Comentariile membrilor:

=  .	Ecaterina Bargan [17.Jan.11 09:34]
"aceleași mâini" în a doua strofă la început. susțin scriitura din aria primelor trei versuri și ultimul din prima strofă. în celelalte părți ale texutului se ajunge la o abstractizare metaforică care îi este mai greu accesibilă înțelegerii mele. îmi plac mai mult poeziile în care se simte că acestea pornesc din experiențe personale.
=  .	Vasile Munteanu [17.Jan.11 09:37]
mulțumesc pentru atenționare, Katy. chiar nu știu cum sunt scrierile motivate de o experiență impersonală. mulțumesc, desigur, și pentru lectură și semnul despre.
=  o întrebare	Vasile Munteanu [17.Jan.11 09:44]
joci șah?
=  .	Ecaterina Bargan [17.Jan.11 10:06]
nici eu nu sunt sigură că asemenea scrieri în genere pot să existe. m-am exprimat ambiguu în ultima frază, dând de înțeles eronat că această poezie ori că pornește din experiențe impersonale, ori dă senzația de lipsă a unui sine care vorbește despre ceva trăit. vocea despre care spuneam este, după cum am mai precizat, mai ales la începutul poeziei. e un început foarte bun chiar și prin faptul că nu se vorbește despre oameni la general, ci despre anumiți oameni ("oamenii aceștia") pe care personajul îi cunoaște de undeva. niște oameni care par imobili, datorită analogiei dintre camere și pătratele de șah, pe care o face autorul. orie mișcare ar face aceste personaje, ajung într-una din aeste camere care îi înconjoară. altă ieșire nu există. apoi gândul mă duce la un anumit definitoriu al acțiunii, datorită "ireversibilității" geometrice. în următoarele 2 versuri apar noțiunile abstracte despre care ziceam că mă îndepărtează de conținutul mesajului, dar asta nu înseamnă că nu sunt necesare. alții ar putea să rezoneze anume la ele. eu am rezonat la "singurul vis hrănește victorii amânate". e un vers în care mă regăsesc și cred că nu doar eu. "vernisul oxidat" nu-mi place. "noaptea înverzește" e o antiteză în regulă acolo. inițial nu pricepeam ce-i cu trupul înalt din final. dar acum, încercând să înțeleg, mi-a venit o idee de-a lui nietzsche, care spune, nu zic exact, că pentru învingători, adică pentru cei care au multe biruințe, înfrângerile nu sunt chiar dureroase, nu îi doboară.
=  .	Ecaterina Bargan [17.Jan.11 10:12]
rapuns, pentru ca nu vazusem: da.
+ singurătate încrâncenată	Petre Anghel [17.Jan.11 14:06]
Poemul este profund și ”vorbește” despre banal și fragmentarea lui. Am putea, dacă se supără cineva pentru propoziția precedentă, să spunem că reflectă tragismul vieții încremenită sau plictisitoare. Nu vorbește însă și nu reflectă. Este aburul artistic al unei singurătăți când încrâncenată până la ruperea cu ghiarele și dinții, când molatecă, precum somnul dinaintea morții.Probabil rezultă din cele de mai su că am citit și comentariile precedente. Nu mi se pare creator a cere poeziei să vorbească despre oamnei (despre unii, despre toți sau doar despre unul, fie el chiar alter ego). Nu, nu-i cereți asta poeziei. Nu poate. Sau, dimpotrivă, este poezie tocmai că (și fiindcă) poate. Dar să nu i se ceară, căci ea există prin cuvânt, care este propriu cuvântătoarelor.Dacă poemul d-lui Vasile Muinteanu ceru atâtea explicații și nuanțe, înseamnă că el există dincolo de aparențe, chiar dacă jucătorul cu trupul înalt nu le vede, chiar dacă le vede, chiar dacă le (sau nu) bănuiește. Poezia merită remarcată. Eu o subliniez cu bucurie, ca pe o reușită
=  domnului Anghel	Ecaterina Bargan [17.Jan.11 18:59]
erată: răspuns. n-am cerut nimic poeziei. pur și simplu am o părere, exact cum și dumneavoastră aveți o părere, domnule Anghel, despre care aș avea o întrebare, și anume în care părți textul acesta denotă "aburul artistic al unei singurătăți". în care versuri anume se vede că singurătatea de aici este "încrâncenată până la ruperea cu ghiarele și dinții" și în care versuri singurătatea e "molatecă, precum somnul dinaintea morții...". nu interpretați vă rog acest comentariu ca fiind un protest la gestul dumneavoastră de a înstela poezia. textul este bun pentru mesajul transmis care aș zice că iartă micile imperfecțiuni, dar vreau să înțeleg opinia dumneavoastră într-un mod mai exact, prin exemple, dacă se poate.
=  Vasile Munteanu:	Ottilia Ardeleanu [17.Jan.11 19:58]
aceste: geometrie, simetrie, diagonale, curbe și caracteristicile contrastante pe care le inserează, modelează, înaintează (ca la șah) poetul sunt, din punctul meu de vedere, dovezile comunicării. mâna contează! așa că: "mâna de pe umărul jucătorului" este un titlu la locul lui! mai trec, Ottilia Ardeleanu
=  "matul lui Legal"	Vasile Munteanu [18.Jan.11 05:37]
să spunem că, în realitate, lucrurile simple sunt complexe și invers; poate că este vorba și despre o anume singurătate (desigur, nu "crâncenă" - dar nici nu am să caut a îi atribui vreun alt adjectiv, pt că singurătatea este sau nu astfel), poate că, în definitiv (spre rușinea mea, nu îmi amintsc acum cine a mai scris despre această temă, dar știu sigur că nu este nouă), nu mâna care mută piesele este atât de importantă, ci mâna care mută jucătorul (de unde și titlul); eu zic să ne relaxăm (fără să ne pierdem concentrarea...) și, întocmai cum jucătorul anticipează posibile "conjuncturi interioare", noi să dezvoltăm "conjuncturile exterioare" acestei in/terminabile partide. mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.
