| = . | ștefan ciobanu [09.Apr.13 10:13] |
| e ceva de facut cu acest poem. imi pare ca prea da instante, dar pe de alta parte, are si ceva bun. as mai cupla cateva dintre strofe, care spun acelasi lucru, si as concentra poemul. ''inima mea e o mică centrală nucleară'' - mi se pare ca am mai intalnit imaginea, oricum, e de evitat avand in vedere poemul din fata. cel mult de refolosit intr-un poem viitor. insertia inima mea e ecuatorul frigului din tine ce instigă la fericire - este in plus. vad mai bine poemul fara aluzia la iubita (banuiesc ca tine este adresarea la iubita, daca este la cititor, cu atat mai rau) | |
| = da, asa este | Gabriel Nicolae Mihăilă [09.Apr.13 14:34] |
| Așa este, modific acum puțin , același sentiment îmi lasă și mie, hai să vedem ce iese, mulțumesc de sfat. Nu e vorba de iubită acolo, nu e vorba de nici o faptură de gen femenin și de asemenea nici de cititor. Este vorba de o bucățica din mine, desigur poate fi intepretat în n modalități. Oricum, chestia cu percutatul mi-a trecut prin gând, parcă am început câteva idei care aveau potențial și am fugit, în special la imaginiea cu munții. Mulțam, zi frumoasă. | |
| = periat | Raul Coldea [19.Apr.13 01:44] |
| aș miza mai mult pe senzația (stranie, pentru mine) din ultimele două versuri. aici mi se pare foarte explicativ: "ultimul lor drum e în inima mea acolo s-au născut și acolo vor muri" am înțeles oricum, din cauza sângelui care conduce.. "îl îngrop într-un text pe care îl voi vizita ori de câte ori îmi va fi dor" - aici mi se pare iar o ruptură în discurs, nu știu cât e de voită. tipul ăsta de distanțare, de autorefernțialitate, e de bun augur dar parcă aici nu merge. Mai ales când vii și spui "trebuie să simți pe pielea ta că lumina pleacă dintr-un punct dens de întuneric". în rest, cred că e de bine. mai merită periat, oricum | |
| = Raul Coldea | Gabriel Nicolae Mihăilă [22.Apr.13 17:11] |
| Îți mulțumesc de vizită Raul. Imaginea "ultimul lor drum e în inima mea/acolo s-au născut și acolo vor muri" pe care de altfel o consider apropiată de a fi un clișeu, simt nevoia, oarecum, să o păstrez pentru a concluziona și cele necuprinse în acest text. La a doua apreciere cred că s-a întamplat același lucru dar acolo voi modifica/elimina, mă gândesc cum. | |