| = un timp- Ottilia | Mihaela Roxana Boboc [12.Jan.11 21:21] |
| frumos poem, Ottilia, imagini deosebite se conturează : ”la marginea mea cerul e un plămân bolnav” ”o cădelniță luna arde un bob de tămâie”. Am citit cu drag, Mihaela | |
| = mulțumesc, | Ottilia Ardeleanu [12.Jan.11 21:59] |
| Mihaela, bine ai revenit! mă bucur că ai remarcat acele versuri, că au avut un efect vizual asupra ta. te mai aștept, Ottilia | |
| = până la tine/ merg în genunchi | Dorian Duma [14.Jan.11 00:12] |
| e greu sa mergi in genunchi. La propriu. Dar si metforic. A merge in genunchi nu mai e un gest de smerenie, a sta (a te ruga) in genunchi, da. A merge in genunchi inseamna sa te chinui, sa te pedepsesti (placere numai daca esti masochist). Acum, sa mearga rugaciunile in genunchi, potrivind punctuatia, e o umilire impinsa dincolo de limite, fara nici o acoperire, pentru ca rugaciunile trebuie sa ajunga la tine si nu la Tine! e vorba de dragoste si nu de un sentiment religios, sau e o scapare a autorului. | |
| = Domnule Dorian Duma, | Ottilia Ardeleanu [14.Jan.11 19:29] |
| sunt onorată de prezența dumneavoastră aici și vă mulțumesc. în cele ce spuneți aveți dreptate. aș fi vrut să se citească, însă, cu alte pauze, acolo, în finalul strofei a doua, fiindcă așa, ideea mea nu se încadrează nici în primul fel, nici în cel de al doilea la care v-ați gândit. încă o dată, vă mulțumesc. Ottilia Ardeleanu | |