Comentariile membrilor:

 =  copiii
tincuta horonceanu bernevic
[03.Feb.11 13:09]
Vali, îți doresc să treci prin toate stațiile cu bine. Am citit cu plăcere articolul tău și fotografiile inserate m-au dus cu gândul departe. E adevărat că pe acești copii, ca dascăl, îi simți ca fiind ai tăi. Măcar un pic. Și bucuriile, și reușitele lor te vor face să fii mândră de ei, întotdeauna!

tincuța

 =  Re - copiii
Vali Slavu
[03.Feb.11 13:40]
Tincuța, mă bucur că ai rezonat la cele scrise de mine și îți mulțumesc pentru urări și semn!
Vali

 =  Copii norocoși...
Gârda Petru Ioan
[03.Feb.11 14:00]
...de a fi avut o învățătoare cu suflet mare.
Succese pe mai departe!

 =  Bravo!
Ruse Ion
[03.Feb.11 16:13]
Vali, cu articolul tău, ai trezit în sufletul unui pensionar, emoții și trăiri deosebite. Cu multe decenii în urmă, în satul ars de soare din sud-vestul Dobrogei, unde am îndrăznit să-mi cer dreptul la viață, a poposit o fetșcană - o mână de om, cum au caracterizat-o sătenii - care avea să-mi devină cea mai dragă ființă după mama mea. Era învățătoarea Șoancă Maria, o codană, numai suflet, tandră și "rea", când ne amenința că nu ne mai iubește dacă nu ănvățăm sau nu suntem cuminți(niciodată nu a folosit termnul "disciplinați"). Din cei 41 de puradei pe care i-a învățat tainele scrisului, cititului și socotitului timp de patru ani, doar 3-4 fete nu au urmat cursurile unui liceu sau a unei școli tehnice. Acum, nu mai este printre noi, dar, aproape toți colegii mei de clasă când merg la cimitir să-și comemoreze rudele, lasă câte o floare la mormântul doamnei învățătoare, așa cum lăsau buchete de flori pe catedră în fiecare dimineață. Am fost și sunt mândru de învățătoarea mea! Poate par patetic, dar nu m-am putut abține.
ION

+ emoționa(n)t
Laurențiu Orășanu
[03.Feb.11 16:43]
Emoționantă această relatare, scrisă cu crâmpeie de vieți și destine.
Cred că fiecare, citind, se va gândi la dascălii care l-au pornit în viață.
Scrierea este adecvată, are impact.
O steluță pentru textul lui Vali și pentru toți cei care s-au dedicat și se dedică acestei profesiuni.

 =  absolut emoționantă -normalitatea
florian stoian -silișteanu
[03.Feb.11 16:48]
Aproape că-ți vine să te agăți de streașina unei secunde nu cumva ceasul cotidianului să se oprească.Tocmai când să pregătești cumințenia iată sosește poștașul care ține printre degetele ce freamătă un discurs scris. Dragă doamnă pe mine unul m-ați prins în chingile emoției.O să scap! Am citit blând, cu răbdare, ceea ce nu mă caracterizează însă sigur sunt că ea a sosit tocmai din mesajul pe care îl ridică în abur povestea trenului. Am recitit cu ochii închiși și...am văzut! Mi-am amintit de prima mea inimă de stea de învățătoarea care-mi șoptea mereu să fiu cuminte.O chema ...Boboc! Nu știu ce s-a întâmplat cu dînsa. Știu că deși mi se părea că e aspră, în inima mea se ascundea sentimentul că tovarășa mea învățătoare mă simpatizează.Clar este că nu-i trecea prin minte că eu cel cu scobar verde, cel care a avea să fugă prin lume cu trenul în clasa a doua (am primit papară de la tata)clar că nu-i trecea prin minte că ...podoaba va ajunge poet. Mi-ar fi plăcut enorm de mult să fie așa. Dar ca să salvez situația iată că vă rog pe dumneavoastră să vă închipuiți că sunt pe undeva printre fotografiile cu copiii dumneavoastră. Fiți bună vă rog și închideți un pic ochii fiindcă nu știu de ce prin ochii dumneavoastră mă vede tovarășa mea învățătoare din cine știe ce lume din lumea aceasta. Vă doresc frumos să vă fie și neapărat faceți o înscriere în concurs! Premii sunt: dovadă acești copii

