Comentariile membrilor:

 =  Un monolog
Despina Alexandru Ioan
[25.Jun.11 22:04]
trist ca o jelanie. Îmi place felul în care ați sugerat ideea (și v-ați rotit în jurul ei ca o molie ațâțată de lumina unui bec), fără să o disecați și să dărâmați misterul clădit în jurul ei.

 =  Sufletul omului, codru des.
george geafir
[25.Jun.11 18:41]
Domnule Mihai Traista,

Spuneți dumneavoastră: „Sufletul omului e ca un codru des, nimeni nu poate ști ce se petrece în el”. Foarte adevărat și frumos spus. Dar nu la fel de foarte este realizat textul. Spun asta pentru că nu mi se pare suficient de „umblat” la psihologia individului, mai ales acel individ cu conștiința greu încărcată cu o crimă săvârșită din dragoste , la tinerețe, și care nu mai are liniște și somn în tot restul vieții.
Chiar și în zilele de pe urmă, de-acum ajuns la bătrânețe, nepedepsit de justiție dar pedepsit de Dumnezeu, „în ce puneam suflet se năruia”, criminalul nu se căiește și mută vina în contul victimei, ori de câte ori stă cu ea de vorbă , prietenește, ca și cu un om viu. Până aici e în regulă dar, când așteptam o motivație psihologică, textul se încheie : ”Iar mie acum ce mi-a mai rămas Ioane?”.

La fel de bine poate întreba și cititorul: „Iar mie acum ce mi-a mai rămas, domnule Mihai?”

Lăsând gluma la o parte, vreau să spun că scriitorul trebuie să fie acel pădurar care să știe ce se petrece în orice colțișor oricât de des ar fi codrul. Așa cum este acum, textul pare o haină super, râvnită de toată lumea, dar care urmează a fi croită și cusută. Sau poate nu am înțeles eu mesajul autorului, caz în care îmi cer scuze.

Cu prietenie, Ge-Ge.



 =  Mortii raman tineri
mihai traista
[26.Jun.11 09:12]
Domnule Geafir, in primul rand va multumesc de trecere, iar in al doilea rand sunt padurari si padurari... Ion a avut parte de tot, de dragostea Marei, de frumusete, de tinerete... pe care le-a luat cu el, si atunci cine e victima?...

Domnule Despina
Va multumesc de trecere!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !