| = Sinereză | Eugen Sfichi [02.Aug.12 14:59] |
| 1. Nu e abureală ci democrație. Unii lideri politici încearcă să ne aburească contestând și intimidând Curtea Costituțională. 2. Vezi că ai o sinereză în ultimul vers: costituți-onală. Utimul vers are o silabă în plus și ieși și din ritm. E.S. | |
| = Revin | Eugen Sfichi [02.Aug.12 15:06] |
| Din viteză, la punctul 1 nu am sesizat cacofonia. Reformulez: 1. Unii lideri politici încearcă să ne aburească prin contestarea și intimidarea... Graba srică treaba. E.S. | |
| = Umor involuntar | Dan Norea [02.Aug.12 16:51] |
| Eugen, m-ai făcut să izbucnesc în râs. Ai venit să corectezi și ai greșit chiar în concluzie: "Graba srică treaba". Cu punctul 1, revii la niște comentarii politice total inutile. Toată lumea știe cum e cu separația puterilor în stat. Petru Dincă n-a vrut decât să sublinieze că sunt momente când CCR e mai tare decât celelalte două puteri, uzual considerate primele două. Cu punctul 2 sunt de acord. | |
| = Răspuns | Petru Dincă [02.Aug.12 16:55] |
| Domnule Eugen, nu cred că m-ați înțeles prea bine. Prin termenul ,,abureală'' am vrut să arăt, exagerând puțin, faptul că, în ultimii ani, instituțiile statului s-au adresat Curții Constituționale și în chestiuni care nu țineau de competența sa, crescându-i, în mod artificial, importanța. Este și cazul deciziei ei cu privire la tăierea salariilor, pentru care nu-i port prea multă simpatie, lucru care se poate vedea în epigramă. În ceea ce privește sinereza, aceasta e intenționată, mai bine zis nu am putut s-o evit. Dar nu cred că e o problemă, este o licență poetică. Și e una perfect acceptabilă, întrucât pronunția e cerută de ritmul versurilor și, oricum, nu sună rău. Referitor la cacofonia pe care v-o imputați, eu nici măcar nu o consider cacofonie sau, oricum, e una dintre cele de care nu trebuie să se țină seama. În privința cacofoniilor, poziția mea, ca lingvist, e una mult mai laxă, dar nu e cazul să o dezvolt aici. Vă pun numai o întrebare: știți că Eminescu are, în poeziile lui, foarte multe cacofonii? P. Dincă | |
| = Mulțumesc | Petru Dincă [02.Aug.12 17:26] |
| Domnule Dan Norea, vă mulțumesc pentru vizită și pentru precizările pe care le faceți, care corespund întru totul mesajului transmis de mine în epigramă. În privința sinerezei, am explicat mai sus punctul meu de vedere. Este o licență poetică și nu cred că poate fi evitată. Eu nu o găsesc supărătoare, dar, dacă aveți altă părere, puteți să mi-o spuneți. P.D. | |
| = Sinereza | Dan Norea [02.Aug.12 20:48] |
| Domnule Petru Dincă, o să o iau cu explicațiile de la pașopt. 1. Epigrama e cenușăreasa literaturii, pe care mulți critici literari de renume n-o iau în seamă. 2. Apar foarte multe epigrame slabe. După părerea mea, procentul este cam același cu cel din domeniul poeziei în general. Dar o epigramă slabă sare în ochi mai mult decât o poezie slabă în vers alb. Ceea ce îi îndeamnă pe epigramiștii valoroși să exclame nostalgic: "Iată de ce suntem priviți așa! Nu mai sunt Păstoreii de altădată" 3. Din aceste motive, exegeții epigramei sunt mult mai duri în ceea ce privește toate atributele unei epigrame: - prozodia: nu se admit licențe poetice, erori de metrică, asonanțe, aritmii, rime facile, versuri lungi (nu mai mult de 10-11 silabe), cacofonii de genul celei semnalate de Eugen și chiar lalofonii (sucesiuni de silabe nemuzicale); - construcția: nu sunt admise cuvintele de umplutură, nu se admit întreruperi ale cursivității, prin punct, punct și virgulă sau liniuțe de dialog; - poanta: deși aici problema e mai subiectivă, intră sub lupă orice epigramă cu o poantă similară