| = ultima strofa | Cristina Sirion [06.Feb.11 01:26] |
| e undeva intre explicatie grotesca si metafora... muzicala? remarc imaginea, din nou insa am aceeasi impresie de jumi-juma, undeva intre frumos si grabit/ neterminat. evident ca mesajul se prinde, e frustranta impresia ca s-ar fi putut mai bine. pur si simplu finalul e prea abrupt pentru restul continutului, care e chiar remarcabil. ma contrariaza modul in care poeziile tale par sa intoarca spatele in fiecare final. fac observatia in speranta ca-ti va fi utila la un moment dat si nu pentru ca poezia asta n-ar putea fi exact atata cat e. | |
| = . | ștefan ciobanu [06.Feb.11 01:49] |
| wow, daca si explici cum de ultima strofa este grotesca... poezia este voit asa, pentru ca viata este voit altfel. deci utila nu are cum sa fie parerea ta, din moment ce asta e linia poemelor mele. parerea ta doar ma amuza. | |
| + ... | radu stefanescu [06.Feb.11 09:42] |
| Ștefane, mie îmi plac finalurile astea pentru că acolo pot să pun eventual ce vreau, și asta îmi dă un sentiment cît se poate de confortabil - ăla de complice la o crimă imperfectă, dar pe care n-o anchetează nimeni, pentru că toată lumea se dă în vînt după crimele perfecte. sau poate fiindcă fermoarele trase pînă sus îmi evocă garoafa de pe mormînt, și mie, după cum știi, nu-mi plac garoafele. sau fiindcă mă pot odihni în finalurile tale fumînd o țigară și așteptînd urmarea cu un soi de optimism, fără să am cea mai vagă idee dacă există într-adevăr o urmare, sau merită să existe una. îmi place filmul ăsta "miile de cabluri se pierdeau în zare intersectându-se formau o burtă sub greutatea tălpilor zdrelite de care picăturile de sânge atârnau ca niște mere", deși l-aș fi scris un pic altfel, dar asta n-are nicio importanță. și în definitiv finalurilor trebuie să le întoarcem spatele, pentru că nici nu merită altceva. și totul cu ură, în cel mai mare secret. | |
| = Bun, | Liviu-Ioan Muresan [06.Feb.11 11:30] |
| nu doar finalul, care e cu adevărat bine realizat, intrigă, cît întreg poemul prin coerență, veridicitate a imaginii create. E aici un grotesc redat subtil, fără exagerare și fără dorința de a șoca. Mi-a făcut plăcere. | |
| = fain | Ottilia Ardeleanu [06.Feb.11 11:51] |
| poemul. eu chiar mi-am găsit șosetele și deodată s-a pornit o muzică... hmm, n-aș putea spune decât cum se roteau caroiajele... mi-a plăcut de la primul la ultimul vers. Ottilia Ardeleanu | |
| = am citit-o încă de pe la 2 a.m. | Ștefania Pușcalãu [06.Feb.11 12:50] |
| și am revenit acum pentru a-ți spune cât de mult mi-a plăcut începe așa fain prima strofă cu toate cablurile alea pe care umblăm și noi acum, când ne scriem nu m-am gândit nicio clipă că atunci când străzile sunt goale, noi toți umblăm pe cabluri:) și ce frumoasă e imaginea ultimei strofe cu pianul! cu drag, ștefy | |
| = *** | Cristina Sirion [07.Feb.11 07:58] |
| de acord cu linia poemelor tale. observatia era ca ultimele nu urmeaza tocmai linia aceea. iar grotesca mi se pare "zicerea" ultimei strofe, gandul ca cineva ar putea tine o pereche de sosete sub niste clape de pian. metafora e excelenta, drept pentru care inteleg celelate opinii si steluta mi se pare acordata pe drept - poemul e fantastic in idee. cred ca finalul acela putea fi colosal daca mai asteptai un moment, si spun asta tocmai pentru ca ti-am citit poemele si cred in momentul ala al tau. in felul meu, tocmai am gasit poetul favorit in intr-o persoana autosuficienta, care se raporteaza la propriile-i creatii in aproape tot ce spune. ma intreb inca o data, oare cum se va intoarce imbecilitatea faptului ca spun exact ce cred, impotriva-mi. noroc ca nu conteaza. despre partea cu amuzatul, l-as cita pe Bing Cosby spunand ca daca reusesti sa gasesti partea amuzanta in orice lucru, totul ti se va parea mai usor de indurat. | |
| = . | Raul Ionut Coldea [07.Feb.11 13:29] |
| O idee extraordinară, apoi: îmi place cum sunt gestionate detaliile ("formau o burtă sub greutatea tălpilor zdrelite de care picăturile de sânge atârnau ca niște mere" - cel mai bun exemplu). Îmi place versul cu bătrânii pe gheață, deși îmi pare că spune prea mult, indiciul face lucrurile prea evidente. Dar poate asta și trebuie. Apoi îmi place foarte mult finalul, pentru că e ca un pumn în față, după ce tot poemul a fost o atingere ușoară, continuă, o mângâiere, nu știu. Felicitări! | |
| = raspunsuri intarziate | ștefan ciobanu [08.Feb.11 00:10] |
| in primul rand va multumesc la toti pentru citirea si semnele lasate la aceasta poezie. radu, multumesc de instelare. finalurile le pastrez pentru a fi visate de cititor. sau incerc. :) liviu, ma bucur ca se vad hamurile. multumesc de trecere si semn. ottilia, multumesc de trecere si vorbe. stefania, sunt momente cand strazile raman goale, vezi bine. :) cristina, nu zic ca finalul nu mai putea fi amanat. dar ar fi adus un plus inutil. iar amuzamentul nu era sfidator, sau descurajator. te asigur. raul, multumesc de trecere si spunere. | |