Comentariile membrilor:

=  Durerea și frumusețea chipului unit al unei familii	Dragoș Vișan [08.Apr.10 21:15]
O nuvelă în care Ana parcă ai fi chiar tu. La fel vorbesc și eu cu bunica mea, o iau cu mămăița. Iar despre bunicul Marin, ce să spun... Totul este veridic, dureros în cel mai înalt grad. Îmi place mult când Ana începe să povestească atât de frumos - punând stăpânire pe discurs, pe viață, pe frumusețea care vine de oriunde. Răspunsurile tăioase ale buncii ei o pun mereu cu picioarele pe pământ. Starea lui Marin e hidoasă, însă ea reprezintă o cruce asumată cu iubire de bunică.
=  dragos	Cristina Sirion [09.Apr.10 01:16]
E oarecum inspirata din propria-mi copilarie, deci intr-un fel da, as putea fi Ana, in alte multe feluri insa - nu. Evident, e mult romantata povestea, spuneam pe undeva ca-i un mod de a nu uita intamplari care in istoria personala ar ramane total neremarcate. Iti multumesc ca ai avut rabdare sa citesti pana la capat.
=  Cu plăcerea lecturii	Vali Slavu [09.Apr.10 18:00]
Mă bucur că am găsit acest text, pe care l-am citit cu mare plăcere. Nimic nu este pus la întâmplare, descrierile și dialogurile curg atât de firesc. Este genul de povestire pe care o citești fără a sări niciun rând, cu plăcerea de a savura fiecare cuvințel. Mi-a plăcut tare ideea cu lacrimile care au învățat drumul către buze. Dar nu numai. Totul este scris pentru a încânta cititorul. Felicitări! Vali Slavu
=  Precum nuca-n perete	Florentina-Loredana Dănilă [09.Apr.10 19:50]
Este un text interesant, se citește cu plăcere, dar ultima propoziție strică totul. Cum adică „icoana se bâlbâia”? Și nu doar că se bâlbâia, ci „mai tare ca oricând”. O frază pusă aiurea undeva în text mai poate fi trecută cu vederea. Când însă e plasată la sfârșit, impactul e mult mai puternic. Păcat! N-ar tebui schimbat decât un cuvânt, dar poate viziunea autoarei este una pe care eu nu o pot înțelege. Și zău că m-am străduit. Sper că n-am deranjat cu opinia sinceră.
=  Cred, nu știu sigur!	Dragoș Vișan [09.Apr.10 20:11]
Icoana se putea bălăbănea. Sună realist. Însă dacă autoarea a vrut ca finalul să fie deschis, să introducă puțin din metoda onirică suprarealistă, existentă și în alte proze de-ale sale, mai fericită e personificarea icoanei, ce se "bâlbâie" , neștiind de ce Marin voise să ia cuțitul sub pernă, dar mai ales vâzând tandrețea și spiritul neîncetat de previziune al soției sale. Mai curând sfârșitul este de proză comportamentistă americană. Chipul din icoan[ e oripilat de gestul inconștient al lui Marin. Ar vrea să șoptească mămăiței fetiței dar nu poate. Ar vrea s-o laude c-a observat balaurul din sufletul lui Marin, dar e numai icoană de lemn, care vorbește numai atunci când e rugată.
=  raspunsuri	Cristina Sirion [10.Apr.10 00:27]
vali multumesc, te mai astept, am fost la fel de incantata de mesaj. nu ma asteptam ca textul sa fie citit, faptul ca ti-a atras atentia a fost un bonus in sine. florentina explicatia e simpla, trebuie facuta legatura cu titlul textului, care dealtfel e o ironie in contextul povestirii. icoana e transmitatoare de mesaj de credinta, cand viata e oarecum in contradictie cu afirmarea credintei, mesajul ei devine neconvingator, ezitant. ma gandisem si la un efect vizual, de obicei sub icoana arde o candela si-i da un joc de lumini si umbre. in orice caz, daca revii si crezi in continuare ca metafora nu are transparenta intentionata, pot elimina sfarsitul. multumesc de citire si de opinie. dragos interesante interpretari, imi place sa las loc exact pentru asemenea prelungiri. parerile sunt de obicei impartite, mesajul poate fi considerat incert, in coada de peste. e un risc cu care inca nu jonglez foarte bine. multumesc de revenire!
=  Am revenit	Florentina-Loredana Dănilă [10.Apr.10 15:12]
Și susțin în continuare că metafora nu are transparență. Mai mult, sună aiurea de tot. Dar mi se pare foarte interesantă și benefică textului ideea cu jocul de lumini și umbre al candelei. Doar o idee, care însă nu e cea mai grozavă (vei găsi, cu siguranță, una mai bună): „Sub icoana mare, aurie, flacăra candelei abia mai pâlpâia, gata să se stingă”. N-aș fi revenit, dacă nu mi-ar fi plăcut cu adevărat textul și nu mi-ar fi părut rău de el să fie compromis astfel. Te felicit pentru atitudinea ta, știu că unui autor îi este, în general, greu să schimbe ceva într-un text. Atunci când scriem avem impresia că am găsit formula cea mai potrivită. Sunt rare cazurile în care mai aplecăm urechea și la alții.
=  florentina	Cristina Sirion [10.Apr.10 23:51]
e un text vechi, are cel putin doi ani. mi-e greu sa mai intru in contextul de atunci, sugestia ta mi se pare ok, o sa modific. nu-s o persoana docila, pur si simplu am invatat din experienta ca-i imposibil sa fii obiectiv cu propriile scrieri. asadar, multumesc.
=  Cristina	Florentina-Loredana Dănilă [11.Apr.10 00:13]
Nu, eu îți mulțumesc, pentru că ai acceptat sugestia mea. Am recitit textul și, într-adevăr, mi-a plăcut mai mult ca prima dată.
=  O plăcută întâlnire	Ioan Barb [26.Apr.10 16:48]
Mi-a plăcut foarte mult textul. Îmi aduce aminte de copilăria mea, de casa bunicilor, de întrbările mele de atunci. Din punct de vedere stilistic este forte reușit. De fapt ilustrează, puțin mai altfel, poeta cu același nume. Citind textul sunt cuprins de meditație și de bucurie.