Comentariile membrilor:

 =  numa de bine!
silviu dachin
[13.Jan.12 11:12]
parca ai tras cu puscociul fara sa urmaresti nici o tinta clara. parca ai fi fost de acord sa nimeresti orice. cel putin asa m-ai nimerit pe mine:)

+ cochetărie & cockteilărie
Vasile Munteanu
[13.Jan.12 11:50]

am degustat (nu m-a dernajat niciodată ora...) și eu melanjul acesta reușit dintre idee și trimitere, dintre abordare și renunțare (mă refer la manieră), un vino-ncoace al tău de a face poezie.

nu cu mult timp în urmă (atunci când a fost furtună și a cazut netul vreo 2 zile înainte să dau "trimite" la un comentariu amplu la care mă încumetasem vizavi de unul dintre textele tale), ziceam, printre altele, că textele tale "nu plac"; nu în sensul în care suntem obișnuiți să ne placă un text; despre care am început să cred că este (măcar parțial) greșit; mai exact, ne-am deprins să ne placă mai mult decât este cazul "cuvintele"; manifestăm (patologic chiar) o apetență pentru diversitate și pentru împerechere; fără să fim preocupați de progeniturile acestor manifestări ale unei vitalității mai mult biologice, decât estetice; prea puțin raționale pentru a nu fi monstruoase.

nu știu dacă asumat sau instinctiv, dar tu pari să eviți această abordare. esști foarte preocupat de CE spui, nu de CUM spui, aspect favorizat la tine de educație, autoeducație și probabil alți factori asupra cărora nu mă pot exprima. iar rezultatul este unul rar: textele tale se cer recitite, analizate; nu sunt genul de texte-hit; hai, altul! oricum, chiar și dintre acestea, puține ajung la stadiul: - Maestre, bag-o p-aia cu...! în timp ce majoritatea au satisfăcut urechile superficiale și multe ale momentului.


un cititor,
Vasile Munteanu

 =  precizare
Vasile Munteanu
[13.Jan.12 12:15]

alegând să sintetizez astfel micul meu comentariu, eram conștient că din cauza titlului "cochetărie & cockteilărie" risc să pară că aș considera textele tale din categoria "ușoare"; acest titlu voia să spună că sub astfel de texte ceva este: "ținuta obligatorie".

 =  AP,
marian vasile
[13.Jan.12 12:34]
Mie mi-a sunat asta intre Bulgakov, Hesse și Sabato. Este ceva oniric, nebunesc, carnavalesc, de giumbușluc, alchimic și nostalgic aici. Toate laolalta. e greu sa sintetizez in ceva. Place ochiului marțian.

 =  raspunsuri
adrian pop
[13.Jan.12 19:02]
silviu, imi place cum suna, ce mai conteaza tinta daca simti bubuitura ? :)

vasile, n-as fi putut sa o spun mai bine, dar, evident, nu ma mira asta; in schimb ma bucura, iti dai seama ca-n acest context, nu-s inca obisnuit cu "perceptia corecta" [daca o fi existind asa ceva] cu "intelegereaa" sau "toleranta"

cred ca toate la un loc [ma refer la aspectele favorizante] plus faptul ca nu cred in "celebrul" "muzica inainte de toate"; asta desi-l inteleg pe verlaine, poezia era necesar sa fie muzicala atunci, era un fel de simpatie/raliere la teoria anticilor care l-au inchipui orb pe homer exact, poate, din acest motiv, pentru a sugera ca poezia trebuie sa fie auditiva, nu vizuala; dupa cum am spus, eu nu cred in asta, cred ca, intre timp, poezia a inteles unde-i este locul, a inteles ca nu trebuie, si nici nu poate, sa concureze muzica - ramine, prin urmare, ideea, cuvintul, textul scris, care trebuie sa spuna ceva, nu sa preia din "atributiile" altor arte
[imi place titlul primului comentariu si am inteles ce ai vrut sa spui]

martian, sint trei nume alaturi de care numele meu nu va sta niciodata; totusi, lacomia si orgoliul meu se bucura pentru ca, fie si pentru un moment, acest text a amintit cuiva de ei

va multumesc



 =  ce avem noi aici ?
Marzocchi Guglielmo
[14.Jan.12 21:53]
noi aici avem o frumoasă linogravură;un desen meșteșugit;am putea ilustra cu el fără teamă oricare volum de versuri semnat Emil Botta;

nimic din preferințele maestrului nu i-a scăpat gravorului:uite recuzita,uite decorul de carton și culisele,uite teatralitatea ,umorul negru și fiascoul bine scontat din final;tot spectacolul;toată atitudinea;toate în ordine și după cuviință;așa de bine le-a tocmit de parcă ar fi fost el însuși actor,poet,proztor ,eseist și pe deaspura ar fi citit si toate cele 33 de piese ale lui "șecspir"(vorba lui Emil Botta)

dar dacă e și mai mult decât atât, dacă e poezie adevărată? cum îi putem afla ingredientele secrete ,locul și formula?
simplu:introducem probele în centrifugă.Rezultatul?:amestec eterogen de ADN provenit de la mai mulți poeți ;și ce?perfect, îți spui ;însă imediat recunoști același amestec și în borcanul prăfuit pe a cărui etichetă scrie:Emil Botta ,marcă înregistrată ;

în cel mai rău caz va rămâne ca hârtie de împachetat ;dar chiar și atunci o să aibă valoare artistică :căci înainte de toate,gusturile sunt determinate de aparențe {și nu numai la personajele lui €mil Botta);




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0