 =  părere
Liviu Nanu
[03.Feb.11 17:40]
Cunosc de aproape aceste stări, mama mea este învățătoare. Și spun "este" pentru că, deși pensionară, (împlinește 78 pe 8 martie) încă mai este solicitată să țină locul unor colegi mai tineri, cînd aceștia au probleme și sînt nevoiți să lipsească. Așa se face că în urmă cu o săptămînă, am reușit să fiu și eu, pentru prima dată, coleg cu ea, amîndoi pe post de suplinitori. O profesoară de limba română îmi mărturisea în cancelarie că i-a fost elevă, în prima promoție. Da, e un sentiment aparte să știi că foștii tăi elevi, răspîndiți în lumea întreagă, încă își mai aduc aminte de tine. Și învățătorii au acest avantaj (sau, mă rog, cum s-o numi) că sînt un al doilea părinte, petrecînd suficient timp cu elevii și contribuind din plin la formarea personalității acestora. Cred că și un profesor se bucură cînd află de un fost elev că îi urmează în carieră, că a îmbrățișat aceeași meserie sau ceva asemănător.
Bine susținut materialul, ai putea să-l dezvolți mai mult spre literatură, poate în formă de jurnal.

 =  o mare performanta
Anni- Lorei Mainka
[03.Feb.11 18:25]
m-am bucurat sa dau peste acest reportaj prin viata unui co-parinte, un profesor dedicat....
dl Nanu are dreptate, e scris cu atita sensibilitate, se simte ca sunteti trup si suflet alaturi de copiii scolii.....
fericite momente cind faci in viata ceea ce iubesti si simti ca trebuie!
respect...

 =  vali
Anca Roshu
[03.Feb.11 18:46]
ma bucur ca ai postat acest text si ma bucur ca l-am citit!
este foarte emotionant si ai un mod duios de a povesti despre fiecare dintre elevi ca despre propriul copil... nu credeam sa mai fie asa dascali, sincer!
cred ca fiecare dintre ei a ajuns sa realizeze ca a fost norocos sa te aiba ca si 'ghid' in viata, atat cat se poate face la scoala...
chiar m-ai atins cu articolul asta... mi-am adus aminte de invatatoarea mea, dna. samant, o femeie grozava si ea...
foarte placuta lectura si pozele sunt superbe! :)

 =  comentariu fără comentarii
Adrian Firica
[03.Feb.11 19:22]
poza "Promoția 2008 - clasa a VIII-a B" trebuie să fie prelucrată, deoarece nu toate doamnele din prima linie țin piciorul drept peste cel stâng.
exemplific:
de la stânga la dreapta, doamna tânără (o nonconformistă!)nu ține picior peste picior; doamna cu ochelari închiși și aceea cu tricou alb, țin piciorul stâng, peste cel drept; fără a mai vorbi de ultima persoană, care în ciuda vârstei înaintate, pare să ignore confortul statului picior peste picior...

+ ...
radu stefanescu
[03.Feb.11 20:40]

doamna Slavu, povestea dvs. m-a mișcat de parcă. nu de parcă aș fi scris-o eu - răscolindu-mi în biografie, nu aș găsi niciodată nici curajul, nici faptele demne de a fi povestite. ci de parcă aș fi unul din bancă. de unde rezultă că aceste momente unice, probabil nu vă aparțin.
iubiți atît, norocoși elevii.
și pentru că ați avut un vas frumos în care să vă așezați iubirea, norocoasă dvs.
felicitări.

prima poză e letală...

 =  vei găsi
Maria Tirenescu
[03.Feb.11 20:58]
Da, Vali, ești norocoasă. Ai amintiri frumoase și merită să le împărtășești și altora.

E greu să găsești un singur caz de elev despre care să scrii. E mai ușor să scrii despre propriii dascăli și colegi. Am încercat și eu, chiar dacă nu am găsit prea multe momente despre care să scriu. Poate, cu timpul, vor reveni în memorie.

