| = o parere | Vasile Mihalache [04.Jun.10 13:22] |
| Este un poem frumos, inspirat care va sa zica, in care artificiile binecunoscute munteanovesti- "înăuntru e cald inima mea de teracotă/ își leagănă pisicile pe genunchi", "de spaimă tac dar fluierul piciorului îmi cântă", "îmi zvârlu ultimele două brațe-n foc/ oricum n-o să mai scriu.../" se intretaie cu dezamagirile existentiale(!?) ale extinctiei(?) romanismului de azi la "ora la care nerușinarea ...era zeiță": "aud numai cum crește igrasia/ într-o casă din ce în ce mai puțin românească","soba va crăpa vărsându-și jarul/ peste covorul de pe care păsările oltenești/ vor risipi cenușilor penajul". | |
| = "nimeni nu e străin..." | Ottilia Ardeleanu [04.Jun.10 16:42] |
| poemul tău, Vasile Munteanu, lasă amprenta sătucului românesc, al vremurilor de odinioasă, sfioase, pure, autentice, îmbibate, uneori, în jocuri de noapte, cum erau la vremea aceea, oricum mult mai puțin destrăbălate decât cele din vremurile actuale. pe urmă, mai e și vârsta, nu-i așa? remarc ultima strofă, asta nu pentru că restul ar fi mai prejos. nici vorbă, dar m-a mișcat "covorul de pe care păsările oltenești vor risipi cenușilor penajul". și am mai reținut ceva: "inima" ta "de teracotă" - foarte frumos! am citit cu plăcere, Ottilia Ardeleanu | |
| = . | Vasile Munteanu [05.Jun.10 06:50] |
| mulțumesc, tizule, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; și o precizare... "lucrurile din oglindă sunt mai aproape decât par în realitate". | |