Comentariile membrilor:

 =  Hei, Autorule
„Autorul” este una dintre cărțile care trebuie citită în liniște, savurată cu bucurie de fan al lecturii. Tocmai un astfel de moment de „răsfăț” aștept cât de curând pentru a deschide cartea ta. Simt că, odată începută, lectura nu poate fi întreruptă până la final. Tocmai pentru că îți cunosc stilul de scris, cele mai multe dintre texte și știu efectul lor asupra mea, ca cititor.
Halal să-ți fie! Felicitări și lansare așa cum îți dorești!
Cu prietenie,
Loredana

 =  Succes maxim la Bookfest !
Dan Norea
[09.Jun.10 23:46]
Față de cei mai mulți din cititorii agoniei, mă consider un privilegiat - am în bibliotecă toate volumele semnate de Laurențiu Orășanu, inclusiv "Autorul". În plus, cred că am citit majoritatea textelor postate dar încă nepublicate. La vremea respectivă am comentat o bună parte dintre ele. Și repet ceea ce i-am spus deja - după mine, proza este genul care îl reprezintă cel mai bine și care îi poate asigura succesul. Are un stil inconfundabil - cursiv, atrăgător, în care sunt strecurate ironii fine și stropi de umor, ușor de citit dar fără facilități gratuite, cu un limbaj decent dar fără false pudibonderii, în care acțiunile prezentate sunt plauzibile fără a fi vreun moment banale. Într-un cuvânt, proza orășeniană poate satisface toate gusturile, de la un cititor elevat până la unul avid de acțiuni palpitante.

Mulțumiri, Eugenia Reiter !
Felicitări, Laurențiu, succes la lansare și mai ales, succes în cariera de prozator !



 =  dragă otorule
Ela Victoria Luca
[09.Jun.10 23:48]
apăi să știi că nu știu dacă îi bună sau nu îi bună ideea, și dacă e să fie sau să nu fie, hamletiană ființă/neființă cum îs, oi vedea după ce oi citi. că e cu carte. și parte. din fericire ptr otor, există, iată, și prin el însuși, dar și prin cartea sa. din păcate, subsemnata și suprasemnata aceasta nu are parte (fir-ar a fire ea de nepotrivire) anul acesta de târgul de carte, dar ar vrea să citească cuvânt-cu-cuvânt ”Autorul” asa cum o scris-o otorul ei.
mes felicitations!
ela

+ si..
Ela Victoria Luca
[09.Jun.10 23:55]
îmi căzu steaua. o fi fost comeată. ste cu coadă. castravete 70% apă. eh.

 =  Succes
Florin Rotaru
[10.Jun.10 07:57]
Felicitări și mult succes cu lansarea.

 =  Să crești mare!
Gârda Petru Ioan
[10.Jun.10 08:07]
Printre poze de decor
(Călinescu, Sadoveanu)
Iată și un autor:
Orășanu.


Mult succes!

+ Ura!
Atropa Belladona
[10.Jun.10 16:37]
Felicitari, Autorule, si la cat mai multe succesuri! Mi-as fi dorit sa fiu acolo, sa vad daca te descurci la fel de bine ca la Alba, cu doamna Elis in coasta!:)

+ eveniment
Dana Stefan
[10.Jun.10 19:52]
felicitari Laurentiu! iti tin pumnii si voi fi o gâză pe undeva pe-acolo la lansarea volumului si-o sa ma uit la tine cum mustacesti un zâmbet :)

Linea

 =  mulțumesc
Laurențiu Orășanu
[10.Jun.10 21:15]
Vă mulțumesc și vă asigur că încurajările voastre au contat și contează foarte mult pentru mine.
Felicitări tuturor celor care își lansează cărțile în această perioadă.

Ghiocel

 =  autorului ghiocelului
Motoc Lavinia
[10.Jun.10 21:30]
Ce veste buna, chiar ca ma bucur pentru tine. In plus, m-ai facut si curioasa ca asa da buzna la citire. Daca imi trimiti si mie cartea.