Mi-a plăcut mult cum ai scris. Ai ilustrat cu pozele cu elevii tăi. Chiar așa, poza de la grădiniță este excepțională!

Sunt convinsă că vei găsi și alte momente sau personaje despre care să scrii. Spor la scris!

Cu prietenie, Maria

+ Doamna învățătoare
Aurel Sibiceanu
[03.Feb.11 21:07]
Radu mi-a dat peste vaccin, să nu mă ascultați azi, mă doare mânuțaaa!

Cu oameni ca Dumneavoastră, Doamnă Vali, România va mai avea viitor.
Excepțională poveste-reportaj - vin și eu lângă ea cu luminița mea de copil(sic, sunt născut pe 01.06!)

La mulți ani !

 =  Cu mulțumiri
Vali Slavu
[03.Feb.11 21:13]
Nelu Gârda, profesia mea este una de suflet.
Ion Ruse, fie-i amintirea veșnică doamnei Șoancă Maria!
Calimero, anul acesta doamna mea învățătoare va ieși la pensie. Poate ar fi interesant să scriu, cândva, și din punctul de vedere al elevului.
Florian Stoian-Silișteanu, emoționant comentariul dumneavoastră. Doamna Boboc ar fi mândră să afle că unul dintre elevii dumneaei este poet.
Liviu, îi doresc mulți ani cu sănătate mamei tale! Voi ține seamă de sugestie.
Anni-Lorei Mainka, dacă ar fi să-mi aleg a doua oară drumul în viață, tot învățătoare aș alege să devin.
Anca, mă bucur că textul meu te-a determinat să-ți amintești de doamna Samant.
Adrian Firică, tare observația! :) Voi schimba fotografia, dar să văd cu ce. Când au început clasa a IV-a, mi-am găsit să nasc, așa că nu aveam o fotografie de grup.
Radu Ștefănescu, în prima fotografie copiii erau atât de micuți, iar eu atât de tânără… Abia împlinisem 18 ani.

Vă mulțumesc pentru comentarii, păreri, steluțe!

+ emotionant
Elia David
[03.Feb.11 21:52]
Emotionante randuri si imagini. Se simte cum inima invatatoarei bate pentru fiecare suflet. Bine ar fi ca in devenirea lor copiii sa aiba parte numai de astfel de calauze. Cel mai pretios lucru pe care l-am invatat pe bancile scolii a fost acesta: unde dragoste nu e, nici carte nu e! Si cand spun dragoste, inteleg daruirea prin cuvant si fapta, fara a cauta rasplata imediata - mai devreme, sau mai tarziu, ea va veni.
Randurile tale, izvorand din prea plin, o dovedesc.

 =  Ambele ipostaze
Dan Norea
[03.Feb.11 22:26]
Vali, textul tău m-a făcut în primul rând să-mi aduc aminte de învățătoarea mea, pe care și acum mi-o amintesc cu o dragoste respectuoasă, pe care n-am mai avut-o pentru niciun alt dascăl. Mulți ani după ce părăsisem școala și orașul, o vizitam acasă o dată pe an, depănam amintiri și ea îmi spunea:
- Viorel, tu o să ajungi scriitor.
O lungă perioadă am fost doar scriitor de programe. Dar dacă astăzi încerc să fiu "scriitor" în sensul normal al cuvântului, o fac și în amintirea ei.

Pomeneam de ambele ipostaze. Am fost și profesor de informatică, la un liceu și la un colegiu. Și, deși eram numai profesor asociat, am avut bucuria ca la întâlnirile de 10 și de 20 ani, să mă caute și să mă cheme, deși nu mai predam demult. Am avut elevi care au urmat aceeași facultate cu mine, iar una din ele mi-a devenit colegă de birou. Acum e undeva în America, pe un salariu inimaginabil.

Pentru aceste (re)amintiri, Vali, se cuvine să-ți mulțumesc. Și să te felicit nu numai pentru emoția iscată, dar și pentru calitatea scriiturii.