=  mîna lui Dumnezeu, în cap	radu stefanescu [18.Jan.11 06:51]
aș putea observa că, totuși, în general, piesele sunt apucate de cap. sau (pentru a evita orice tentație polisemantică), sunt de cap apucate. apoi smulse, și trimise într-un gambit, despre care nu se știe niciodată dacă va fi acceptat sau nu. de altfel, putem presupune că mîna așternută pe umăr poate avea orice alte semnificații. nu știm dintru început dacă e vorba, de exemplu, de mîna unui frate mai mare, a unui părinte, a unui prieten, sau de cea consolatoare, a morții. astfel că, pînă în momentul revelației, ne putem păstra, cu prudență, sentimentul că întocmai așa cum a demonstrat Legal, putem cîștiga rapid doar cu ajutorul adversarului. altfel spus, sentimentul de mînă moartă.
=  da, problema este în cap. sau despre ludicul matematicilor superioare	Vasile Munteanu [18.Jan.11 09:23]
dar, după cum se pare, unii dintre noi au probleme cu apucatul(apucăturile); desigur, nu putem apuca o piesă de șah de picioare; câteva motive și la îndemână ar fi: a) nu are, b) la ce i-ar trebui (dacă voință nu posedă)? c) a căuta să controlezi picioarele e mai mult o tragere decât o împingere, mai mult o rămânere pe loc decât o avansare (o "împiedicare") șamd; prin urmare, da, mulți jucători au acest obicei (apucătură) de a ridica o piesă ținând-o de cap (la fel cum, să zicem, spânzurătoarea controlează gâtul sau dentistul o măsea...), dar asta dovedește neputința propriei ridicări, de ce spun "propriei"? pentru că... ce (nu) a demonstrat Legal: nu este adevărat că "orice partidă se câștigă rapid doar cu ajutorul adversarului" (stereotip de școlar inițiat la Cercul de Șah de la Casa Pionierului); de ce? pentru că, de fapt, șahul implică două reguli majore (pt că le enunț eu, să le numim Regulile lui Ilegal): i) nici o partidă nu poate fi câștigată decât dacă este jucată (să nu zici că, da, dar nici pierdută; pentru că nu am spus câștigată de cine...); și ii) nu există adversar, o partidă de șah se joacă împotriva propriei inteligențe... așadar, putem vorbi de "mână moartă" la șah în egală măsură cum putem vorbi despre full în cuprinsul matematicilor superioare [sper să nu zâmbeacă nimeni, se poate; chiar dacă respectiva demonstrație este fie sterilă (adică este demonstrată de dragul de a fi demonstrată), fie dubioasă (utilă numai... specialiștilor)].
=  ce să zic, domnule Vasile, ai dreptate, dar	radu stefanescu [18.Jan.11 14:12]
să nu omitem că: j) într-o lume a nuanțelor (în care, de exemplu, între "Alehin" și "Arlechin" diferențele grafice sunt minore, iar între Octavian Goga și Octavian Gogu, dacă nu suntem vigilenți, nu remarcăm niciuna), a simplifica fără discernămînt e un act care ne poate conduce, în general, la complicații mai mari - iar în cazuri limită, chiar la sala de chirurgie reparatorie (uneori, trepanatorie), pentru reconstituirea sensurilor. jj) în șah, ca de altfel în majoritatea întrecerilor de masă (ca de altfel, și în cazul celor care debutează pe, dar sfîrșesc sub masă), ierarhiile sunt fluide și au un carater istoric, determinat de factori care țin mai degrabă de dispoziția de moment, ori de capriciile Fortunei; de exemplu, putem cîștiga partide în fața propriei noastre inteligențe, pur și simplu prin neprezentare (evident, a celei din urmă, sau de pe urmă), așa după cum pare că ai remarcat deja în aserțiunea de mai sus. jjj) după cum în deschidere se fac uneori mutări aparent lipsite de logică, dar care se dovedesc în final cîștigătoare, tot așa ermetismul unor exprimări tactice excesiv elaborate, și, în plus, recomandate de teorie, ne poate oferi neplăcuta surpriză a unui fîs. (și încă ar mai fi de spus)
=  experiența dv	Vasile Munteanu [18.Jan.11 14:55]
pare, dar ce zic eu pare, fără doar și poate este irefutabilă, încât în fața ei orice tip de inteligență pălește (așa, cum te-ar lovi divinul peste dește...) ["j"-urile cuantifică exprimările prin accese de râs?]
=  păi	radu stefanescu [18.Jan.11 15:20]
"i"-ul fiind, prin tradiție, utilizat de antevorbitor, iar "k"-ul în dublă ipostază avînd conotații vulgare, dacă nu de-a dreptul (sau chiar de-a stîngul licențioase), a mai rămas "j"-ul... onorat pentru aplecare întru și/sau spre dialog, al dvs.