| + Camera de ivoriu, un spațiu sacru... | Emil Iliescu [15.Jul.10 22:58] |
| Camera de ivoriu, un spațiu sacru, acolo unde El și Ea încearcă să dea sens unui sentiment. Imaginile curg firesc, acaparând cititorul prin armonia metaforei. O scriitură la granița dintre proză și poezie, cu tensiuni interioare ale cuvântului. Cu propoziții sacadate, scurte, simple enunțuri, dar profunde prin sinceritatea sentimentului ce le degajă: "Rostogolindu-se în direcții opuse, ca lacrimile de despărțire. Cu toate acestea, abia așteptau să se așeze față în față, el pe un fotoliu, ea pe un scaun ergonomic. Să comunice. Orbi. În braille. Din degete. Atingeri. Numai sentimente. Chemându-se. Magnetic. Vibrații. Armonioase melodii. Voci lăuntrice. Vrajă...". "Tristețea ei garnisită cu păstăi de bucurie", iată o splendidă metaforă pentru incertitudinea sufletului tânăr! A unui sentiment care pare născut cu mult înainte ca timpul amândurora să se depene prin orificul clepsidrei numită inimă. Un text care mi-a luminat seara, un verb cu străluciri de ivoriu... Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Domnule Emil Iliescu, | Ottilia Ardeleanu [16.Jul.10 20:26] |
| sunt onorată de prezența dumneavoastră în această pagină. Vă mulțumesc nespus pentru remarcarea acestui text și pentru plasarea lui sub o stea așa de luminoasă! pentru mine este un moment deosebit. încă o dată, mulțumesc, Ottilia Ardeleanu | |
| = Da, | Liviu-Ioan Muresan [17.Jul.10 13:35] |
| am revenit cu atenție pe textul înstelat. Bine a făcut domnul Emil Iliescu. Da, e o proză în care poeticul își face loc fără a deranja prin insistență. Cred că un ciclu de astfel de texte ar putea fi întruchiparea unui volum. LIM. | |
| = camera de ivoriu | Ottilia Ardeleanu [17.Jul.10 14:50] |
| îți mulțumesc, Liviu, pentru că-mi ești alături. ideea pe care o sugerezi m-a străfulgerat și pe mine. nu știu în ce măsură ar putea deveni realitate. prietenii îmi dau imbold, după câte văd. și nu e puțin lucru. cu bine, Ottilia Ardeleanu | |
| = imagini și efecte nepotrivite | rechesan gheorghe [10.Dec.18 14:27] |
| Mi-au atras neplăcut atenția: -"ochii îi păreau două cratere incandescente. Ardeau în apus." -"rândurile pline de vrajă pătrundeau ca serul în vene, alimentând setea de cunoaștere." "Îngemănarea asta de artere înnodate în intersecțiile principale îi aducea în pragul paroxismului." -Ținuta lui o făcea să tremure fibră cu fibră până în adânc - grotă ascunzând povești neștiute. Milenii. Pustiu. Intemperii." -"Pesemne de la clorofila care se topea în firele agățătoare și despica retina în lungi dâre, neuniforme. " Pe urmă excesiva fragmentare a frazării; pînă la un punct poate sugera tumultul senzațiilor, dar cred că ai abuzat de procedeu pînă la tocire. Pînă la urmă unde e ivoriul? Simbol elefantin, al purității, ambivalența acestei materii organice mineralizate? Sincer, textul promite prea mult prin intenții și comunică prea puțin, eroina ta îmi apare nițel exaltată, dar și teribil de formalistă. | |
| = PS | rechesan gheorghe [23.Jul.10 23:59] |
| În loc de păstăi care sună cazanier, cred că aș fi ales "muguri" | |
| = domnului Recheșan: | Ottilia Ardeleanu [24.Jul.10 00:12] |
| camera de ivoru există. cel puțin ca senzație. trebuie să existe acea trăire. cine a scris asta probabil că a trăit niște ipostaze de viață. pe de altă parte, iubirea e și... cazanieră. ivoriul este înlăuntru. cu siguranță. mulțumesc mult pentru trecere și lecturarea atentă. Ottilia Ardeleanu | |