Comentariile membrilor:

 =  felici/tare...
Miclăuș Silvestru
[09.Jun.16 12:38]
dle Tomescu. Așa da... Aceste patru crâmpeie sugerate prin puținele cuvinte sunt admirabile. Mă simt teleportat în timp în rusticul copilăriei.
Mult succes!

 =  Da, îmi dau seama,
nicolae tomescu
[09.Jun.16 14:56]
în aceste mini poeme sunt scene din realități de la țară poate reușite.
Dar ceea ce este mai greu de înfăptuit, și cred că n-am reușit, decât poate în parte, este juxtapunerea celor două planuri, alăturare lor să impresioneze cititorii, să le deschidă orizonturi de gândire.
Dangătul de clopot din al treilea este semnalul ca oamenii să se adune la slujba unde se vor face rugăciuni pentru ploaie. Astăzi fiind ziua Înălțării Domnului se fac prin satele noastre pelerinaje pe câmp unde preotul botează semănăturile pentru ca recoltele să fie bogate.
Cred că floare de tei de pe basmaua bunicii și chiar icnetul bunicului să sugereze niște situații ce nu pot fi realizate doar prin cele 17 silabe

Mulțumesc pentru intervenția Dv. atât de favorabilă

 =  Foarte interesante
Rodean Stefan-Cornel
[12.Jun.16 19:30]
Deși nu scriu haiku (m-am amuzat, doar, cu replici umoristice la unele kaikuuri sau senryuuri) citesc cu plăcere din acest domeniu, cam tot ce îmi cade în mână, sau mi se afișează pe ecranul monitorului.
Câteva opinii referitoare la cele 4 tristihuri:
- mi-a plăcut cu deosebire simplitatea lor, fără filozofări, fără metafore, fără cine știe ce cuvinte prețioase; în același timp, imaginile și tâlcurile sugerate sunt remarcabile;
- apreciez mai ales modul în care s-a realizat contrastul între cele două planuri ale tristihurilor: la primul între moarte și înflorirea teilor, între basmaua veche, "prăfuită" a bunicii și prospețimea florilor de tei; la al doilea, invers, între prospețimea dată de lucirea coasei și de trifoiul înflorit, pe de o parte și bătrânețea bunicului care icnește, pe de altă parte; la al treilea mi se pare că sunt trei planuri contrastante, nu le mai comentez, că sunt prea evidente; al patrulea aduce mai mult a senryu, uzitând de hazul de necaz.
Plăcută lectură, mulțumesc!
Cornel

 =  Haiku-Senryu
nicolae tomescu
[13.Jun.16 18:39]
Vă mulțumesc pentru oprirea la aceste micropoeme și pentru comentariul elaborat.
Da, haiku-ul se scrie cu cuvinte simple fără metafore sau alte figuri de stil.
Bine ați remarcat contrastele dintre planuri, m-am gândit destul de mult până a le scrie.
Într-adevăr al patrulea poate fi considerat senryu dar nu m-am gândit la un haz de necaz ci doar la un necaz, că după o vară întreagă de muncă gospodarul se alege doar cu un car de produse care trebuie să-i ajungă, lui și familiei, tot anul.

Cu cele mai bune gânduri pentru comentator




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0