sau asemănătoare cu a unei epigrame deja apărute; acesta e punctul cel mai dificil pentru începători, pentru că, oricât ai citi, nu poți ști toate epigramele din lume. Revin la prozodie. Datorită rigorii la care au fost constrânși, epigramiștii valoroși sunt foarte buni versificatori. La festivalurile de epigramă există și probe de poezie umoristică (sunt preferate cele în formă fixă), fabulă și parodie. Iar în "Antologia sonetului românesc" scoasă de Radu Cârneci apar câțiva epigramiști de valoare, intrați în Uniunea Scriitorilor nu datorită epigramei, ci a altor genuri de poezie. Cam asta e cu licențele poetice în epigramă. | |
| = Precizări | Petru Dincă [03.Aug.12 01:59] |
| Domnule Dan Norea, în primul rând vă mulțumesc pentru lămuririle în legătură cu regulile epigramei. Eu sunt, într-adevăr, începător în acest gen literar și orice informație îmi este de folos. Mai citisem câte ceva și înainte, dar nu mă lămurisem îndeajuns. Din păcate, unele din regulile menționate de dumneavoastră le găsesc ușor forțate sau interpretabile, ca să nu spun discutabile. Dar să le luăm pe rând: - licențe poetice; nu înțeleg de ce nu sunt admise, atunci când, prin folosirea lor, se obțin rezultate estetice notabile. Nici eu nu sunt de acord cu forțările de versuri, care duc la sonorități neplăcute, dar atunci când versul sună bine, nu văd de ce trebuie să se renunțe la anumite construcții și să se sacrifice idei și epigrame originale, numai pentru a se aplica niște reguli formale rigide. Am întâlnit și pe acest site unele licențe care au fost acceptate, după opinia mea, întemeiat. Un exemplu, luat la întâmplare, este acceptarea pronunției ,,fi'ndcă''. Mai menționez că mulți poeți români remarcabili, printre care și Eminescu, au licențe poetice în creațiile lor, fără ca asta să le diminueze valoarea. - aritmii; aici lucrurile sunt și mai delicate, mai interpretabile. Pentru că ritmurile clasice înseși sunt, în multe cazuri, puțin artificiale. Vreau să spun că anumite silabe neaccentuate sunt pronunțate, în mod artificial accentuat, numai pentru a încadra versul în ritmul stabilit (adică dominant) al poeziei. Se întâmplă acest lucru mai ales în poeziile cu ritm clasic ale unor poeți moderni ca Bacovia sau Arghezi, dar chiar și la poeți foarte scrupuloși în ceea ce privește ritmul, ca de exemplu Eminescu. Revenind la epigramă, cred că a căuta în mod rigid aritmii (nu mă refer la cele supărătoare, disonante) este o metodă puțin indicată. De altfel, am observat că, pe acest site, se procedează, la acest capitol, destul de rezonabil. - cacofonii; punctul meu de vedere vi l-am spus deja. Sunt de acord totuși cu evitarea lor, pe cât posibil, în poezie, mai ales a celor supărătoare. Eu sunt pentru o poezie cât mai eufonică, dar aceasta e obținută nu atât prin evitarea cacofoniilor, cât prin alte mijloace artistice, mai subtile. Ce ziceți de următoarele două versuri din Eminescu, în care apar două cacofonii, dintre care una foarte supărătoare, în mod obișniut: ,,Iar albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur/Ca cercei din el să facă cariul care-i meșter faur''. Vi se pare că sună rău aceste două versuri? Mie, nu. Mi se pare că, dimpotrivă, sună chiar foarte muzical. - întreruperi ale cursivității, prin punct și virgulă; Sunt de acord că ele trebuie, în general, evitate, dar nu cred că trebuie sacrificată o epigramă bună din cauza unei astfel de întreruperi. Am întâlnit chiar și la dumneavoastră întreruperi prin punct și virgulă. - în ceea ce privește originalitatea, sunt de acord cu dumneavoastră, cu precizarea că o idee similară, tratată într-un mod