 =  Bucuroasă de oaspeți
Vali Slavu
[04.Feb.11 00:14]
Maria, cu siguranță voi mai scrie și despre alte momente din cariera mea. Am văzut că ai postat și tu, recent, un text despre învățătoarea ta, îl voi citi imediat.
Domnul Sibiceanu, observ că n-ați uitat tertipurile folosite de copii pentru a scăpa de a fi ascultați. :)
Elia, chiar am scris, de curând, un articol în care concluzia era cam aceeași: unde dragoste nu e, nici carte nu e!
Vă mulțumesc amândurora pentru luminițele aprinse aici!
Dane, știu că ai mai povestit despre învățătoarea ta (pe site sau într-un mail), e semn bun, înseamnă că și-a câștigat locul în amintirile tale frumoase. La fel cum și tu ai rămas în amintirea acelor elevi.

Revin la comentariul domnului Firică. Primul răspuns l-am dat în fugă, acum am avut timp să identific personajele cu pricina. Și pentru că doamna cu ochelari închiși sunt eu, voi spune povestea acelor ochelari.
Cu o zi înainte de a face acea fotografie, o albină (și nu una oarecare, ci una din stupii personali), s-a gândit să mă muște de față. Mușcătura era undeva, într-un punct bine ales, între ochi și nas, astfel încât, în scurt timp eram desfigurată. Mi-am cumpărat ochelarii aceia fumurii, să pot participa și eu la fotografia de grup. Nu suportam să-i țin mult pe nas, așa că dimineața, când am intrat în clasă, le-am spus elevilor mei din clasa a IV-a: „O să-mi dau ochelarii jos, voi puteți să râdeți, dar nu mult, că trebuie să ne ținem ora!” :)

+ vali slavu-impact
Nache Mamier Angela
[04.Feb.11 08:40]
emotia este puternica în fata unor asemenea postari nostalgice
e o meserie nobila si se vede ca sunteti impregnata de nobletea ei,un adevarat sacerdotiu
dascalul ar merita mult mai mult respect,am înteles de la prieteni,fosti colegi din învatamânt ca traiti clipe grele în românia ,desi misiunea dvs.este cea mai delicata,caci aceste mladite sunt temeliile de mâine
în acest context ,acest text si fotografiile au valoare de manifest ,de impact pentru cei surzi si orbi fata de conditia intelectualului
va înteleg ,caci sunt si eu o dascalita cu buzunarele pline de poze si de amintiri

 =  Re - impact
Vali Slavu
[04.Feb.11 09:09]
Respectul elevilor și al părinților acestora ne sunt de ajuns. „Cei surzi și orbi” nu vor respecta dascălul… În fond, condiția intelectualului român nu a fost niciodată una de invidiat.
Doamna Nache, vă mulțumesc pentru intervenție!

 =  O călătorie emoționantă
ioan toderascu
[04.Feb.11 09:11]
Frumos și captivant textul tău, Vali, despre copiii care ți-au trecut prin mână până acum. O poveste care "m-a prins" și am citit-o cu multă plăcere. Știu câtă pasiune și cât suflet pui în nobila ta profesie, știu că iubești copiii și îi înveți multe lucruri frumoase și interesante, care le vor prinde bine în viață.
Felicitări și succes pe mai departe!
Mi-au plăcut și m-au emoționat fotografiile, mai ales primele două. M-au și inspirat chiar...

Foștii elevi ai învățătoarei Vali Slavu

Pentru ei, de bună seamă,
Ea a fost și-o să rămână
Dacă nu a doua mamă,
Cel puțin... întâia zână!

E steluța mea, pentru această minunată călătorie...

