| = De remarcat | Gârda Petru Ioan [29.Oct.13 11:27] |
| Lipsa oricărui verb. Lipsa totală a implicării sentimentale directe a autorului. Separarea aparentă a planurilor. Sugestii interesante în fiecare poem. Un începător care poate fi luat de model. Felicitări! | |
| = Daaaa | nicolae bunduri [30.Oct.13 12:15] |
| Deși sunt un "novic" în acest domeniu, pot spune că, spre deosebire de alți "haicuiști", Grigore Chitul reușește să SUGEREZE, să creeze imagini panoramice, să ne facă să vedem cu ochii închiși ceea ce vrea să spună. Să mă ierte cei pe care nu-i prea înțeleg! Poate tocmai din cauză că sunt...cum am zis mai sus. Bravo Grigore. Beau o "aghiasmă" în cinstea ta! | |
| = Nu așa! | Magdalena Dale [30.Oct.13 23:23] |
| Cu riscul de a supăra pe autor și pe cei ce au comentat înaintea mea, spun un hotărât ”nu așa” din mai multe motive. Nu aș fi intervenit dacă unul dintre comentatori nu ar fi recomandat tristihurile drept model de haiku. Respect prea mult lirica de inspirație niponă și nu mă lasă inima să trec nepăsătoare peste astfel de afirmații. Haikuul în primul rând este poezie fără să uziteze instrumentele poeziei. Aici este marea provocare! În afară de asta haikuul este o poezie filosofică, care trebuie să te trimită spre meditație. În afară de aceste două considerente pe care autorul nu le respectă iată alte trei motive pentru care aceste tristihuri nu sunt haikuuri: 1.În primul rând diminutivele nu au ce căuta în literatură de când T. Maiorescu l-a criticat aspru pe însuși V. Alecsandri, declarat de Eminescu drept rege al poeziei. 2.Lipsa verbelor nu înseamnă că orice tristih este haiku. 3.Planurile sunt diferite dar sunt forțate Îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva. Nu asta este intenția mea! Am vrut doar să spun ce am învățat în cadrul cenaclurilor pe care le frecventez, dar mai ales nu aș vrea să se înțeleagă greșit semnificația acestei bijuterii lirice care este haikuul. Magdalena Dale | |
| = Repet | nicolae bunduri [31.Oct.13 09:24] |
| Citind comentariile unei specialiste, revin și spun că acest gen este o noutate pentru mine deci, fac aprecieri prin prisma mea, aprecieri care pot fi deiferite de realitate sau de alte păreri. Nu voi mai intra în acest domeniu decât ca cititor. Un lucru doar. Dacă distinsa Doamnă Dale consideră că tristihurile de mai sus nu au valoare artistică sau că nu se încadrează în Haiku, aș dori șă vină și cu exemplificări respectiv ...argumente- Mulțumiri anticipate. | |
| = Domnule Bunduri | Magdalena Dale [31.Oct.13 16:38] |
| Sincer îmi pare rău că am supărat, nu asta a fost intenția mea. Sunt departe de a fi specialistă, învăț mereu frecventând un cenaclu de specialitate al Societății Române de Haiku și încerc să citesc ce se publică în străinătate legat de acest micropoem. Prin corespondența cu alți colegi din străinătate și prin discuțiile din cadrul cenaclului încerc să fiu aproape de lirica de inspirație niponă. Dar de aici până a mă declara specialistă este cale foarte lungă! Am înțeles că sunteți novice în acest domeniu și vă mulțumesc că ați avut bunăvoința să vă exprimați totuși părerea legat de text. Aici este un site literar, deci se fac comentarii ca în cadrul unui cenaclu. Putem avea păreri contradictorii, este absolut normal. Din punctul meu de vedere important este să acceptăm că există și alt fel de a interpreta și în ultimă instanță de a rezona sau nu cu un text. Am spus de la început că nu am comentat decât pentru că un ante comentator a spus că aceste tristihuri pot fi luate ca model. Argumente pentru a demonstra că nu sunt haikuuri am dat în comentariul de mai sus pe care sper că autorul le-a înțeles. Sunt două generale și trei mai precise. Magdalena Dale | |