artistic diferit, trebuie luată în considerație. Fac excepție asemănările prea frapante, care pot conduce spre suspiciunea de plagiat. Desigur, și epigramele independente, care reiau o idee mai veche, pierd, în mod inerent, în apreciere, la factorul originalitate. Cam atât despre reguli. Cât privește afirmația că epigrama ar fi cenușăreasa literaturii, punctul meu de vedere e nuanțat. Eu cred că, alături de literatura s.f., de aventuri, polițistă ș. a., epigrama e un gen minor, dar superior celor menționate. Și se întâmplă asta, în primul rând din cauza scurtimii ei. Oricât ai încerca, nu ai cum să etalezi prea multe virtuți artistice în numai câteva versuri. În sensul acesta, dezideratul ca epigrama să aibă versuri cât mai scurte cred că este în defavoarea ei. Cu toate acestea, epigrama este totuși citită și apreciată, iar unii epigramiști au ajuns chiar celebri. Dar aceste lucruri dumneavoastră le știți chiar mai bine decât mine. Sunteți unul dintre epigramiștii pe care îi apreciez în mod deosebit pe acest site, și de aceea v-am și scris acest lung și detaliat comentariu, deoarece cred că îl veți înțelege și veți ține cont de părerile expuse în el. Cu stimă, Petru Dincă | |
| = Liniuțe de dialog | Eugen Sfichi [03.Aug.12 20:16] |
| Azi, parlament, guvern, președinție Nu sunt decât un fel de abureală, Căci e condusă-ntreaga Românie De Curtea, zisă constituțională. (Petru Dincă) Pt că îmi vorbiți cu dvs, vă iau la fel, din politețe. 1. Am semnalat o sinereză în ultimul vers al catrenului de mai sus la constituți-onale și îmi răspundeți: „În ceea ce privește sinereza, aceasta e intenționată, mai bine zis nu am putut s-o evit.” (Petru Dincă) Când eram pe la început și alcătuiam un catren, aveam impresia că că așa i-a fost dat să fie și că nu mai poate fi modificat. Cu timpul am înțeles cât de simplu e să-l fac bucăți și să-l reasamblez cum vreau. La început era lipsa de experiență și prin exercițiu am depășit-o. Voi folosi „constituți-oale” fără sinereză, într-un catren nou: Chemându-și oamenii rețelei, Puciștii pun la cale Intimidarea Curții celei Con-stí-tu-ți-o-ná-le. Se poate jongla oricum. Problema sinerezelor este destul de neplăcută. Auzim crainicii posturilor tv sau radio exprimându-se neglijent, mulți încep să vorbească imitându-i și avem impresia că așa s-ar spune. Din păcate acești crainici schimbă limba română și nu știm cum se va stabiliza pronunția unui cuvânt. E recomandabil să folosim exprimarea corectă. E și o formă a respectului de sine. 2. Dan Norea a spus: „ Epigrama e cenușăreasa literaturii, pe care mulți critici literari de renume n-o iau în seamă.” (Dan Norea) Iar dvs adăugați: „ Eu cred că, alături de literatura s.f., de aventuri, polițistă ș. a., epigrama e un gen minor, dar superior celor menționate. ” (Petru Dincă) Nu sunt de acord cu niciuna dintre opinii. Pentru mine epigrama este artă în miniatură. Nu este adevărată afirmația lui Dan Norea că mulți critici literari de renume n-o iau în seamă. Între anii 2003 și 2008 eu am fost elevul particular al celui mai renumit critic literar ieșean. Că unii nu se simt „Păstoreii de altă dată”, e problema lor. Dan Norea scrie, sfătuindu-vă: „Din aceste motive, exegeții epigramei sunt mult mai duri în ceea ce privește toate atributele unei epigrame: - prozodia: nu se admit licențe poetice, erori de metrică, asonanțe, aritmii, rime facile, versuri lungi (nu mai mult de 10-11 silabe), cacofonii… și chiar lalofonii (sucesiuni de silabe nemuzicale); - construcția: nu sunt admise cuvintele de umplutură, nu se admit întreruperi ale cursivității, prin punct, punct și virgulă sau liniuțe de