Todo




+ un om cu har face din îngeri oameni
Paul Gorban
[04.Feb.11 11:10]
omul are binecuvântata șansă de a se bucura de oameni, de a crește și a crea alături de ei. el este cel care poartă minunata povară a memoriei, cu toate dimensiunile și culorile ei. materialul tău (Vali) mi-a adus aminte de învățătorii și profesorii mei, de omanii de servici din școală, de paznici, de fochiști, de bucatarii școlii, de croitorii acesteia, de îngrijitorii de animale, de profesorii de literatură, de cei de canto, de cei de matematica și științele naturii. practic mi-a adus aminte de o întreagă lume fantastică pe care doar când esti copil ai șansa de a te bucura de ea. materialul tau e o confesiune de credință și un gest de izbândă. îți doresc să te bucuri și formezi multe generații și de aici in viitor, chiar daca legile și guvernele se schimbă. să rămâi la fel de puternică și plină de har.
cele bune

 =  Emoționant...
Vali Slavu
[04.Feb.11 12:11]
Nelu Toderașcu și Paul Golban, emoționante cuvintele voastre. Mă bucur că povestea mea se identifică, într-un fel, cu povestea atâtor dascăli, iar povestea copiilor mei a trezit aduceri aminte pentru copiii ce ați fost.
Aprecierile și urările voastre mi-au înveselit ziua.

 =  bucuria de a scrie adevărat și din inimă
Cristina Rusu
[04.Feb.11 20:47]
prima mea învățătoare era destul de rea și total nepotrivită pentru a ajunge la sufletele copiilor. dar, îmi amintesc cu plăcere de învățătorul pe care l-am avut din clasa a treia după ce m-a mutat tata în altă clasă. îl chema Rusu ca și pe mine și era un om cu adevărat sosia domnului Trandafir. știu că la trecerea în clasa a cincea am suferit foarte tare și plîngeam mult pentru că îmi doream același învățător și nu altul. am avut o dirigintă de franceză ce se numea Ciorap, dar eu o strigam hamlet. și pe ea am iubit-o pentru că mi-a plăcut mult franceza. acum îmi amintesc că între casă și școală era o patiserie unde se făceau macedonii foarte bune. și acum mănînc macedonii. cu tine draga mea Vali mi-am aduc aminte de copilărie. nu mai știu nimic de învățătorul meu, dar vreau acolo unde este să îi fie bine și Dumnezeu să îl bucure așa cum ne bucura și el pe noi. am cunoscut oameni deosebiți care iubesc meseria de cadru didactic, nu știu cîți sînt buni și nu voi face niciodată o statistică, doar prefer să îmi aduc aminte cu plăcere pe cei care m-au învățat carte. îți doresc și ție să simți mereu bucuria primită de la cei pe care îi ajuți să învețe carte

cu prietenie, Bia

 =  observ două greșeluțe la mine la com
Cristina Rusu
[04.Feb.11 21:09]
cu tine draga mea Vali mi-am aduc aminte de copilărie - am vrut să scriu mi-am adus aminte...


doar prefer să îmi aduc aminte cu plăcere pe cei care m-au învățat carte - aici era de cei care m-au învățat carte.

completez cu ceva. îmi plac foarte mult trenurile. nu știu de ce, dar îmi plac. probabil tot ceva legat de copilărie. gînduri bune Vali


 =  Re - bucuria de a scrie adevărat și din inimă
Vali Slavu
[05.Feb.11 08:07]
Bia dragă, o constatare personală (care se verifică la multe dintre persoanele cunoscute) este că ne-au plăcut materiile predate de dascăli pe care i-am simțit aproape de noi. Ție ți-a plăcut profesoara de franceză, mie nu mi-a plăcut fizica… :)
Mă bucură semnul trecerii tale pe aici, la fel cum mă bucur că ți-am trezit amintiri din anii de școală.

 =  Mea culpa
Vali Slavu
[05.Feb.11 08:13]
Paul Gorban, iertare că te-am botezat! :)

 =  Trăiri
nicolae bunduri
[05.Feb.11 17:45]
Din afara clasei cu suflete nevinovate ne putem da doar păreri. Tu, în mijlocul lor, în postura de a doua mamă, cum spunea Toderașcu, sunt convins că ai și trăiri. Cred că alături de medicină, școala e locul în care dacă nu pui suflet, nu realizezi nimic. Tu pui Vali și e bine.

 =  Re - Trăiri
Vali Slavu
[06.Feb.11 11:00]
Nae, trăirile mele se întorc la micuții cărora, pe lângă cunoștințe, le ofer și experiențe sufletești cu valoare de amintire.
Mulțumesc pentru semnul lăsat!