| = Răspunsuri | Chitul Grigore [31.Oct.13 16:56] |
| Vă mulțumesc tuturor pentru aprecierile și observațiile făcute . Încerc să dau și câteva explicații, ca urmare a criticilor d-nei Magdalena Dale, o specialistă în domeniu, și care, firește, m-au pus pe gânduri: 1.Acest grupaj, așa cum arată și subtitlul, contine atât senryu-uri cât și haiku-uri( cel puțin asta a fost intenția mea). Grupajul, dupa cum arată și titlul, a fost trimis la festivalul " Fascinația mării " – 2013 de la Constanta, și din acest motiv l-am postat integral, în această formă, pentru ca cei interesați să-l poată vedea și, eventual, compara cu lucrările altor participanți. După părerea mea, singurul haiku autentic ar fi al 5-lea, restul fiind senryu-uri. 2. Întrucât eu nu sunt un teoretician în domeniul haiku-ului, am să redau, cu speranța că vor fi utile și altor haijini începători, câteva citate din prefața și notele din “Antologia de poezie clasică japoneză, Tanka-Haiku ” , realizată de Ion Acsan și Dan Constantinescu, Editura Știintifică și Eciclopedică, București, 1981. Referitor la senryu: “ Tradiția epigramatică a “ haikai-ului ” va fi reînviată în secolul al XVIII-lea de Karay Senryu (1718-1790), care a renunțat la așa-zisul “ kigo ” (cuvântul ce indică anotimpul) și a folosit oralitatea, redând tristihului ascuțișul său satiric.” (pag.24), senryu-ul fiind “ un haiku umoristic, mai dinamic și concentrându-se aproape exclusiv asupra vieții și raporturilor umane...” (pag.127). Referitor la haiku: “ Mijloacele de care se folosește haiku-ul pentru atingerea scopului său - o stare limită dintre poezie și semnificație, în care, în urma unei “ iluminări temporare”, noi, cum se exprimă Blyth, “ pătrundem viața lucrurilor ” așa cum sunt în ele însele și pot să reflecteze în conștiința noastră, dacă înțelegem să eliminăm balastul contorsionat al ideosincraziilor eului, proiectând asupra realității “ umbre și lumini ” deformante și mistificatoare - tind să realizeze acea simplitate descumpănitoare, transintelectuală, epifania înrudită cu inocența copilului (Basho: “ Cautați-mi un copil de trei ani să-mi scrie un haiku!” ) prin înlăturarea a cât mai multor cuvinte dintre motivul inspirației și cititor, fără, bineințeles, ca aceasta să ducă la uscăciune și schematizare, ci la un spor de pregnanță și nemijlocită vioiciune. Dintre figurile de stil, singura care și-a câstigat un drept de cetățenie incontestabil în cuprinsul haiku-ului este elipsa, pe când metafora, metonimia, personificarea, comparația survin arareori și chiar deloc in realizarile majore ale genului. ” ( pag.172). Pare complicat? Așa și este... 3. Plecând de la aceste premise teoretice, care sper că nu s-au perimat între timp, vă propun să luăm pe rând fiecare poem din acest grupaj și să-l analizăm: o lopățică în movila de nisip – alt vas dispărut Primele două versuri ale acestui senryu sugerează o imagine foarte obișnuită pe plajă, jocul unui copil în nisip, diminutivul “ lopățică ” fiind de fapt cuvântul cheie, care sugerează și vârsta utilizatorului dar și anotimpul (deși nu e obligatoriu), pentru că de regulă joaca în nisip pe plajă se face vara. Cum ar fi sunat : “ o lopată sau o cazma în movila de nisip “ ? Este evident că diminutivul era obligatoriu aici. Ultimul vers aduce umorul și ironia necesare unui senryu, expresia având un sens dublu: dispariția unei