dialog” (Dan Norea) Dan Norea nu este abilitat să vorbească „în numele exegeților epigramei” făcând greșeli. Nimeni nu interzice licența poetică. Epigrama trebuie să curgă, dar nimeni nu interzice liniuțele de dialog. Dacă vorbesc 2 persoane se pun liniuțe de dialog. A auzit el ceva, și se referă la cazul când vorbește o persoană, dar nu a auzit bine. Sunt situații în care în mod voit rupi epigrama, ca să creezi surpriza și atunci folosești și punct și virgulă iar dacă e cazul, folosești și punctul. Licența poetică nu e un subpunct al prozodiei. Cacofonie nu înseamnă numai ceea ce crede Dan Norea. Cuvântul vine din greacă unde kakos înseamnă rău, deci sunet rău. Aritmiile sunt erori de metrică și nu mai trebuiau amintite amândouă. Epigrama cere capacitate de sinteză, în aprozimativ 32 de silabe trebuie să spui totul, și trebuie spus respectând ritmul, pentru că nu e proză rimată. Dacă folosești cuvinte de umplutură sau rime facile, compromiți totul. Mă opresc aici. E.S. | |
| = *** | Petru Dincă [04.Aug.12 17:59] |
| Mai întâi, apreciez faptul că vreți să purtați, în continuare, cu mine un dialog pe marginea regulilor epigramei. Pentru a demonstra că sinereza care apare în epigrama mea putea fi evitată, îmi trimiteți o epigramă personală, în care întrebuințați cuvântul respectiv fără sinereză. Dar exemplul folosit, destul de ingenios, nu este totuși fără cusur, deoarece are două probleme. Prima este aceea că sintagma ,,Curții celei Constituționale'' sună puțin nefiresc, iar a doua (mai serioasă) este faptul că accentuarea ,,constítuționále'' este o licență poetică. Prin urmare, revenim în punctul inițial. În ceea ce privește folosirea limbii române de către oamenii de radio și tele- viziune, sunt de acord cu dumneavoastră. Dar, așa cum lăsați să se înțeleagă, limba este făcută (într-o anumită măsură, desigur) de vorbitori, astfel că pronunțări ca geo-grafie, geo-metrie ș. a. s-au generalizat deja și lingviștii vor fi nevoiți să le introducă, în viitor, în dicționare. Însă dacă oamenii de televiziune mai au o scuză, nefiind de specialitate, lingviștii de la Academie nu au niciuna, atâta timp cât mențin un adevărat haos în toate capitolele limbii, mai ales în etimologie (unde sunt mari probleme, iar eu sunt într-o polemică susținută cu ei), dar și în gramatică, ortografie și ortoepie. Sunt de cu dumneavoastră că epigrama e artă în miniatură, nimeni nu contestă asta, dar nu puteți să negați faptul că ea e minimalizată de criticii literari. Ați studiat dumneavoastră vreun epigramist la școală sau știți vreo istorie a literaturii în care epigramiștii să fie luați în serios? În ceea ce privește observațiile referitoare la regulile epigramei, ele sunt, în general, corecte. Totuși, într-un punct vă contraziceți puțin, și anume când spuneți că licențele poetice nu sunt interzise, după ce, mai înainte, ați insistat asupra sinerezei făcută de mine. Probabil ar trebui să înțeleg mai degrabă că ele nu sunt recomandate, dar pot fi acceptate în anumite situații, părere la care, de altfel, subscriu. Aveți dreptate în ceea ce privește sensul cuvântului ,,cacofonie''. Termenul ,,lalofonie'', pe care îl folosește Dan Norea, nu există în dicționare și nu știu cine l-a inventat, dar nu era nevoie de el. Dar părerea mea despre cacofonii o știți deja. În România există deja o isterie în ceea ce privește cacofoniile. Cacofonia nici măcar nu este o greșeală, ci un fenomen lingvistic nerecomandabil(este părerea lingviștilor), însă evitarea ei prin folosirea termenului ,,virgulă'' sau a acelui ,,și'', atât de supărător, este cu adevărat o greșeală. Cam atât pentru astăzi. | |