| = . | Costin Tanasescu Stefanesti [09.Apr.14 21:04] |
| Un text impresionant. Nota 10 pentru acuitatea versului, pare-se că ai cântărit foarte bine latura estetică, sper să nu fi ieșit asta accidental... Dacă în alte texte scrise de tine am mai dat nas în nas cu câte o mică bolboroseală, aici mi se pare totul perfect. Începutul este fermecător, am și văzut luna aceea mare... Momentul ecografului, prima imagine a copilului este marcantă. Iată poezia! | |
| = re | emilian valeriu pal [10.Apr.14 09:06] |
| Costin, e unul din putinele texte pe care le-am gindit ca poezie, deci nu e accidental. Multumesc de semn. Eugenia, multumesc si tie. | |
| + coarnele lunii | Vasile Munteanu [10.Apr.14 09:47] |
aici, nu știu dacă are legătură cu anotimpul sau nu, dar ești ca o sălbăticiune (mascul, desigur) după împerechere; nu te-ai mai lua în coarne (cel puțin pentru o vreme...) cu sistemul, cu rebarbativul, cu inerția; acestea trec în spatele oglinzii, și se întorc spre tine imagini în care ai însămânțat frumosul, sensibilul, speranța. moartea nu te sperie nu pentru că nu ar fi ceva de speriat, ci pentru că, la fel cum Goethe credea despre vis că e cauzat de impulsul "viului" către mișcare, tot astfel, dacă sufletul există, ființa ta va acționa și dincolo de moarte; iar, dacă nu există, ce importanță ar mai avea? cred că de aici și curajul toreadorului de intra iar și iar în aernă; el nu poate muri pentru că el a murit cu fiecare taur răpus. | |
| = vasile munteanu | emilian valeriu pal [10.Apr.14 10:46] |
| Pina la urma cred ca totul tine de reciprocitate. Se spune ca in arena nu culoarea rosie il face pe taur sa atace ci impulsul de a elimina orice miscare, impuls generat de faptul ca a fost separat de turma si tinut in izolare. Iar cind toreadorul ingenunchiaza in fata taurului pregatind porta gayola e si un fel de a se oferi pe sine. Adica de a muri impreuna. Multumesc de interpretare si semn. | |