 =  emotionant si deosebit
oliviu craznic
[06.Feb.11 13:44]
Rar iti este dat sa mai vezi in zilele noastre la un dascal atata daruire si implicare - si la fel de rar un text scris atat de cu har. Felicitari Vali pt drumul ales in viata, si pt tot ce faci pt copiii acestei tari - mult succes in continuare!

 =  Vali dragă,
Ottilia Ardeleanu
[06.Feb.11 12:05]
am recitit cu plăcere din "dosarul" tău, m-am uitat la pozele din "album", mi-am amintit, la rându-mi, de niște ani, fie într-o postură, fie în cealaltă. un cadru didactic trebuie să fie aproape de copii, să fie dedicat lor, să scoată la lumină calitățile fiecăruia și să le îndrume pașii pe drumul vieții.
la tine se simte această dragoste pentru copiii "tăi", mai ai încă de stat la "fereastră".
eu te felicit pentru acest material, pentru felul în care modelezi suflețelele, pentru că nu rupi legătura cu acești copii care au mereu ceva de dăruit, mai ales atunci când sunt și struniți.

Ottilia

 =  Ottilia,
Vali Slavu
[06.Feb.11 13:46]
cele spuse de tine mi-au amintit de niște versuri ale lui Aron Cotruș, scrise pe „fluturașul” de absolvire a liceului. Sper să nu greșesc, le redau din memorie:

Eu m-am născut să dărui
Oriunde și oricând,
Să mă clădesc cântând,
Să mă izbesc și să mă nărui,
S-aduc în casă-mi zarea,
S㠑nalț pământu-n cer,
Să dau și niciodată
’Napoi să nu mia cer.


Îți mulțumesc pentru cuvintele de suflet!

 =  "Unde ești copilărie (....)"
Lacatus Daniel
[06.Feb.11 14:14]
Citind articolul mi-am amintit cu plăcere de prima zi de școală. Nu înțelegeam de ce e atâta lume acolo și ce caut printre ei. Eram venit parcă din altă galaxie. Cât despre învățătoare (am avut patru), se schimbau de la an la an, prea multe amintiri cu ele nu am.

 =  Răspunsuri
Vali Slavu
[06.Feb.11 17:09]
Oliviu, pentru că tot ai adus vorba de dascăli cu har, un asemenea dascăl a fost și domnul profesor Oliviu Crâznic, tatăl tău, cu care am fost colegă la Școala Generală Nr. 1 Lupeni.
Daniel, prima zi de școală rămâne pentru fiecare dintre noi o amintire emoționantă.
Semnul lăsat de voi mă bucură cu atât mai mult cu cât vine din partea unor oameni formați de învățământul hunedorean. Vă mulțumesc!

 =  multumiri
oliviu craznic
[07.Feb.11 08:48]
Si eu si tata iti multumim Vali pt vorbele frumoase - ne bucuram si iti dorim in continuare numai bine!

 =  100%
dan tristian
[07.Feb.11 17:26]
Emotionanta aceasta evocare, dincolo de vremuri si neajunsurile lor. Un text 100% nobil, fara reduceri ministeriale. Oricand s-ar putea face din textul tau un crez intim sau, la nevoie, manifest impotriva aberatiei politice prezente.

 =  Re - 100%
Vali Slavu
[07.Feb.11 22:16]
Dane, nu mai puțin emoționante sunt impresiile pe care le-ai notat mai sus. Misterioasele tale apariții mă bucură tare. :)

 =  Că tot vorbeam despre
Vali Slavu
[14.Feb.11 18:25]
actualii mei elevi, azi a tronat pe catedră o cupă pe care au admirat-o toți elevii și o diplomă pe care scria „Locul I” la Cupa Zamora, la slalom.

Photobucket

În altă ordine de idei, mi-am luat inima în dinți și m-am înscris la concurs. Că tot m-a îndemnat domnul Silișteanu să mă înscriu neapărat…




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii și să te autentifici.

Înapoi !