+ Am ajuns și eu...
Rodean Stefan-Cornel
[10.Jun.10 23:00]
Mă bucur că am ajuns la timp, cel puțin la acest text, dacă la Bookfest nu voi putea merge. Pot deci, să-i urez și eu, autorului cu aproape două zile înainte, succes deplin la târg, dar și în continuare, cu noua sa carte. Din păcate, având în vedere faptul că din nou, o mare parte din ceea ce doream eu să spun a spus înaintea mea Dan Norea (ceea ce mă onorează), înseamnă că am ajuns cam târziu.
Mai spun, în plus, că îmi place în proza lui Calimero modul în care își alege personajele, astfel încât cu ajutorul lor să caracterizeze, cu un umor deosebit de inteligent, o epocă istorică, sau o colectivitate, fără a mai fi nevoie de considerente istorice, sociologice sau psihosociale deosebite. În aceeași idee, tarele societății de dinainte de 89, sunt caricaturizate cu o oarecare îngăduință superioară, cu duioșie chiar, iar personajele (încadrate clar în anumite tipologii) chiar dacă sunt pe undeva "negative" ajung să ne fie dragi.
Din actuala carte citisem înainte 2 proze scurte și o mare parte din "Autorul" și bineînțeles că acum o să citesc totul; deocamdată, după o primă răsfoire generală, pot remarca grija cu care s-a făcut selecția textelor, ordinea lor din carte (foarte bine gândită) și genialele idei pentru coperțile 1 și 4.
Felicitări și succes!
Cornel

 =  Să fie-ntr-un ceas bun!
Vali Slavu
[11.Jun.10 07:42]
Un fragment din carte l-am ascultat în lectura autorului. Abia aștept să-mi permită timpul să citesc tot. Va fi o lectură plăcută, cu siguranță.
Felicitări și succes la lansare!
Vali

 =  Felicitari, Calimero!
silvia caloianu
[11.Jun.10 08:25]
Originală copertă! Și ce mândră sunt că am și eu o poză [de grup, eh!] cu autorul! :)
Sa ai cititori si critici, si sa iti fie cautat volumul si peste ani!

+ stea
silvia caloianu
[11.Jun.10 08:29]
cum pot rata o asemenea ocazie speciala?!

+ *
Dana Banu
[11.Jun.10 08:35]
Felicitări, Laurențiu.
Mulți cititori și mulți prieteni alături la lansare


 =  Vom ține pumnii strânși!
Ion Cuzuioc
[11.Jun.10 09:28]
De-ar fi Sadoveanu-n viață
Ne-ar dori ani buni și pace,
Iar lui Orășanu-n față:
-Scrie tinere,că...face!

Felicitări Laurențiu și sper,că-n timpul apropiat vom face schimb de cărți
și ne vom reciti reciproc.Aștept să-mi apară romanul-pamflet Aborigenii și-atunci
vom vorbi mai pe-ndelete.Îți doresc o lansare frumoasă cu oameni frumoși!
Cu sănătate și noroc Ion Cuzuioc!

 =  Dragă Ghiocel
florian stoian -silișteanu
[11.Jun.10 11:50]
Am răsfoit azi revista Argeș,Văd în penultima pagină lângă cana mea cu păsări un semnal dat de Simona Fusaru care anunță...Autorul.Vreau să te sun să te felicit dar nu am numărul de mobil, îl am în celălalt pe care l-am dus la amanet.Nu te sun azi!Azi mă bucur că nu renunți că trudești cu talent și seriozitate cu inimă și plug de aur.De am vremi pe mâine mă arăt un pic și eu la stand.Mă bucur că reiterița a scos în evidență.

 =  Satisfacție unanimă!!
Laurentiu Ghita
[11.Jun.10 12:47]
Cititorii jubilează:
După foarte multă muncă,
Autorul se lansează,
Va să zică, se aruncă!

P.S. Bravo, Calimero, nu știu dacă voi putea ajunge, oricum, te rog să-mi pui și mie un "Autor"!

