| = George Pașa, | Ottilia Ardeleanu [12.Jun.10 11:41] |
| titlul creează o imagine deosebită și, mai ales, senzația, continuată, apoi, de căderea frunzei, diagonala coborând spre inimă (parcă văd acea crăpătură prelungă!), și, desigur, ruptura. cu trecutul. de parcă poetul întruchipează timpul, pământul, istoria. mi se pare că are o gingășie interioară ce vrea, smerit, să iasă la suprafață. mi-a plăcut. Ottilia Ardeleanu | |
| = Cu flori de fiori. George Pașa | Ioan Barb [12.Jun.10 11:44] |
| "rugina din sânge i se depune pe vene secundele îi bat aritmic pe un cadran obosit" Interesantă desfășurarea poemului pe un spațiu restrâns. Introducerea cu frunza de viță, milenara viță, care atnge și marchează prezența unui trecut aflat dincolo de timp și care urcă până noi, prin legende și dintr-un timp al legendelor, atunci când zeii umblau printre oameni, crează verticalitate. La polul opus, îndepărtarea de acest trecut al viței, al pământului, duce la înstrăinare și, probabil, la pierderea identității și la dezumanizare, lipsa fiorilor care caracterizează, de fapt, sensibilitatea. Un motiv ce mă duce cu gândul, poate, la Camus. Mă opresc aici. Cu bucuria lecturii, Ioan. | |
| = Răspunsuri | George Pașa [12.Jun.10 15:39] |
| Totul a plecat de la o simplă atingere a frunzei, ca și când cineva drag și-ar fi lăsat palma pe umărul meu. Dincolo de aceasta, interpretările dumneavoastră sunt plauzibile, cu singura specificație pentru Ottilia că acea frunză nu era căzută, ci vie, chiar foarte vie. Și nu numai pentru că era din vie! Vă mulțumesc! | |