| = Prietenii unui cersetor | razvan rachieriu [24.May.16 10:24] |
| Cea mai mare repulsie și rușine este să fim prietenii unui “cerșetor vagabond”, căci orice am face și am spune suntem sensibili la părerile celorlalți despre noi. O poezie care “licărește”, nu luminează intens, “cenușa” cuvintelor este rece, nu spuză, însă “fisurile” sunt “astupate” cu grijă cu substanța lirică. | |
| = părere | Dorina Șișu [24.May.16 16:25] |
| cam dură atribuirea cerșetorului ca vagabond, că oricum el este cerșetor, prin urmare n-ar putea să fie decât căutător pe străzile oamenilor care, probabil, l-au adus în această condiție. vagabonzii au de multe ori capacitate de dăruire mult mai superioară decât a celor care nu sunt ca ei. mai curând îți dă foc cel mai bun prieten, dar să nu calc pe teren periculos spunând cine știe ce afirmațiuni care ar deranja pe unii. așadar, dragă Valentin, poezia ta este foarte frumoasă. desigur că fiecare are propria percepție, iar a mea este: ok. după versuri, după umbre, luminile se aprind în fugă...și rămân aprinse atâta timp cât muza te iubește. cele bune! | |