 =  Felicitări!
Liviu-Ioan Muresan
[11.Jun.10 12:47]
Cred că e o carte deosebită, o putem găsi undeva?

 =  publicitar-mulțumitor
Laurențiu Orășanu
[11.Jun.10 22:17]
Mulțumesc, sper ca în dosul gardului vopsit să găsiți mai mult decât ... Autorul.
LIM,
Cei care doresc volumul pot scrie la laur777 la hotmail.com, comunicând adresa. Deocamdată poate fi procurat doar la chioșcul de lângă Muzeul Literaturii Române, bdul Dacia, parcă nr 12, București.

Făcându publicitate volumului, am scris unor foști colegi:

"Mai apar in carte Sârbu de Matematică (gimnaziu)> "Minus cu minus dă plus, boule!" și liedul "Păstrăvul" de Shubert parcă, de la ora de muzică ("În apa cristalină, Un păstrăv se-e-e ju-u-caaa"):
mai erau și Dridea, Mocanu, etc. dar au picat la sugestia lectorului, rămânând doar Dobrin și parcă Gh. Constantin (penalty ratat la J.O. Tokio) , Hemingway, Marin Preda, unul plecat desculț prin lume, care n-a ajuns prea departe, Pygmalion și sculptorul Vasiliade, Huck și Tom Sawyer, negrul Jim, Don Quijote și Sancho Panza, regina Margot, un rege nepopular (Carol al II-lea) și o dinastie care nu a domnit niciodată, deși e perfect îndreptățită la tron (dinastia Hățiș), Tonino nevăzutul, Cei trei mușchetari, niște regi blestemați care știu cum se pierde o țară, Angelique Marquise des Anges, Bush bătrânul, Gorbaciov unicul, spațiile verzi ale capitalei, jurnalistul Trombon, plutonierul de miliție Dună, Victoraș, generalul Vlădescu, mitingul din 21 decembrie, tovarășul Ilie Ionel - exilat ca director de herghelie la Jegălia, cai, elevi, militari în termen, tufănele, frunze arămii, toamna, iarna și multe altele."

Apoi, unul dintre colegii de liceu m-a întrebat (întrebarea lui preferată):
"Nicu,
Da Gica, Gica Petrescu, unde e?
(sa nu-mi spui ca era la...B)
Florin Copoiu

I-am răspuns:

Avem și cu Gică Petrescu în carte. Apare in trei randuri>
1.

Gică Petrescu, veșnic tânăr, cânta „de-alea d-ale noastre”, plin de fericire. Motivul fericirii maestrului rămânea necunoscut publicului, dar poate tocmai asta îl tonifia. „De-alea d-ale lor” nu prea aveau loc pe postul național de televiziune, rămânând să apară pe posturile locale, înființate ad-hoc în apartamentele posesorilor de video.

2. Plutonierul Duna speaking, vazand niste liceeni jucandu-se cu zapada>

Uită-te la ei, așa îmi place. Mai o freacă pe una cu zăpadă, mai o trântește, mai o înghesuie. Vrea și ele, să nu-mi spui mie că nu vrea. Mai bine așa, decât să se strângă pe la unul și pe la altul și să asculte muzică din aia decadentă, cu Black Sabath și Dire Straits. Mai bine ar asculta d-alea d-ale noastre, cum zice Gică. Ei, poate că nu Gică Petrescu sau Dolănescu sau Loghina, da’ poate să asculte Sincron, sau Phoenix...

3.

Tocmai când reflectam, oarecum filosofic, la cât de scurte sunt toate plăcerile de pe lumea asta, pe ușa localului intră, cine credeți? Ați avea șanse să ghiciți, dar sunt convins ca veți da tot felul de răspunsuri precum: Marilyn Monroe, John Wayne, Gică Petrescu, Gigi Marga, tipa care vinde flori prin restaurantele din zonă, polițistul aceleiași zone, care aplică din când în când amenzi pentru că se fumează în local, capacul de la sticla de pepsi-cola din reclama din Time-Square, mașina mea, plictisită să mă tot aștepte la două blocuri distanță, femeia visurilor mele sau mai știu eu cine altcineva. Greșit, greșit, greșit! Cel care intrase era Micky, Vrăjitorul din Jersey.
Mai lipseste ceva?