jucării ce reprezintă un vapor sub movila de nisip, dar în același timp o aluzie la dispariția unui alt vas din flota pe care nu o mai găsește nimeni astăzi... miros de alge – la malul mării câțiva omuleți verzi În acest senryu umorul se bazează pe sintagma “ omuleți verzi “, care are din nou două sensuri: copiii neastâmparați acoperiți de algele aflate în mare dar și o aluzie la apariția unor aliens mici și verzi, așa cum toți copiii își imaginează că sunt extratereștrii. Din nou diminutivul este obligatoriu, după părerea mea. castel de nisip – un colac de salvare pentru prințesă În acest senryu umorul se bazează pe discrepanța, dintre liliputanul castel de nisip de pe malul mării și colacul de salvare aflat alături, pe care viteazul constructor, transfigurat în Făt-Frumos, îl păstreaza pentru prezumtiva prințesă aflată în captivitate. două codițe în aerul tremurător – fata morgana În acest senryu umorul se bazează pe iluzia optică datorată devierii razelor de lumină la trecerea prin straturile de aer aflate la temperaturi diferite. Din silueta fetei nu se văd cu certitudine decât cele două codițe, mult iesite în părțile laterale ale capului, cu aluzii evidente la ce ne sare-n ochi atunci când privim o fată și la imposibilitatea găsirii idealului feminin... Din nou diminutivul este folosit corect, după părerea mea. cuibul berzelor din nou neîncăpător – cer senin spre sud Primele două versuri ale acestui haiku sugerează ciclul de viață anual al berzelor care, după întoarcerea din țările calde, depun ouă iar apoi își cresc puii care ajung până în toamnă aproape la fel de mari ca adulții, toata familia ramânând în cuib până în ultimul moment. La o scară temporală mai mare, acestă golire și umplere a cuibului, pare însăși pulsul vietii, care marchează scurgerea inexorabilă a timpului. Ultimul vers, sugerează momentul apropiat și mult așteptat al plecării atavice a berzelor înspre un paradis luxuriant, într-un moment doar de ele știut, care ține cont de condițiile climaterice dar și maturizarea puiilor, conditie obligatorie pentru supraviețuirea în acest lung periplu. Juxtapunerea planurilor este bine conturată, dupa părerea mea. lângă minaret câțiva cactuși rătăciți – durere-n genunchi În acest senryu umorul se bazează pe întelesul dublu al sintagmei “ durere-n genunchi “ , senzație care poate fi provocată de poziția de rugăciune îndelungată dar și de “ cactușii rătăciți “ care au putut zgâria genunchii dreptcredincioșilor, adjectivul “rătăciți “ avand și ele doza lui de ironie, tinând cont de înțelesul său echivoc: aflați întâmplător acolo, pierduți în deșert, și eretici, rătăciți de la calea cea dreaptă. | |
| = Sunteți, totuși, expertă | Gârda Petru Ioan [31.Oct.13 16:59] |
| Recunosc asta și nu mi-aș permite să vă contrazic. Vreau doar să spun că primul poem mi-a adus în minte toate poveștile cu nave dispărute, culminând cu Titanicul, al doilea, toate cărțile SF cu invaziile extratereștilor, iar al treilea toate poveștile nemuritoare. Nu e filozofie adâncă, dar mi-am permis să-mi laud puțin amicul. Sper că nu s-au grăbit agonicii să-l imite. :) | |
| = Doamnei Magdalena Dale! | Ion Cuzuioc [31.Oct.13 20:43] |
