| + puțină liniște în apartament | Irina Nechit [14.Jul.10 19:00] |
| Infernul din apartamentele Epocii de Aur ni se arată vivace și tenace în acest text pe care îl găsesc bine construit, așternut sau revărsat, cu versuri tăiate dinamic, uneori parcimonios dar fără să piardă unda ironică. Îmi place substanța gravă a poemului și pasajele lirice care nu ne împiedică să savurăm sarcasmul. O strofă foarte inspirată: Când pleacă învârte cheia ruginită în broască De două sau mai multe ori, broasca fiind stricată Broasca îl privește cu ochi de broască În timp ce coboară scările Dumnezeu ibidem O stea pentru Victor. | |
| = Riemann | Ioan-Mircea Popovici [14.Jul.10 20:21] |
| vreau doar sa spun ca-n versul acesta "Rieman și Lobacevski s-au luat la trântă" lipseste un "n" la Riemann oricum in geometriile neeuclidiene personajele nu se confunda Sfera lui Riemann prin proiectia stereografica a lui Ptolemeu acopera tot planul complex unitatea imaginara isi face de cap "Dumnezeu îmi întinde o ceașcă De lapte cu spumă, notându-și data " | |
| = Irina Nechit | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Chiar surpriză, Irina! Îți mulțumește un copil de 15 ani, căci atât aveam când am scris textul. Trăia tata, mă bucuram de prezența surorii mele, erau atâtea lucruri pt care eram fericit, dar...era așa gălăgie și... prea multe ședințe de partid. Cu prietenie Bătrânul Victor | |
| = Ioan-Mircea Popovici | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Imi cer scuze,eu sunt poet, tata a fost matematician. Și ce știam eu la 15 ani sau chiar acum despre spatiile neeuclidiene. Am scris despre preocupările tatălui meu. Dar promit că am să corectez Riemann. | |
| = Victor Țarină: | Ottilia Ardeleanu [10.Dec.18 14:27] |
| iată niște versuri atât de frumoase: "În patul bunicii rămas de-o vreme gol Doarme Dumnezeu în pijama albă Cu-o barbă, tată, ca de pictor Lungă și căruntă." de asemenea, de remarcat ultimele două strofe. un poem chiar de Epocă (de aur!) Ottilia Ardeleanu | |
| = Ottilia Ardeleanu | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Mulțumesc pz. vorbele frumoase. Mă mir și eu că trăia Dumnezeu în Epoca de aur. Victor | |
| = poem la 15 ani | Iakab Cornelia Claudia [15.Jul.10 11:51] |
| chiar vroiam sa spun ca pare scris de un copil cand am citit confirmarea din subsol. intotdeauna am fost fascinata de gasirea unor metode de a contacta, afla, copilul din adulti. cum a fost, ce ai pierdut neinteractionand cu el atunci...etc eu aveam la 10-12 un poem cu razboiul pe care de curand l-am pierdut. ce stiam eu , un copil in vreme de pace, in vreme de comunism? era o fiinta cu o mantie care ma bantuia. primul poem la 7 ani a fost cu o pisica ce fura din sacosa culmea o varza si o manca cu pofta. ce stiam despre pisici? dar aici in poemul dv. vad un univers asa complex. eu de ce nu eram asa? "Tata s-a retras într-un colț al camerei sale Riemann și Lobacevski s-au luat la trântă Să-și facă pat din mormântul lui Euclid Euclid face pe mortul" prea multa agitatie, fiecare prea izolat in preocupari, atunci copilul face gestul firesc: "Mi-am scos universul afară și-am închis ușa Băgând vată în gaura cheii. Lăsați-mă doar o dată să fiu singuratic și egoist! Doamne ajută-mă să găsesc puțină liniște Doar locuim în același apartament!" si primeste... cumva necajit...necajit de adevaratelea "La asemenea ieșire Dumnezeu îmi întinde o ceașcă De lapte cu spumă, notându-și data" "În camera mamei doarme motanul Pe care am vrut să-l cumpărăm în rate lunare Sfâr, sfâr, sfâr, face mama Motanul nu se scandalizează Știe că iar a avut ședință de Partid" | |
| = Iakab Cornelia Claudia | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Hai că mi-a plăcut povestea cu pisica și varza! Dar nici eu nu eram mult mai departe. Mă fascinau geometriile neeuclidiene, atît cât știam de la tata și din cărți de popularizare... dar ce știam cu adevărat despre ele? Eu la 7 ani scriam despre părculețul copiilor, dar eram f.*Înțelept*: știam că trebuie să fii cuminte ca să ajungi acolo. Victor | |