| = André Ughetto | Călin Sămărghițan [25.Apr.10 18:38] |
| Am căutat poezia ca să pot reitera aprecierile, ca lumea să știe. Ce stil! Felicitări, sunteți un autor de urmărit. Seamănă foarte bine, ca apex al rostirii și forță expresivă creată din doar câteva perechi de cuvinte (”orelor fructe”, ”dureros scuturate”, ”semințele secunde”, ”chipului vis de alături”), cu André Ughetto. Un poet francez contemporan, de factură aparte, care îmi place foarte-foarte mult. Nu e prea cunoscut, motiv pentru care voi transcrie aici câteva poezii de-ale lui, pentru plăcerea reamintirii și a asocierii pe care mi-a pricinuit-o textul dumneavoastră, poezii pe care mi le-am notat pe undeva. Poate vă plac și poate chiar vă regăsiți (menționez că nu mai rețin cui aparține traducerea): Atunci ”Lupii ninsorii cu încetineală alunecă spre fructele pârguite ale luminii noastre, deja frigul își aduce palorile, agresorii au gura amară.” Recoltă ”Îți voi uda singurătatea cu semințe sfinte și voi întinde o plasă ca să te protejeze de păsări. Sângele ar putea să înflorească de trei ori înainte de trecerea toamnei.” Frumos nu? Am să vă citesc mai atent și poate mai revin. Mă bucur că am descoperit această ”noapte”. Poeziile dumneavoastră merită toată atenția. Pe răspunderea mea când zic că e un stil poetic care, așa cum am arătat, are predecesori. Asta nu înseamnă nicidecum epigon, ci că sunteți pe drumul cel bun, cu atât mai mult cu cât e altfel decât ce se scrie azi îndeobște. Altfel, sunt foarte curios să știu mai multe. Poate vă prindem la Sibiu pentru un recital. Despre întâlnirea noastră absolut fabuloasă... pentru că nimic nu este întâmplător... eu rămân foarte încântat că am fost recunoscut după câine. Iar pentru că lucrurile acestea trebuie să rămână scrise undeva, iată: mă plimbam cu Fara pe centrul Sibiului și vine un poet la mine (aveam să aflu aceasta imediat, și și că e dintr-un oraș apropiat de Sibiu), care mă întreabă arătând spre ogarul care mă însoțea: ”Saluki? Dacă acesta este un saluki, trebuie să fiți Călin Sămărghițan.” Am fost recunoscut după câine. Este cel mai frumos compliment care mi s-a făcut vreodată. | |
| = mult mai mult | silviu dachin [29.Apr.10 02:26] |
| Mult mai mult decât ar putea suporta o întâmplare:) vizita la Sibiu era programată de ceva vreme, dar n-a fost să fie. după citirea comentariului, știind că a doua zi voi fi la Sibiu, mi-a trecut prin minte posibilitatea întâlnirii, legată, imperios necesar și absolut suficient, de recunoașterea acelui... saluki. La sfârșitul vizitei în oraș, în timp ce ne îndreptam spre locul unde am lăsat mașina, prietenul care mă însoțea spune: uite, ăla e un ogar afgan. A fost un "click" cum rar mi-a fost dat să trăiesc vreodată! Mai ales că în ziua cu pricina nu m-am mai gândit deloc la acea posibilă dorită întâlnire... P.S. era imposibil să aibă alt nume decât Fara:) | |