| + prea m-am risipit în van (motiv de Psalm) | Ioan-Mircea Popovici [10.Dec.18 14:27] |
| Mereu îndrăgostit și înșelat în așteptări, Poetul George Pașa pune sigiliul pe strofa: “Îi iert pe toți, cer îndurare că prea m-am risipit în van, că am purtat, fără-ncetare, al vieții aspru bolovan. Cred c-adevărul soarbe clipa și o transformă-n absolut; atunci când o trăiesc aievea, simt că, oricât m-ar fi umplut de îndoială și tristețe, există sens și nu-i târziu să îmi alin a mea povară, cât dorul de ce-i sfânt e viu.” Așa se întâmplă. Corabia îndrăgostiților trage mereu la Țărmul Speranței. Numai că, nu de puține ori, acest țărm este o Fata Morgana. Și atunci, Poetul eșuează pe-o insulă despre care știa că există, dar nu credea că o va găsi vreodată. Insula Fericirii este acolo unde cineva-și făcuse schit, din liniște și din tot ce-a iubit. Miezul dramei este aici: “Dar scris a fost să rămân veșnic în umbra unei dulci femei, să îi adulmec pasul tainic, și-apoi, învins, să am temei de-a regreta, trist, risipirea acelor vise ce mai ieri au însemnat atâta farmec. Tu, lume, dac-acum îmi ceri să uit povara-ntunecoasă ce m-a purtat printre iubiri, îți spun deschis: ești prea gentilă și liberă ca să te miri!” Prima strofă-i o luptă interioară cu umbrele, cu dezamăgirile, cu răutățile lumii. O rană deschisă într-un motiv de Psalm. Toate acestea, ca un fulger de-a curmezișul norilor , de Sfăntul Ilie, Steaua Polară să fie! Alexis (Yannelis) | |
| = mi-a plăcut | Ionut Caragea [24.Jul.16 17:52] |
| Mi-a plăcut această poezie rimată și ritmată, care a scânteiat cu lumini de tristețe în suflet. Parcă aș fi vrut să văd poetul ridicându-se deasupra suferinței sale, fără să se risipească în van. Ceva de genul... Dar scris a fost să alerg veșnic în urma unei dulci femei să îi adulmec nemurirea, și-apoi, visând, să am condei să nu regret nici risipirea acelor clipe ce mai ieri au însemnat o despărțire. Acum mă-ndrept spre nicăieri Sau poate spre o nouă lume în care poți să ai ce speri? | |
| + ”să -i iert... pe cei ce au stuchit...” | Vasile Mihalache [21.Jul.16 17:34] |
| Un poem de maturitate literară, emanând parfum filocalic de închinoviere și curățire sufletească cu versurile precum un arc voltaic :”Îi iert pe toți, cer îndurare că prea m-am risipit în van,/că am purtat, fără-ncetare, al vieții aspru bolovan.” | |
| + Vreau să completez | Liviu-Ioan Muresan [21.Jul.16 20:08] |
| cu cea de a treia steluță pentru o bună vizibilitate. Un poem de mare artă, prozodia perfectă și mesajul care nu se diluează datorită acesteia. Nu doar că stăpîniți bine limba, nu doar că transmiteți, dar reușiți să aduceți la perfecțiune eprimarea poetică în română. Jocul cuvintelor e aici dexteritate. Vă felicit pentru asta! | |
| = Există sens | Ana Urma [21.Jul.16 23:02] |
| Există sens și nu-i târziu, așa încât nu am să spun că din întâmplare am dat peste această minunată poezie! Cred că neîncetat căutăm semeni care să gândească la fel, iar eu personal rezonez mai ales cu ultimele două versuri. Mulțumesc! | |
| = „când dorul de ce-i sfânt e viu” | George Pașa [30.Jul.16 21:37] |
| Vă mulțumesc frumos pentru semnele de lectură, mai ales când știu că lumina vine din niște suflete alese. Sincer, e o surpriză pentru mine. | |