| = Viața ne-atinge exact cu vârsta pe care ne-o asumăm | Maria Elena Chindea [25.Feb.12 17:01] |
| „Până când vom afla adresa unde picioarele ni se vor opri“ – mi se pare corolarul unui demers al cunoașterii interioare, demers sensibil, nostalgic, cu un dulce parfum retro. Dacă-mi este permis, eu mi-aș dori ca picioarele să nu ni se oprească în veșnicie. Și când vom termina de desfrunzit miracolele planetei pământ, să ne trimită Tatăl în alte părți ale cosmosului să mai adăugăm o petală cunoașterii, până să fim desăvârșiți ca și El! “Veșmintele uitărilor, corsetul ce strânge atâta trecut!” Timpul nu are dimensiuni, trăim într-un prezent continuu, numai mintea noastră alunecoasă ne proiectează într-un trecut care nu mai există (nici noi cei de atunci nu mai existăm) sau într-un viitor ce nu se știe încă ce haină va îmbrăca. Așa se face că reușim de multe ori să ne irosim viața – uitând să trăim în singurul timp care contează – ACUM-ul continuu! Îmi plac poeziile din ciclul ăsta al tău Niarne Cu prietenie, Maria! În privința "îmbătrânirii", zău că nu te cred. Pe tabloul meu interior, tu ești o copiliță cu destulă experiență, dar copiliță, suavă,dulce- în felul acesta îți percep eu lumea interioară.Și cum fiecare trăiește în proiecția lui- asta e! Cu prietenie, Maria | |
| = Ești o darnicǎ | Rodica Lupu [26.Feb.12 07:32] |
| cu mine Maria! Ȋți mulțumesc, ai reușit sǎ-mi smulgi chiar și un zâmbet numindu-mǎ copilițǎ! Dar dacǎ privim în "interior", lǎsând anii la ușǎ, atunci…treacǎ, meargǎ! Cât privesc textele din ciclul Niarne, aproape toate, sunt rezultatul unui dialog dintre mine și sinele meu.Cu aceeași prietenie, Rodica! | |