Ghiocel

P.S. Lavinia Motoc, Silvia Caloianu: Old good times. Silvia, mă bucur că dai steluțe
Frate Siliștean, să ne vedem mereu cu bine, chiar și la Târg.
Dana Banu: Dacă vin dușmanii, publicul va fi mai numeros decât dacă vin prietenii.
Cornel Rodean: Ca și eroul din Autorul, mă pricep foarte bine la coperți.
Vali: Dacă nu îți va plăcea cartea, tot e bine: școlerii sunt în vacanță, nu vor fi în pericol.
Carmen Belladona: Dacă era și Elis în carte ar fi fost o carte completă: asta ne mai lipsea.
Dan Norea și Cornel Rodean: observatori atenți, victimele mele preferate (vezi textul citat)
Ion Cuzuioc: o s-o chem, la sugestia ta, pe vecina de la standul de vis-a-vis. Dacă nici ea nu e frumoasă...
Dana Ștefan: zâmbesc, a amintire... încerc să valorific tot farmecul personal (What's up, Doc?) pe piața învolburată a cărților
Ela: da' de restul de 30% ce zici? Dinamită, nu?
GPI: surprinzător de relaxat după ce ți-am .... viitorul la concursurile Trifu, dându-mă prieten cu tine față în spate cu Elis Râpeanu.
Florine: prea bun cu plecările mele, îmi duci dorul, iar când mă întorc, tot din cauza ta, mă doare
Florentina Dănilă: Doamne, dacă aș avea talentul tău, oare câte stele ar lua Eugenia?
Eugenia: întotdeauna aproape, uneori și cu stingătorul. Căci Autorul se mai aprinde, uneori.

Sper că n-am uitat pe nimeni. Gică Petrescu e, Rotaru e, Zaharia Stancu e, e toți, nu?











+ *
florin caragiu
[12.Jun.10 16:41]
Felicitari, Laurentiu!

 =  Felicitări!
Adrian Erbiceanu
[13.Jun.10 00:16]
Când am văzut cine-i în poză,
M-a prins, așa, un fel de teamă:
De Ghiocel scrie în proză,
Eu mă apuc de... Epigramă!

Felicitări!

 =  Felicitări
Aurel Pop
[13.Jun.10 12:14]
Felicitări pentru "Autorul" cărții. Un semn din Nord.

 =  Felicitări pentru carte!
tincuta horonceanu bernevic
[14.Jun.10 13:22]
Cam întârziate, ce-i drept, și sper că ai avut parte de o lansare frumoasă!

tincuța

+ semn de bine
Anni- Lorei Mainka
[15.Jun.10 18:25]
ca bine le/ai zis / si ma bucur ca te/am descoperit / nu , nu te stiu precum te stiu altii , dar te voi citi cu multa curiozitate /
felicitari!!

 =  emisiunea continuă
Laurențiu Orășanu
[16.Jun.10 06:59]
Am tot strâns, am tot strâns... Prieteni mai vechi și prieteni mai noi. Mulțumiri din suflet, merită să fii "autor".
Am mai și risipit, poate că se vor întoarce...
Lansare în nota obișnuită ("la" de mijloc) la Bookfest (cine mai are nevoie de "autori" în lumea de azi? - Bedros Horasangian), după una de "suflet", nostalgică, la Liceul din Ploiești, chiar în clasa în care a fost făcută poza de pe coperta volumului, acum 48 ani.
"Autorul" își începe viața grea de după lansare cu mai puțin optimism decât la "Dicționarul geto-dacic", dar cu aceeași perseverență.
Rămâneți pe recepție! Urmează tot una ne-cartonată! La anul, sper.

Autorul




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0