| + *** | Paul Gabriel Sandu [21.Dec.10 14:53] |
| Poezia are un farmec aparte, ceea ce imi scapa insa sensul fracturii dintre prima si a doua parte. Caci, in mod paradoxal, recuperarea, "ierbirea" din prima parte se varsa in umeazeala fara de scanteie a chibritelor. Frumoasa metafora a liniei vietii, "circulara ca a unui copac" - circularitate care invoca eternitatea - este taiata ca o rasuflare (si inspirare). Zeul pare sa-si fi cautat in alta parte de lucru, caci ochii atarnand de icoane par a fi suferinzi de ratare. Nici lumescul 112 nu mai pare tangibil. Tocmai cand intalnirea se produsese, ea este ratata in chiar actul atingerii ei. Daca nu mi-a scapat nimic, atunci absurdul poeziei asteia este aproape de acel absurd kafkian pentru care femeia nu mai poate fi nici macar un refugiu, si cu atat mai putin o salvare. | |
| = . | Vasile Munteanu [21.Dec.10 22:57] |
mulțumesc, domnule Sandu, pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| + ... | radu stefanescu [23.Dec.10 12:40] |
| Vasile, in ciuda replierii (de data asta, destul de prost mimata si usor mai cinica decat de obicei) din final, sunt inclinat sa cred ca imi dadusi spre decodare (si desigur, pentru a mintii mele proaste imbarligare) un poem de dragoste - si inca unul important (nu stiu cat pentru eul tau poetic, dar pentru cel personal, foarte) iar tonul retrospectiv-nostalgic si notele metaforic-descriptive sunt doar obligatorii elemente de decor. in perspectiva asta, trecerea de la un anotimp biografic la altul - de la "cuibul impletit" la "fetita cu chibriturile" - nu-mi pare o fractura, ci mai degraba un efect cinematografic destinat sa abata atentia consumatorului (onest, dar inocent, fie si in sens eufemistic) de literatura, de la adevarata ei identitate (a fetitei, zic). asa simt, asa zic, asa m-a atins si m-a miscat, iar daca gresesc, rog sa nu fiu chiar din nimica toata impuscat, ci (precum de sarbatori nimerindu-se) iertat. | |
| = acelasi | Kosta Vianu [23.Dec.10 13:21] |
| acelasi aer de tristete iernatica a dragostei, aceleasi nostalgii si regrete, aceleasi teluri odata atinse sfaramand cu incrancenare entuziasmul initial, o diluate, o inserare finala inabil ascunsa, inutil disimulata intr-un soi de gluma de-a moartea. simt adesea si eu ca dragostea esueaza lamentabil in moarte, nu stiu de ce e atat de persistent acest sentiment. tu insa, Vasile, parca prea iei viatza in serios, umbrele serii prea poposesc rapid, incrancenandu-te. 112? foarte semnificativ acest semn: la inceput au fost cate unul (unu-unu) apoi, dintr-odata, cifra fatala, fatidica, doi, unind si despartind deopotriva. frumoasa alegorie. Cu admiratie, KV | |
| = complicata poveste a durerii! | Anni- Lorei Mainka [23.Dec.10 17:09] |
| Perfecta e durerea ce v-a luat si v-a obligat sa va risipiti prin versuri..... oul si tigaia - splendid! ultimul vers , weiss ich nicht! un poem cu multe radacini: in inima si in cer.... | |
| = . | Vasile Munteanu [24.Dec.10 08:16] |
| domnilor: Ștefănescu și Vianu, doamnă Mainka, cuvintele domniilor voastre onorează. cele luminoase și deopotrivă numinoase vă doresc. | |
| = Vasile Munteanu: | Ottilia Ardeleanu [24.Dec.10 11:33] |
| unu și cu unu, se pare că, totdeauna fac doi, așa că numărul acesta 112 este predestinat, mai ales când roiesc muzele. am recitit poemul acesta, al poetului veșnic îndrăgostit... nu am revenit întâmplător asupra lui. el mai are cel puțin o semnificație. "ți-ai lipit degetele închinării prin scriere"! Sărbători tihnite! Ottilia Ardeleanu | |
| = . | Vasile Munteanu [27.Dec.10 08:41] |
| mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre. asemenea. | |