| = Impactul cazărmii și al permisiei rare | Dragoș Vișan [20.Mar.10 21:07] |
| Pragul gradării tensiunii și-al fugii din cazarmă îi face mai poeți pe unii când sunt pe punctul să adoarmă. Așa cred că-i de fapt cu poezia, invers decât cu filosofia. Pe-un filosof îl urmăresc obsesii. Iar pe artist... concesii. Însă văd că acest sublocotenent, ca Gheorghidiu nu abdică. Nici de la una, nici de la alta. | |
| = și atât | Raul Ionut Coldea [20.Mar.10 21:16] |
| eu văd aici chinul poetului de a da drumul cuvintelor vii și pline de carne de poezie. Când moartea îl privește în ochi tot chinul acesta este în zadar, pentru că poezia rămâne în potență și atât. | |
| = Precizare despre pragul trecerii de la subofițeri în sus | Dragoș Vișan [20.Mar.10 22:57] |
| Să fiu înțeles corect: Liviu Ioan Mureșan împletește în chip aproape indestructibil filosofia cu arta! Ca eroul lui Camil Petrescu. Iar în poem se găsesc destule argumente pentru părerea formulată de mine mai înainte. Un artist începe discursul într-o stare de legitimă reverie. Un soldat lasă poezia de-o parte, dorind-o, s-o aibă la eliberare. Iar un filosof o ia din rastel ca pe-o armă și-o pregătește mereu. Primul grad ofițeresc este cel mai greu de atins. Are dreptate LIM. | |
| = LIM | Ottilia Ardeleanu [21.Mar.10 09:52] |
| Frumoasă analogie soldat-poet. Sublocotenentul postmortem era, săracul, soldat! Soldat este și poetul la începuturile sale. Învață să mânuiască arma, să o curețe, să tragă cu ea și să lovească ținta, din prima. Dar la ce mai este bună recunoașterea, după moarte? Cui mai folosește? Poetul, ca și soldatul, are nevoie de acele cuvinte de încurajare, de respect, de “grade” cât este în viață, să se poată bucura pentru aceste reușite, pentru aceste merite. Poemul nu numai că scoate în evidență o temă importantă, dar abundența de figuri de stil, faptul că este foarte mișcător și a transmis încărcătura emoțională dovedesc măiestria poetului. “ecranul e alb asemenea hîrtiei să ducă în ispită să dea imbold literele negre cum bocancul și visul că odată vor curge lacrimi că recunoașterea…” – deosebit! Repetarea acestui “revin”, începând cu titlul, nu se vrea decât o atragere atenției asupra rolului poetului în societate și a prețuirii acestuia, este un fel de strigăt: deschideți ochii până nu e prea târziu! Ottilia Ardeleanu | |
| = Dragoș, Raul, Ottilia, | Liviu-Ioan Muresan [21.Mar.10 17:06] |
| Dragoș, mă bucură faptul că ați revenit cu explicații. Am înțeles punctul de vedere și mă bucură înțelegerea. Așa este, scriu într-un registru personal, faptul că anumite persoane prind firul nu face decît să să îmi dea imbold. Raul, și acest aspect se dorea atins. O explicație pe care nu mai sînt nevoit să o dau:) De fiecare dată urmăresc mai multe planuri. Revelarea concretă a unui plan mă scutește de idei lăuntrice privind înțelegerea. Ottilia, așa este, de aceea revenirea. Cred că anumite persoane au un grad de înțelegere și interpretare peste medie. Și le stimez. LIM. | |