| = Ștefania Pușcalău | Ottilia Ardeleanu [05.Apr.10 20:18] |
| Se simte un fel de mustrare de conștiință, de regret, de tristețe. Penultima strofă este plină de gingășie. Începutul este ferm, finalul - ca o resemnare. Delicat poem! Ottilia Ardeleanu | |
| = tristețea – starea mea de scris, de-o vreme… | Ștefania Pușcalãu [06.Apr.10 16:49] |
| Ottilia, ai acordat atâta atenție poeziei mele, că ai descris-o mai bine decât a fost scrisă:) Mulțumesc tare mult pentru trecere și semn! | |
| = Un poem al tristeții neînțelese | Silviu Somesanu [20.Apr.10 12:53] |
| Poemul e plin de sensibilitate și tristețe ,,în care n-am mai putut scrie atâta plâns" iar strofa 3 imagistic e trăirea sperată, neînțeleasa eu credeam că inima mea e în formă de cer și că atunci când am stat pe iarbă cu tine ai simțit cerul în palme cum eu simțem că împrimăvărez în brațele tale pentru ca în final să-ți asumi singură vinovâția | |
| = ziceam și eu așa… | Ștefania Pușcalãu [21.Apr.10 14:03] |
| …vină care am putea zice că e tipic feminină:) Mulțumesc de trecere și semn! Ne citim! | |