| = * | Vasile Mihalache [03.Aug.14 12:28] |
| Pentru mine, acestea mult mi-au plăcut: "să te strâng... viață/ până o să știi numele fiecărui mort.../așa o să te iubesc" | |
| = cred | valentin ionut [03.Aug.14 13:54] |
| în poezia aceasta și mi place prilejul. mai multe, mai bune, mai tare! | |
| = impresie | radu stefanescu [04.Aug.14 16:17] |
| metaforizarea de-o perseverenta crancena (de unde si cateva stridente foarte suparatoare urechii mele - mai mult sau mai putin poetice - gen "sarma de aer vernil", "nesatul ca infarctul" in care derapezi) - destul de greu digerabile conceptual pt mine, si asta abia la a doua lectura, pt ca la prima caut starea; unele fortari (in opinia mea ) gratuite de genul "pupa-mi mana de 3 ori pe ora" si cateva inadecvari lexicale, de ex "inflexiuni de femeie in ape barbatesti" (pe care, oricum le-ai argumenta, tot nu m-ai convinge) ma fac sa te prefer in ipostaze mai senine. | |
| = - răspunsuri - | Adrian A. Agheorghesei [04.Aug.14 18:29] |
| Vasile, Valentin, vă mulțumesc pentru semne! Radu, poate că aș fi de acord cu tine. Dacă nu asta, atunci cu siguranță că aș intra într-un dialog strict axat pe problemele ridicate de tine. Spun aș intra. Nu o fac pentru că, sincer, mă deranjează modul unidirecțional în care comentezi. Din momentul, să-i spunem, rupturii "amicialității" din 2010, nu doar că nu ți-a mai plăcut nimic din ce am scris, dar (?), puținele (3,4?) tale intervenții sub textele mele au fost strict negative. Ca în cazul ăsta, printre catastrofele subliniate, nu ai văzut nimic bun în text(e). Nu mă înțelege greșit, te rog, nu (mai) am nevoie de încurajări, de mângâieri docil-lirice, nici nu m-am supărat, n-o să-mi fac breton la vene, n-o să trag aurolac... Sunt doar puțin deranjat de acest caracter al dialogului pe care-l propui și nu voi intru în (pseudo)polemici literare cu tine. Nici acum, nici altădată. Cel puțin, nu cât el, caracterul dialogului, rămâne la fel. Seară bună! | |
| = adrian | radu stefanescu [04.Aug.14 19:26] |
| ce fac eu aici? comentez un text. unde ne aflam? pe un sait literar. e voie? normal. trebuie sa existe un echilibru intre comentariile apreciative si cele depreciative? nu. ai nevoie de incurajari? te contrazic, teoretic toti avem, cel putin o vreme. ca nu ti le-am dat, e treaba mea - vina mea, ma crezi sau nu, din lipsa de timp, sa nu zic de lene. in ce priveste subiectul spinos al reciprocitatilor in virtual (tu le spui altfel) as prefera sa ma abtin. am cativa amici in carne si oase pipaibile, care mi-au facut praf textele atunci cand au crezut ca se cuvine si am ramas amici. unii sunt geniali, altii, paraleli cu subiectul. ca m-au comentat "unidirectional"? am apreciat sinceritatea si berea rece de dupa, si dupa ani si ani, le-am multumit pt bagarea-n seama. trebuie sa recunosti ca-i preferabil sa te-njure cineva decat sa te ignore. nu-ti urez seara buna, va fi buna oricum, in plus, ar suna ca dracu. | |
| = - radu - | Adrian A. Agheorghesei [04.Aug.14 20:01] |
| Nu vorbeam de echilibrul între comentariile apreciative si cele depreciative, ci de echilibrul unui comentariu și despre caracterul intenției. Ai înțeles, n-ai înțeles, nu mă interesează. Și nici periplurile tale intr-ale amiciției literare. Cu bere și crâșme sau fără. Mai ales că n-am avut parte de așa ceva. Avantaj tu. E de preferat ca omul să-ți vorbeacă corect, onest și bine intenționat, nu să te înjure. Dar dacă totuși nu se poate și nu se poate, îți spun eu că depinde cine te înjură. | |
| = de acord | radu stefanescu [04.Aug.14 20:11] |
| depinde cine-ti face praf textul. premisa: eu sunt nimeni. atunci de ce te oftici? iata o intrebare. vrei un comentariu de profesionist? iata a doua intrebare. pentru silogism si rima: n-ai sa crezi, dar sunt in stare. fiindca, la urma urmei, un comentariu ramane un act de creatie. p.s. intre timp, fa-mi si mie praf un text, sa ma laud in cartier "bai, papagalilor, m-a desfiintat adrian, un fost amic, recent trecut la profesionism"... | |
| = eu nu cred că | adrian pop [04.Aug.14 21:59] |
| m-am intersectat de prea multe ori cu tine, parcă ți-am comentat o dată un text care mi-a plăcut, dar impresia mea e cam aceeași cu a lui Radu -->> un regres aproape inexplicabil de la texte puternice, impresionante, la metaforizare stîngace, aproape feminină, siropoasă și cam plată, locuri comune cu mici extensii de autenticitate și voce. nu mai spun de final, absolut leșinat, dacă aș fi vibrat puțin pe parcurs predictibilitatea finalului m-ar edificat. evident, doar o părere fără importanță de care orice poet care se respectă nu ar trebui să țină cont. | |
| = - pentru Adrian - | Adrian A. Agheorghesei [04.Aug.14 23:56] |
| Adrian, nu poate fi vorba de regres. Din contră: urmând invers logica ta, aș spune că poate fi vorba de progres. Pentru că acest text este scris în 2010, la câteva luni după ce am făcut tranziția de la vers clasic, la versul alb. E, așadar, printre primele mele (chiar pimele zece, cred) texte scrise în vers alb. L-am postat, pare-mi-se, prin 2011 pe un alt site, iar pe agonia a aterizat acum. În rest, despre obervații - le accept și nu neg că ai putea să ai dreptate. Mulțumesc de părerea ta. Părere care contează. | |
| = admit | adrian pop [06.Aug.14 10:20] |
| deci, că este unul dintre textele care nu sînt pe gustul meu și nu e o tragedie asta. mai ales că, spui tu, este vorba de-o tranziție. destul de dificilă, spun eu. obișnuit cu reflexul și restricția versului clasic ești mereu tentat să-l iei drept etalon. dincolo de asta, este mult mai importantă vocea, cea care te poate diferenția de ceilalți. | |
| = . | Costin Tanasescu Stefanesti [06.Aug.14 15:51] |
| E clar că s-a epatat(derapat) pe alocuri, însă este destulă poezie care să șteargă uleiul de pe carosabil. Pentru cursele viitoare. Eu pun asta pe seama trăirii preaintense a momentului, nu s-a reușit a se ajunge la un echilibru, de unii dorit, de alții nu... | |