| Distinsă Doamnă Magdalena Dale, ne bucurăm mult de comentariile Dumneavoastră, care vin să ajute începătorii, să-i încurajeze și să-i redirecționeze spre Terminusul mult râvnit! Cât privește comentarea(iul),confratelui epigramist Petru Ioan Gârda, apoi dumnealui a scris: „Un începător care poate fi luat de model.”, ceea ce denotă, că autorul trebuie luat drept model, dar nu tristihurile sale. Haikuul, ca și epigrama, rubaiat-ul, sonetul își are rigorile sale, dar viața merge înainte, căci ea nici nu se naște și nici nu moare, e-n veșnică mișcare și tot omul face legi și le modifică, ajustându-le la timpul respectiv.Nu este-un secret,că,dacă astăzi unele epigrame ale clasicilor ar fi postate pe saitul nostru, apoi ar avea un singur drum: spre atelier.Nu se știe care vor fi mâine și soarta epigramelor de astăzi apreciate și premiate?! În acest context, cred că părerile D-stră sunt mai mult decât binevenite.Și totuși, dacă tristihurile înzestratului epigramist Grigore Chitul nu sunt, cum ziceți, haikuuri, atunci, ce sunt ele? Meditații filosofice? Tot e bine, pentru logica noastră!... Cu sănătate, pace sufletească, lumină și noroc Ion Cuzuioc! | |
| = Și totuși... | Magdalena Dale [31.Oct.13 20:43] |
| Lumea haikuului are reguli care se tot schimbă pentru că totul în jurul nostru se schimbă și haikuul reflectă realitatea. În afară de asta, apar noi informații pentru că apar noi traduceri și interpretări ale celor trei mari maeștrii japonezi: Basho, Issa și Buson. În special în SUA informațiile sunt bogate și activitatea intensă deoarece acolo printre iubitorii liricii nipone sunt mulți care cunosc limba japoneză, stau câteva luni pe an în Japonia și cred că pătrund spiritul lor mult mai bine decât noi. În concluzie antologia de poezie clasică japoneză a lui Ion Acsan și Dan Constantinescu a apărut în 1981. Sunt 32 de ani de atunci. La ora actuală este foarte bună pentru începători și utilă din multe puncte de vedere ca orientare, dar nu poate fi luată ca o carte de căpătâi în privința asta. De haiku se ocupă Dan Constantinescu iar de tanka Ion Acsan. După noii teoreticieni japonezi, șefi de școală cum este Ban’ya Natsuishi sunt îngăduite anumite abateri de la regulile stricte cu condiția ca totuși haikuul să fie POEZIE, adică să nu o fie o fotografie seacă a realității ci ceva ce te îndeamnă la visare, la meditație. Un haiku nu trebuie explicat, pur și simplu îl simți sau nu. Este acea iluminarea ce vine într-o clipă de visare – satori. Toamna trecută ne-a vizitat Charles Trumbull, fost președinte al Societății Americane de Haiku. Spunea că pentru ei contează foarte mult cele două planuri. Dar asta este foarte greu de realizat pentru că nu trebuie să dea impresia de nucă în perete. Cele două planuri trebui să se armonizeze și mai ales să fie antagonice. Nu este o contrazicere, este ceva foarte greu de realizat! Vedeți cum regulile se schimbă sau se îmbogățesc…. Trebuie să recunosc că nu am scris senryu și cred că din panoplia liricii de inspirație niponă este singurul gen pe care nu-l voi încerca niciodată. În schimb cunosc cel puțin doi autori de senryu care îmi merg la inimă. Unul este decanul de vârstă al Societății Române de Haiku – Jules Cohn Botea și celălalt este Dan Norea, colegul nostru de site. Pagina lui Dan Norea poate fi oricând dată de exemplu pentru senryuri bune. Mulțumesc domnului Gârda pentru aprecieri dar fără falsă modestie mai am foarte mult de învățat și probabil acesta este tot farmecul să descoperi mereu lucruri noi pe care să dorești să le aprofundezi. Experți sunt doar cei ce pot cuprinde întregul, dar cine poate oare?! Și de ce să nu fiu contrazisă, asta nu-mi place! Din schimbul de idei se învață. Eu nu dețin în niciun caz monopolul adevărului. Am expus doar ce am reușit să-mi însușesc până acum scriind și citind. Cu mulțumiri autorului pentru efortul de a explica ce a vrut să transmită, Magdalena Dale | |