angrenaje rapace, cât și eterna postura dilematică a omului care trebuie să facă alegeri - pentru a avea ceva suntem mereu nevoiți să renunțăm la altceva. Subiectele (pretextele) banale, pe baza cărora se construiește o povestire m-au fascinat întotdeauna. În literatură, ca și în viață, sunt adepta "fantasticului de lângă noi" - în cele mai comune lucruri, întâmplări și fapte de viață se pot ascunde valențe inedite, sensuri nebănuite și chiar mistere. Îmi exprim încă o dată mulțumirile și recunoștința pentru călduroasa primire pe care ați făcut-o acestei povestiri. Cu stimă și considerație, Dana Goea | |
| = Invitatie | Lidia Batali [13.Mar.10 23:33] |
| Draga Dana, Am citit povestirea ta si nu am simtit ca te-a revoltat gospodina care nu muncea. Am simtit in povestirea ta amaraciunea multor prietene care sunt frante de munca si, desi castiga bine , nu se pot bucura pe deplin de viata. Nu au timp nici sa-si vada copii cum cresc.-. Am simtit in locul cuvintelor tale ironice care te fac sa zambesti cand citesti textul,o revolta justificata impotriva sistemului, a patronilor care exploateaza salariatii pana la epuizare fizica si morala. Este in mass media, de cateva zile,prezentat cazul unei femei tinere, mama a doi gemeni, care a clacat la serviciu din cauza stresului si a oboselii si e in coma la spitalul Universitar. A mai fost un caz acum cativa ani, Raluca Stroescu. Povestirea ta vine in aceste momente ca un protest si un indemn la reflectie. Adevarul e ca se poate trai si cu mai putin dar cu multe alte beneficii. Textul tau, desi pare la prima vedere un text umoristic care curge foarte frumos, reda o realitate sumbra, care se generalizeaza. In loc de steluta, eu pot sa iti ofer oricand, o iahnie de fasole intr-un sat uitat de Dumnezeu, Cosmina. Lidia | |
| = Lidia | Goea Maria Daniela [14.Mar.10 14:14] |
| Lidia, Într-adevăr, este o coincidență uluitoare faptul că am publicat materialul acesta exact în ziua și la ora la care se difuza, la știri, cazul nefericit de care amintești. Menționez că, totuși, situațiile nu sunt similare în totalitate, dar ceea ce era de înțeles s-a înțeles, sunt convinsă. În povestire, am încercat să transfer subiectul din sfera strictă a faptului de viață, în planul reflecției despre semnificațiile mai puțin vizibile, despre priorități și opțiuni. Îți mulțumesc mult pentru trecere și pentru aprecieri, ca și pentru amabila invitație :) Te mai aștept, cu plăcere. Dana | |