| + O problemă esențială | Dan Norea [07.Jul.15 10:05] |
| Cum spuneam în titlu, redundanța este o problemă esențială în haiku. Într-un discurs sau chiar în vorbirea de toate zilele, redundanța controlată are rolul ei, de a întări anumite idei. Un exemplu găsim chiar în textul de față: "Textul haiku-ului nu spune (afirmă, relatează, descrie, comentează, constrînge), ci evocă și sugerează (trezește în minte și inspiră sufletul reflexiv)." Într-o poezie, repetiția este o figură de stil. Dar în haiku nu ne putem permite, din cauza lungimii textului. Mai exact, a scurtimii. Un aspect particular al redundanței este pleonasmul, care în haiku are o semnificație aparte. Un exemplu tipic este prezența în același poem a unui kigo explicit (apus de toamna) și a unuia implicit (frunze arămii). Dar aici, Cornel Atanasiu atacă un alt aspect al redundanței, unul mai profund. Se combate formularea explicită a unei idei sau a unui sentiment, recomandând sugestia în locul enunțului, evocarea în locul descrierii, discreția în locul declamației. Felicitări, Cornel, ai mai așezat o cărămidă la construcția unui adevărat templu al haikuu-ului din România! | |
| = Ca să fac o glumă, | Corneliu Traian Atanasiu [07.Jul.15 12:30] |
| dacă eliminarea redundanței înseamnă a găsi cuvintele de prisos și a le înlătura, în anumite situații, în care exigențele de compunere a haiku-ului sînt neglijate cu dezinvoltură, poemul în întregime este de prisos. Nu mai ai ce alege ca să elimini. Redundanța poemelor în aceste cazuri se datorează faptului că autorii s-au grăbit să scrie ceea ce lor li se pare haiku înainte de a fi dobîndit gustul lui și de a fi interiorizat exigențele care i-ar fi făcut reticenți în a folosi limbajul discursiv și a da curs tentațiilor ilegitime de a declara, a descrie, a-și etala eul și emoția lui. Mulțumesc pentru citirea avizată și pentru susținere. | |
| + Excelent | Liviu-Ioan Muresan [07.Jul.15 18:43] |
| articolul, lămuritor pentru neinițiați și confirmator pentru inițiați. Exemple bine alese, lovituri brute date veleitarilor, capacitate pedagogică din partea autorului. | |
| = lecții binevenite! | Ion Cuzuioc [07.Jul.15 19:07] |
| O lecție de zile mari!Nu știu dacă-n știința română avem vreo teză de disertație dedicată Haiku-ului( în epigramă este cunoscut numele doamnei Elis Râpeanu care și-a susținut teza de doctor în filologie la tema dată), dar ceea ce scrie confratele nostru Corneliu Traian Atanasiu este mai mult decât o lucrare științifică și, de ce nu, populară. După asemenea lecții ești pur și simplu obligat să scrii bine. Să ne fie de învățătură cele expuse! | |
| = ... | radu stefanescu [07.Jul.15 19:23] |
| de-a dreptul pleonastic mi se pare lasã durerea sã reverse-n afarã lacrimi pe zloatã (revarsare/in afara - durere/lacrimi) di cel de mai jos lipseau ingerasii gingaș mărțișor - punte între suflete din fir de ață (pun pariu ca autorul e femeie) si asta de-a dreptul stupid printre albi nămeți mă zbat și-n cruntul ger caut calea mea (si ce daca) | |
| = Mulțumesc celor cărora le place | Corneliu Traian Atanasiu [08.Jul.15 09:58] |
| cum încerc să abordez metehnele haiku-ului. Mai ales dacă (încă) nu sînt autori de haiku. Nu, catedra de haiku este doar virtuală, nu oferă nici titluri și nu pretinde nici teze. Consider că am învățat cel mai mult de la cei care ei înșiși învață să scrie haiku în grupurile pe care le administrez. Radule, într-adevăr, pleonasmele sînt doar cireașa de pe tort în ce privește redundanța poemelor amintite. | |
| = da | Gabriela-Dorina Vălean [24.Aug.15 09:13] |
| îmi prinde bine ce găsesc aici. ultimul poem, de Bobotează - în cireșul înghețat un porumbel alb, pare un exemplu pentru: da, așa. totuși, Boboteaza implică și înghețul și pasărea aia, e suficient să zic cuvântul B. prin urmare, după cireș a mai rămas poem? | |
| = Gustul însemnă într-un fel talentul cititorului | Corneliu Traian Atanasiu [01.Sep.15 15:39] |
| Cezura are valoarea ruperii poemului în două. Prima parte numește pur și simplu sărbătoarea și, în același timp, ne situează în timpul iernii. Partea a doua este o imagine naturală, textul o remarcă doar constatativ. Nu spune nimic despre ea, nu o interpretează, nu o comentează, o propune doar cititorului. Părțile sînt diferite ca sens, înțeles, domeniu al realității din care fac parte - uman și natural. Cititorul este cel care va profita de sugestiile celor două părți ca să le pună în legătură. Se pare că s-a nimerit ca cireșul și porumbelul alb să se suprapună peste un simbol creștin. Sau avem de a face cu o epifanie? Poemul nu spune nimic explicit despre asta. Ne pune doar pe gînduri, face aluzie doar. | |