| = părere | Liviu Nanu [10.Jun.11 17:45] |
| Eu am receptat mesajul poemul ca o reacție la înstrăinarea umană la alienarea individului într-o societate dependentă de artificial. Cineva spunea "cînd vrei să bați în lemn constați că în jurul tău este numai metal și plastic" (citat din memorie). Riscăm să devenim cu toții prizonierii tehnologiei, să ne îndepărtăm de natural. Spun asta (și) în calitate de tată de adolscent nu numai de cititor. Cred că enumerările din prima parte a textului și repetițiile din versurile 9-11-14 nu ajută estetic textul. cu plăcerea lecturii, anton | |
| = poemului | Liviu Nanu [11.Jun.11 13:54] |
| poemului* cu scuze | |
| = ... | mihai curtean [11.Jun.11 17:10] |
| mersi mult pentru observații. mă voi gândi la ele și, eventual, voi schimba ceva pe acolo. (precizez că vocea interioară era cu majuscule. nu știu dacă e un neajuns al site-ului, însă văd că nu mai apare așa. ca să se diferențieze, cred că o voi pune între ghilimele, deși nu așa am vrut...) | |
| = && | Tudor Sascut [11.Jun.11 21:36] |
| Cred că pe undeva e cam sec și descriptiv. Prea se explică toți pașii și se pierde puțin din poezie. Poate dacă s-ar mai tăia din legături și s-ar comprima altfel versurile, ar ieși mai bine, cred eu... | |
| = Obositor de descriptiv | Călin Sămărghițan [12.Jun.11 00:21] |
| Da, și după mine e de un prozaism mult prea accentuat. Iar finalul respiră același didacticism desuet cu pretenții aforistice. | |
| = prozaism, didacticism | mihai curtean [13.Jun.11 07:54] |
| tudor sascut, da, în principiu e descriptiv și narativ. poate-i lungită prea mult povestea - o să mă gândesc la asta. dacă-i sec și dacă se pierde din poezie... aici nu știu ce să zic. depinde de ce anume înțelege fiecare prin poezie. în afară de a fi narativ și descriptiv, are și câteva metafore și o să comit "impietatea" de a le arăta: "cordoanele ombilicale / prin care pulsează miliarde de terabyți", "mii de picioare de muscă pe marginea unei răni deschise". mai e și un simbol, cel al oglinzii, prin reflexia în sticla monitorului, personaju fiind pus față în față cu el însuși. mă opresc, pentru că simt că explic prea mult și n-ar trebui s-o fac. călin, nu știu exact ce vrei să spui cu acel "mult prea accentuat" referitor la prozaism. să fim serioși, totuși, nu cred că poți confunda poemu ăsta cu un fragment de roman realist. cine îl are în minte pe pavese plus poezia americană din 1950 încoace plus atâția și atâția, cărtărescu, iaru, panța, es. pop etc., cred că înțelege altfel un asemenea text. nu poți da cu barda făcând abstracție de toată postmodernitatea. (sau, din ce se vede, poți, însă nu cred că e justificat.) acel didacticism desuet mi-l asum, sunt de acord că așa e, însă atunci când faci o critică a unui fapt (în textu de față, a pierderii umanității din noi în fața tehnologizării), ești automat didacticist. mie nu mi se pare desuet să vorbești despre felu-n care adolescenții își pierd copilăria azi: mult mai abrutizant decât altădată. când spui "pretenții aforistice", cred că o faci cu rea-credință și asta nu folosește nimănui. în niciun caz versurile "nu-și va mai aduce aminte niciodată / de felu-n care miroseau serile de vară în copilărie" nu ar putea deveni vreodată aforism, dintr-un simplu motiv: nu exprimă ceva general valabil. deci, nici pretenții de aforism nu poate avea. | |