| = "uneori iese o ramură fără muguri" | Alexandru Gheție [12.Mar.10 18:21] |
| mi-a placut! plecarea asta repetata din noi, desprinderea continua de sine, un fel de ratacire pe care ochii o "fotografiaza" mirati. Poezia imi sugereaza o oglindire intr-un ceas, ne vedel limpede in el, ni se pare ca primim mereu cava, dar mereu pleaca bucati din noi, mereu oglinda ne fura. In a doua grupare strofica fiinta devine umbra, finalul incearca o unda de speranta, dar ramul nu are muguri, are insa forma unui brat de fetus cu degete ne-"inflorite". numai bine, alex | |
| = “un trup din care tot pleacă trupuri spre nicăieri” | Ștefania Pușcalãu [12.Mar.10 20:54] |
| Numărăm plecări și tăceri, repetate plecări, ca mai apoi să devenim umbre, și dintr-o bucată de întuneric a unei ferestre mici să iasă “o ramură fără muguri/ ca un braț de fetus la capătul căruia degetele încă nu s-au deschis”. Fără plecările astea din noi, am ști atât de puține despre sufletul nostru… ! | |
| = semn... | Petruț Pârvescu [13.Mar.10 11:03] |
| *** intre statii, gara unei multiple cautari. poem cu noi, despre ei, text, mesaj, constructie. | |
| = ... | Ela Solan [13.Mar.10 11:41] |
| Alex, Stefania, multumesc pentru lectura si semn. e asa cum ati vazut si voi, intram in matrite, imbracam uniforme, traim conventional si iesim din noi treptat, prin scurgerea fiecarei secunde, in timp ce inima numara neiertator, pana la final, "clipele destramarii noastre"... si totusi, ramane undeva in fiecare, nemiscat, neatins, nealterat, el, cel care este, fereastra, ramura fara muguri, bratul de fetus cu degete neinflorite... esenta... Elsa | |
| = Petrut, | Ela Solan [13.Mar.10 11:45] |
| ce bine spus 'gara unei multiple cautari'... multumesc pentru citire si semn. Elsa | |
| = *** | Adriana Marilena Simionescu [14.Mar.10 11:41] |
| Poem ordonând plăcut cuvintele pe verticală în care mai presus de o anume melancolie a depărtărilor regăsesc speranța reântâlnirii " în timp ce zidul bifează fără eroare amr-ul lumii în uniformă ". Cred că absențele mici, temporare își au rostul lor, nu știu cine le programează în destinul lumii, nici de ce, dar eu am găsit în ele, e drept, la maturitate, o anumită savoare, sau " o altă formă de a fi împreună " așa cum spuneam într-o poezie de a mea. Absența unește sau separă, apropie sau divide, depinde de fiecare, de calitatea și profunzimea sentimentului care ne animă, depinde de fidelitate, de putere și de trăinicia iubirii care ne leagă " ca un braț de fetus la capătul căruia degetele încă nu s-au deschis " Ama | |
| = Ama, | Ela Solan [15.Mar.10 09:51] |
| intr-un tarziu am observat semnul tau... si luminita de la capatul lui... iti multumesc. Elsa | |